Gol și fără nume, cu țipete jalnice, venii abia de curând pe pământul tău.
Glasul mi-e vesel astăzi și tu, Doamne, stai la o parte și mă lași să-mi umplu viața.
Chiar atunci, când îti aduc prinos cântecele mele, am tainica nădejde că voi dobândi prin ele iubirea oamenilor.
Iar tu te bucuri văzând că iubesc lumea aceasta în care m-ai adus.


Îngăduie: Să nu mă rog să fiu păzit de primejdii, ci să le îndur fără teamă.
Să nu cerșesc alinarea durerii mele, ci inima s-o birui.
Să nu caut tovarași pe câmpul de luptă al vieții, ci să mă încred în tăria mea.
Să nu mă rog, înfiorat de teamă, să fiu mântuit, ci să fiu răbdător în lupta pentru libertate.
Nu îngădui să fiu un mișel, ce simte harul tău numai în noroc; ci fă-mă să cunosc cârmuirea mâinii tale și în nenorocirea mea.


Îngăduie să stau la usa ta, așteptând mereu dorințele tale, și să cutreier regatul tău, fiind mereu gata să urmez chemările tale.
Nu lăsa: Nici să mă afund și să pier în adâncurile moleșelii;
Nici să-mi cheltuiesc viața, prefăcând-o în zdrențe de teama risipei;
Nici să mă învăluie norul de praf al îndoielilor și desfătărilor;
Nici să urmez multe cărări, ca să adun lucruri multe
Nici să-mi plec inima sub jugul celor mulți!
Ci fă-mă să țin fruntea sus, pentru curajul și mândria că sunt sluga ta!


Ai fost în mijlocul inimii mele, de aceea niciodată inima mea nu te-a găsit în călătoriile sale; te-ai ascuns până la urmă de patimile și nădejdile mele, căci erai în ele mereu.
Ai fost bucuria lăuntrică în jocurile tinereții mele; când însă eram prea zelos la joc, bucuria pierea.
Mi-ai cantat în clipele de vrajă ale vieții, eu însă am uitat să-ți cânt.


Stropul de rouă vorbi printre lacrimi: "Soare mai este ceva în afară de ceruri, ce-ar putea să cuprindă chipul tau? Te visez, dar nu pot nădăjdui să-ți slujesc vreodată. Sunt prea mic, Slăvite Doamne, să te primesc în mine; și viața mi-e numai lacrimi."
"Luminez cerul fără margini", răspunse soarele, "și totuși pot să pătrund într-un strop de rouă, mititel de tot. Mă voi face scântei de lumină și te voi umple și mica-ți viata va fi un cerc ce râde


Pentru mine aceea nu e dragoste, ce n-are stavilă și ar vrea să se împrăstie într-o clipă, asemenea vinului ce fierbe, când și-a rupt burduful.
Dă-mi dragostea răcoroasă și curată, asemenea ploii tale ce binecuvântă câmpul înstelat și umple ulcioarele de pământ
Dă-mi dragostea ce străbate la rădăcina firii și de acolo se răsfiră, asemenea sucului tainic, prin pomul înflorit al vieții, născând roade și flori.
Dă-mi dragostea ce păstrează linistită inima în pace adâncă


Parfumul strigă înăuntrul bobocului: "Vai! Ziua asfințește, prețioasa zi de primăvară, și eu sunt închis în potir!"
Copile, nu-ți pierde curajul!
Cătușele tale se vor rupe în bucăți, bobocul va înflori și primăvara va dăinui și atunci, tu vei muri în belșugul vieții.
Parfumul se zbuciumă și tremură înăuntrul bobocului, strigând: "Vai! Ceasurile trec și eu încă nu știu, nici încotro merg, nici ce caut!"
Copile, nu-ți pierde curajul!"
Vântul de primăvară ți-a ascultat dorința și ziua nu va apune fără să-ți împlinești viața.
Viitorul ii pare întunecat și parfumul strigă deznădăjduit: "Vai! Din vina cui e viața mea atât de fără rost?"
"Cine poate să-mi spună, de ce sunt în afund?"
Copile, nu-ți pierde curajul!
Se apropie dimineața desăvârșirii, când vei amesteca viața ta cu toată viața și vei cunoaște, în sfârșit, menirea ta.


Când oboseala drumului și setea zilei înăbușitoare apasă asupra-mi, când ceasurile tainice ale amurgului aruncă umbre peste viața mea, atunci, prietene, nu-ți cerșesc numai glasul, ci și atingerea ta.
În inima mea sălăsluiește o teamă pentru multele bogații pe care nu ți le-am adus.
Întinde-ți mâna prin noapte, s-o prind și s-o umplu și s-o țin; să-i simt apăsarea, în largul fără margini al singurătății mele.


Am sărutat lumea aceasta cu ochii și mădularele mele; în inimă am învelit-o în cute fără număr; am revărsat gânduri asupra nopților și zilelor ei, până ce lumea și viața mea s-au făcut una - și îmi iubesc viața, fiindcă iubesc lumina cerurilor, atât de împletită cu mine.
Dacă a părăsi această lume e tot atât de adevarat ca și a o iubi, atunci trebuie să fie un rost în întâlnirea și despărțirea vieții.
Dragostea acesta, daca ne-ar înșela în moarte, atunci viermele acestei înșelăciuni ar pătrunde în toate lucrurile, iar stelele s-ar zbârci și s-ar face negre.


