stau de vorba cu luna
printr-o gaura mica
scobita in masa
vad un ochi alb de nesomn
alb de nesomnul zilei fara sfarsit
si vorbesc cu luna
in soapta
si ea ma aude
si tace intelegatoare
si eu vorbesc rar
cu capul intors intr-o parte
spre muntii stancosi
de pe fata ei cea nevazuta
pe care lacrimile sublimeaza abstract
in urme de pasi pierduti
pe nisipul selenar