Sunt la ora când totul mi se pare simplu si posibil,
când cred ca un singur cuvant
spulbera toate argumentele si nehotararile celorlalti,
si totul imi apare clar si categoric,
ca intr-o opera desavarsita de arta.

"Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sã faca din ea opera vietii lui?"

Am spus si eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simtit si eu pura, vorbind despre dragoste,
am suferit si sufar nebuneste
- crezand, instinctiv, ca lipsa de demnitate
este ultimul atu în acest joc necrutator.-
Exista destule grilajuri
de care mi-am rezemat fruntea infierbantata,
incercand sã-mi dau seama
daca iubesc cu adevarat sau sunt numai ridicola
Exista pe undeva si un mormant, in fata caruia
- în respectul legilor tenebroase ale romantismului,
mi-am jurant iubirea
în cadrul necesar al vesniciei.
Exista prin cartile din biblioteca mea,
trandafiri presati,
versuri mazgalite în graba,
scrisori cu vorbe calcate în picioare,
pastrate ca un fel de invitatie la nunta,
tot arsenalul pueril adunat in sase luni
de matura iubire, DA MATURA IUBIRE.

Am fost totdeauna prapastioasa si neincrezatoare
chiar si cand Marea Iubire era langa mine
chiar când îi simteam sarutarea,
tacera îmi parea o catastrofa,
si-mi ucideam iubirea, cautand-o strofa cu strofa.

Simt nevoia sa-mi aprind o tigara
.... rastimpul ultimului an îmi aparea lung ca moartea.
Poate în mine nu era decât disperata indoiala
de a nu fi ingropat un trup inca viu.
Dar nu: stiu ca totul mi-e în putinta,
si numai sunetul glasului meu
va destrama distanta dintre moarte si viata.

daca s-ar fi cunoscut telefonul in toate timpurile,
romantismul n-ar mai fi cunoscut poezia indepartarii.
Dar eu il aveam, alãturi, semn negru al magiei,
intr-o lume stapanita de cifre,
trebuia sã formez doar unul din nenumaratele numere...

Un numar indiferent, dar miraculos,
prin mijlocirea caruia distantele piereau,
si eu auzisem - o, de cate ori!-
glasul abisului în care mã arucasem.

E noapte...
E ora când totul mi se pare posibil
si formez numarul magic.
Si un glas, nu al abisului meu,
ci al destinului,
mi-a raspuns, usor...

Noaptea isi sugrumase propia magie.

"Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sã faca din ea opera vietii lui?"

Pe firul telefonului se auzea doar un tiuit
venit din marile singuratati
si energiile mele supranaturale
cu care crezusem ca pot invia si mortii
s-au întors asupra-mi, intr-o ploaie intunecata.


Eu o credeam ingropata de vie
si, la ora când totul ti se pare posibil,
voiam sã o readuc în lume,
în lumea concreta a telefoanelor, autobuzelor, restaurantelor,
voiam sã inving moartea - si puteam s-o inving! -
moarte ce-mi zvacnea, vie, sub tample.
Dar iubirea nu poate sa moara.
Si, fata de acest simulacru de moarte,
dorinta mea e neputiincioasa.
Nu , nu pot sa cred ca a murit,
si, fata de aceasta parodie de moarte,
nici macar faptul ca fumasem prea mult în noaptea - aceasta
nu mai avea vreo putere.

Doar, pe firul telefonului, un tiuit
venit dim marile singuratati
si un gust putred pe buze.

Am fost, ca intotdeauna, desuiata si prapastioasa,
lipsit de sensul elementar al lucrururilor,
sau poate prea cufundata în sensul elementar al lucrurilor.

Dar sunt la ora când totul mi se pare posibil,
chiar si un infinit limitat,
chiar si o iubire trecatoare.
In mine se deschid si se-nchid intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.
Voi renunta intr-un final ?