Zilele putine le-am asezat ascunse,
pe dinti de fierastrau cat muntii
si am urcat stanci pe sfori intinse,
prin neguri umane,unde se tin ocolitii.

Noptile mele le-am aruncat pe plaja
si visele s-au risipit ca valul,
caut miezul bland pierdut in coaja
stiind ca-n bezna lumina este malul.

Alergam o lunga cursa limitata
cu paravane si umbre in amintiri,
si nimeni nu invinge niciodata,
doar mama ne citeste groaza din priviri.

Si singuri incercam in vid nimicul,
prin alfabete si idei de nemurire,
legand comod nepotul de bunicul
care-a sadit linistea in traire.

Si unici spectatori ne sunt urmasii,
vazand sclipiri si-obstacole-aparente
aplauda si plang,ne copiaza pasii
si apoi decent se-amesteca-n torente.