Închipuiți-vă o zi de toamnă posomorâtă cu ploie mică și pătrunzătoare. În căldura alburie a unui hol de instituție oficială un șir de babe îmbulzite care așteaptă de câteva ore să ajungă la ghișeu. Funcționarele au căciulile pe cap semn că ori nu s-au pieptănat, ori că e frig. Frig nu e în coada care palpită ca o vietate. Și pe la mijloc, între atâtea femei bătrâne un bărbat cu pălărie neagră cu boruri late. Nici prea înalt nici prea scund.Poartă barbișon, ochelarii cu rame aurii au șnur ca să nu cadă. Mâna stânga se reazemă în bastonul de lemn frumos lustruit. În dreapta o servietă de piele care se vede că e burdușită. Între babele gureșe e singurul care tace. Tace nu pentru că ar fi de felul său posac, ci pentru că este supărat azi. Nevasta, onorabila doamnă Hermeziu l-a convins, numai ea știe cum, să meargă să își recalculeze pensia. Dacă nu ar fi fost Steriade cu laudele lui, nu ar fi ajuns în situația de a-și părăsi tihna zilnică. Pentru domnul Dumitru, așa cum îi ziceau toți contabilului de la Cooperativa Arta Aplicată, drumul până la Oficiul de Pensii al sectrorului 2 e o adevărată aventură. Am zice că e chiar o călătorie inițiatică dacă ne-ar lua cumva gura pe dinainte. Deci domnul Hermeziu stă gânditor la coadă și știe că sigur nu o să obțină nimic. Pentru că funcționarii sunt cum sunt, doar a fost și el. Legea omului de la ghișeu e să nu te servească. Pentru că dacă te-ar servi și-ar pierde din autoritate. Și autoritatea pierdută nu se mai recapătă așa ușor. Un funcționar al statului mai ales nu poate să fie lipsit de autoritate. Un funcționar amabil ar însemna un stat slab. Și așa ceva e cu neputință de conceput. Deci oamenii de la ghișeu trebuie să suporte cu stoicism ocările petenților. Apoi vor contraataca de zece ori mai dur. E aproape o lege a firii.
- Ce căldură! i se adresează o doamnă roșie la față.
- Într-adevăr. Dar eu sincer vă spun că prefer să îmi fie cald. Când am venit sufla un vânt afară de să mă ia pe sus.
- Da, și pe mine. Mai ales când am coborât din tramvai.
- Da, vine iarna, ce să-i faci.
- Da, iarna.
- Și dumneavoastră pentru recalculare, nu?
- Da, mi-a venit cu cinci milioane mai mult de vreo trei luni. Vă dați seama că am intrat în panică. Eu sunt om cinstit. Nu aș vrea să pățesc ceva.
- Dumneavoastră sunteți fericită. Mie de ani de zile îmi vine mai puțin. E drept că mai lucrez pe ici pe colo. Nu stau eu în pensie. Dar, cum zicea și nevastă-mea... Pentru dreptate trebuie să te lupți. Fie că sunt numai vreo două sute de mii lipsă.
- Două sute de mii sunt bani pentru pensiile noastre amărâte. Dumneavoastră probabil că sunteți bogat de nu vă pasă de ei.
La aceste cuvinte babele de la coadă întorc privirile spre această rara avis care a catadicsit să stea la coadă cu ele. Unele mai îndrăznețe au și început să zică așa ca pentru ele, ca să audă toată lumea:
- Auzi, nu înseamnă mare lucru două sute de mii. Câte pâini poți să iei de banii aștia.
- Așa e când te dau banii afară. Nu vedeți ce ochelarii de aur are. Și barbișon. Parcă ar fi Þapul.
- Doamnelor, doamnelor, mă rog frumos. Să fim civilizați! miorlăie domnul Dumitru simțind că parcă se strânge lațul în jurul lui. Eu muncesc cinstit. Sunt contabil. Nici nu știți cum e la 75 de ani să alergi de colo-colo, de la o firmă la alta. Și să stai aplecat pe toate datele alea. Intrări, ieșiri, conturi peste conturi. Vă spun că nu v-ați dori să fiți în locul meu. Dacă nu ar fi nevastă-mea bucuros aș renunța. Mie îmi place să joc șah. Din pensia mea de trei milioane și jumătate m-aș descurca greu, dar aș fi mai liniștit.
- Trei milioane jumate. Patruzeci de ani am muncit ca să iau două milioane și dumnealui se plânge.
- Și cum ziceam, spune domnul Hermeziu interlocutoarei sale ignorând acest nou val de indignare, am venit aici ca să mi se facă dreptate. Eu toata viața am fost un om corect. Niciodată nu am băgat un leu în buzunar. De ce nu ar fi și statul corect cu mine.
- Nu știți și dumneavoastră că în zilele noastre nu mai există așa ceva. Dreptate are doar cel puternic. Nu vedeți câte vile s-au construit? De unde au avut bani. Să nu îmi ziceți că din muncă cinstită!
- Ei, știu și eu. Dacă ești harnic și ai idei, poți să te ajungi. Am cunoscut niște băieți...
- Haideți, domnule, și tata ce era?
- Nu știu ce era tata...
- Păi vedeți. Nimeni nu poate să facă nimic prin muncă cinstită. Nimeni. Mi-e și scârbă. Eu am suferit, dar parcă până și pe vremea lui Ceușescu era mai bine. Dacă făceai ceva necurat imediat te băgau la ilicit.