Doua corabii pluteau linistit
Pe o mare calma si alba
Iar vantul soptea necontenit
C-o sa vina furtuna si-i neagra.

Dar ele vorbeau si se bucurau
Caci erau impreuna si asta-si doreau
Si nu ascultau la vantul batran
C-o sa vina furtuna ca un pagan.

Insa timpul trecu si ele vazura
Un val mare si negru,ca o faptura.
Acesta se-ntinse si le cuprinse
Si bratele sale uriase nu le desprinse.

In zadar se zbateau ele si implorau iertare
Caci furtuna nu voi a le da scapare
Iar atunci una striga tare:"IUBIREA!"
Si furtuna uriasa le dadu mantuirea.

Pe acea mare calma si alba
Se zbateau ele,acum fara graba
Caci una-i ranita si sangereaza
Si-n numele iubirii cealalta-o vegheaza.