Ridica valul fetei intristate
si lasa lacrima sa cante,
o oda a dorintei conjugate,
ce-aduce demn si fapte si cuvinte.

Mangaie tu ,setea de lumina,
cu farmecul ce-l da privirea dusa
si sterge ceata spre o zi senina,
si lasa-ti raza falsa de acum rapusa.

Asteapta faptul zilei dupa noapte.
Gandeste drept apusul ratacit,
asculta ochii cu glasul lor de soapte,
presara zambet pe drumul vietii domolit.

Si-atunci din piramidele eterne,
strabate-vor acordurile lirei.
Superb vor rasari la fel de demne
ca lacrima,ce-apare-n zorii zilei
din roua adunata ,in ore intunecate,
ca marmura cea alba fara de pieire,
ca setea de sublim si de dreptate-
se va ivi suprem un strop de fericire.