Har din nimic in veci n-a vrut Cel Sfant,
nici nu s-a plans vreun chin ca l-a durut;
zic multi ca mult amar a cunoscut,
dar de s-ar plange, planga-mi soarta mie,
caruia trai amarnic mi-a lasat,
spre jalea mea, fiindca mi-a furat
tot ce mi-a fost pe lume bucurie.

Si totusi, pana-s viu pe-acest pamant,
eu n-am sa cred ca Iuda l-a vandut,
ca pentru noi pe cruce-a fost batut,
si ca-i nascut din Vergura Marie;
si-un lucru-as mai avea de-adaugat:
nu vreau sa cred ca patimi a-ndurat,
ca-n patimi lacrimi trebuiau sa fie.

Si-am sa va spun de el si-un alt cuvant,
caci binele-mi lua, ce l-am avut:
din tot ce-n lumea asta a vazut
ca m-ar putea lovi cu strajnicie,
pe cinstea mea, de-acolo mi-a luat;
deci sa mai cred in el m-am saturat,
iar de-am crezut, a fost o nebunie.

Si dac-aici el ar trai-ntrupat,
si-un rau sa pot a-i face mi-ar fi dat,
eu i l-as face, zau, cu osardie !

Dar in putinta nu-mi sta, si-i pacat
sa fiu cu el in lupta-ncaierat;
dar spun: cati cred in el, fac o prostie.