În fulgerul unei clipe văzui în viața mea nemărginirea plăsmurii Tale, - plăsmire prin atâta moarte din lume în lume.
Îmi plâng nevrednicia, văzându-mi viața în mâinile ceasurilor fără rost - când însă o văd în mâinile Tale, știu că e prea de preț să fie risipităîntre umbre.


În șuvoiul îngust al anilor mei pe pământ mă agăț de trupul meu, această plută vie.
O părăsesc când trecerea s-a sfârșit.
Iar apoi?
Nu știu dacă acolo lumina e aceeași și dacă întunericul e același acolo.
El e fără milă în iubirea lui
El sfărâmă scoica și scoate la iveală mărgăritarul ce zace mut în temnița întunericului.
Sărmană inima, tu stai pe gânduri și plângi zilele care au trecut!
Bucură-te, căci mai vin zile!
Pelerinule, ceasul sună!
E vremea să alegi răspântia!
Fața lui se va dezvălui din nou și încă o data vă veți întâlni.


Iubitule, dragostea noastră nu e o simplă jucărie.
De atâtea ori s-au lăsat asupra mea țiuind nopți de vijelie, ce mi-au stins lampa: îndoieli negre s-au adunat și au stins stelele toate de pe cerul meu.
De atâtea ori au crăpat malurile și undele au răpit roadele mele și jalea și deznădejdea au sfâșiat cerul meu de la un capăt la altul.
Am aflat că în dragostea ta sunt lovituri de durere, dar niciodată nepăsarea rece a morții.


Când m-am gândit să plăsmuiesc din viața mea o icoană a ființei tale, oamenilor spre închinare, adusei țărâna mea și năzuința mea și toate amăgirile și visurile mele colorate.
Când te-am rugat să plăsmuiești din viata mea o icoană a inimii tale, ție spre iubire, aduseși focul și puterea și adevărul și frumusețea și pacea ta.


Noaptea e întunecoasă și somnul tău e adânc în liniștea ființei mele.
Deșteaptă-te, durere a iubirii, căci nu știu să deschid ușa și stau afară.
Clipele stau pe loc, stelele veghează, vântul e liniștit, tăcerea e grea în inima mea.
Deșteaptă-te, iubire, deșteaptă-te! Umple-mi cupa deșartă și cu o adiere de cântec înfioară noaptea.


Vreau să mă întâlnesc într-o zi cu viața din mine, cu bucuria ce se ascunde în viața mea, deși cărarea mi-o încurcă zilele cu deșertăciunea prafului lor.
Am cunoscut-o în licăriri trecătoare și adierea ei m-a cuprins și mi-a umplut pentru o clipă sufletul de mireasmă.
Vreau să mă întâlnesc într-o zi cu bucuria din afară de mine, ce locuiește îndărătul gardului de lumină - și vreau să stau în singurătatea copleșitoare, în care privești lucrurile toate așa cum se înfătișează creatorului lor.


Partea mea din ce e mai bun pe această lume va veni din mâinile tale: iată făgăduiala ta.
De aceea strălucește lumina ta în lacrimile mele
Mă tem să mă las călăuzit de alții, ca să nu mă îndepărtez de tine, care aștepți la o cotitură a drumului să fii călăuza mea.
Merg cu îndârjire pe drumul meu, până ce însăși nebunia mea mi te va aduce la ușă
Căci am făgăduiala ta că partea mea din ce e mai bun pe această lume, îmi va veni din mâinile tale.


A călători înseamnă să te întâlnești în fiece clipă cu tine, tovarășule de drum!
Înseamnă să cânți în tactul pasului tău.
Acela pe care-l atinge suflarea ta, nu alunecă în paza malului.
El iși desfășoară fără grijă pânzele în bătăia vântului și stăpânește apele înfuriate.
Acela care deschide larg porțile sale și pășește înainte, primește salutul tău.
El nu se oprește să-și numere câștigul, ori să-și jelească paguba; inima lui bate ritmul mersului său alături de tine, tovarășule de drum.


Acei ce merg pe cărarea mândriei, zdrobind viața de jos sub pasul lor și întinând verdeața plăpândă a pământului cu urmele lor de sânge.
Lasă-i să se bucure și să-ți mulțumească, Doamne, căci a lor e ziua de astăzi.
Căci eu îți mulțumesc că soarta mea e la cei smeriți, ce sufăr și duc povara puterii și-și ascund fețele și înăbuse suspinele lor în umbră.
Căci fiecare bătaie de inimă a durerii lor a bătut în adâncurile tainice ale nopții tale și fiecare jignire s-a adunat în marea-ți trecere.
Și dimineața e a lor
Soare, răsări peste inimile sângerate, ce s-au deschis în flori de dimineață, și peste orgia cu torțe a mândriei, ce s-a prăbușit în cenușă.


Bucuria aleargă din lumea întreagă să-mi plăsmuiască trupul
Luminile cerurilor o sărutară și-o sărutară mereu, până se deșteptă.
Florile verilor grăbite suspină în suflarea ei și glasuri de vânturi și ape încântară în miscări.
Plăcerea la serbarea culorilor din nori și păduri se revarsă în viața ei și cântarea tuturor lucrurilor îi vrăji mădularele în formă.
Ea este mireasa mea - ea și-a aprins lampa în casa mea.