Șăgalnice și umede,
Răsfrîngerile calde
Ale soarelui
În ape,
Fărîmițau globuri de lumină,
Zdrobeau răceala albă
A zăpezii,
Lărgind pe maluri
Între sălcii,
Pete mari de reavănă
Și aburindă tină.

E ca o viață nouă;
Zvîcnet aproape tragic,
Proteic,
Chemînd
Spre o aparentă eră
A luminii;
O primăvară
Mai albă
Decît iarna
Care o zămislise,
Gemînd siluită de ger...

Într-un sfîrșit,
Pîntecul reavăn
Simți ruperea apei
Ca pe o ușurare morbidă,
Paloare,
Abandon teluric;
Scurgere, prelingere...
Sloiuri murdare
Pe epiderma
Sleită de puteri
A pămîntului...