agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8396 .



O seară dură
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ion_Stratan ]

2003-10-09  |     |  Înscris în bibliotecă de daria ilaria



1.
Când toti deveniseră unu
S-au tras artificii cu tunul

Ce nu se răcise din război
Au pus înainte cifra doi

La trei zerouri făcute de inzi
Pentru când te întinzi

Peste paralele cu gândul

Și cu pasărea gândului, numită

Pământul


2.
Letiției
Tu, grație sfâșietoare
Cuminecând cu un "oare"

Voi, concerte zgomotoase de Crăciun
Pentru un an mai bun, mai de fum

în zerouri si declarații de pace

Și dacă avem noi ce face
Lecturi și traduceri, poeme

...Gene, lacrimi, rană, vreme...


3.
O, șiruri de dansatoare din batic
Pe când secolul era mic, infinite

Polineziene și braziliene cu șolduri
Enorme, expuse la solduri

Cu o viață ușoară, ușoară,

Cu pulpele ca de ceară
Lăcuite de constelații

Și de tiribombe, explozii

Cum sufletul meu n-a văzut

De când se războiseră lorzii


4.
Voi, ape care curgeți ca roua
Pe sâni, peste peitrele voastre, hapsâni
Se arătară sorții cu voi.

Ce va fi dacă voi să mă scald
în cristalul lor de smarald?

Uscăciune doar, uscăciune,
Rămase sunt brume.

Această albă drojdie de toamnă
Ce-i iarna care ne întoarnă

Cu fața în jos în morminte

Copile, ia tu bine aminte


5.
Mi s-au umflat ochii de vedere
Și mâinile de cursul prin artere

Mi-a explodat Sidney-ul în artificii
Cum n-am mai văzut pe aicea, pelticii
Piticii, miticii tăcură. O, tu, seară
dură din cenușile de mai an

Ah, explodam, explodam


6.
A explodat timpul dintre decenii

Tu, curgere luminoasă a vremii
în o mie de stele, steluțe

Și zei mici peste săniuțe

Aplecați cu privire de rouă

Când sufletul se taie în două

în timpul dus și în timpul ce vine

O, vreme, sânge,
din mulțime


7.
Și în orașul meu, și în orașul meu
a nins cu confetti și artificii

Pentru deceniul de uscăciune al regilor
minții. Și în orașul meu, ca la piramide

Am avut ce vidé

Tu, timp, curbură a spațiului

Și mie de dat, si nesaÞiului

De a privi și de a auzi chiar o muzică
Cuvintele noastre se biserică și se

Comunică


8.
într-un sat, un fulg ca o săgeată

A căzut peste vatră

încărcat ca o arcă plină cu animale

Și, desprinzându-ne dintre pocale

Ne-a-nghesuit între zebre și capre

Doamne, câtă lumină poate

încape!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!