Intre măslini

si chiparoşi

se pierde urma

viselor mele de ieri


Eram aici

cu un pahar de vin într-o mînă

şi-n cealaltă

cu nisipul unei arene

împrejmuirile căreia

mă fereau de lume


Pămîntul tremură

cînd noaptea-şi ascute

tăişul de alabastru


E-amurg

lumina pîlpîie

şi lumînările se sting

la căpătîiul celor ce mor


Istoria oamenilor

geme ca o mare îndepărtată

în adîncul frunzişului


(...ciorchini

de femei tinere

oferindu-şi sînii

străzilor acide

lovesc din "pare-chocs"

polițaii fluieră,gesticulează,fac dreptate

iar turiştii -

val de noroi pestriț

smulg zdrențele

sufletelor lor vîndute

tamburinilor


Din timp în timp

ridicîndu-mi ochii spre cerul galben

mă întreb unde-i frumusețea

zăpada-i murdară

pe vîrful munților


Tu ştii

că asasinînd zăpada

îți omori sufletul?)


Eu sunt vîntul

încărcat de regrete inepuizabile


Vîntul care rîde

în ciocul rîndunelei

evadate

din închisoarea ploilor


Vîntul care trece în galop

peste circuri glaciare

şi urlă în fundul prăpăstiilor


Am traversat iarba ploii

şi uite-mă strop

ce-alunecă de-a lungul

unei raze de noapte

spre-un leagăn de umbră şi lumină


Ascultă bine

iată cîntecul meu

ca apa grădinilor


sonoră,fugară

Veşnic a tuturor.