dacă aș plânge pe cerul ochilor tăi,
ți-ai mai șterge lacrima vreodată?

dacă aș ști din toate cuvintele
de pe lume
numai verbul „sunt”,
l-ai conjuga împreună cu mine
„hai să fim” ?

dacă te-aș minți spunându-ți
„te iubesc”,
nu ți-ar fi scârbă de adevăr?

dacă aș îndrăzni să urlu
„sunt, ești, existăm”,
ai mai vorbi vreodată în șoaptă?

dacă ar uita îngerii să zboare
te-ai lăsa purtată
pe atingerea mea
să numărăm cerurile?

dacă pe noaptea îndoielilor mele
s-ar stinge o stea,
mi-ai accepta arderea într-un singur sărut
împletindu-mi șoaptele într-o nouă galaxie?

dacă ți-aș spune că mi-e frig,
te-ai lăsa sedusă
împreună cu mine
de farmecul pietrei?

Hai, vino,
visele se cântă mai bine în doi…