Irodiada 1

cu târnăcoape de semne și de foame
surpați statuile de gheață și de carne
prăbușiți munții să se nască pustiu
stârpiți femeia să nu mai nască fiu

jupuiți aligatorii să îmi faceți castel
jefuiți oracolul să-mi faceți inel
robiți zburătoarele să cântați cântec mort
găuriți corăbiile să putrezească în port

destupați apele să înece izvoare
cepuiți deltele să fie groapă ce-i mare
întețiți focul ce arde-n adâncuri
strivți pruncii cu gura de sfârcuri

moșiți cămilele, de vii-ngropați măgarii
după leul de aur porniți în safari
până-n țara de gheață ucideți străinii
ucideți maimuțele, ucideți pinguinii

din urși scoateți eschimoșii afară
scoateți tot ce e-ngropat ca să ucideți iară
spargeți ceasurile să nu mai vină ziua de-apoi
și la sfârșit cu târnăcoapele loviți-vă-ntre voi

că m-ați slujit vă las închiși pe totdeauna
să nu rostiți, să scrieți, vă tai doar capul, mâna
vă va hrăni și biciul la fiecare ceas – destinul!
doar eu sunt rege și voi ați mai rămas…


Irodiada 2

Irod sunt, singur, n-am prunci, nu am femeie
nimeni nu are – bărbații zac sub cheie
iar cheia am topit-o și-am dat-o în păstrarea
singurului dintre ei care a făcut încuietoarea

am ucis ce era viu, ce-ar fi vrutu-se rege
am răpus și proorocii: să nu mai dezlege
a rămas numai steaua și nu știu cum să fac
s-o aprind c-o făclie, să o străpung cu un arc

ziua știu că-i acolo unde noaptea o văd
toți sunt morți! aș mai face înc-o dată prăpăd
dar ce oaste s-adun, căror morți să dau viață
când domnesc peste-o lume de lut și de gheață

e atât de pustiu că aud axa lumii
mai sunt, oare, viu sau au rege nebunii
mutilații pe care i-am închis sub cetate
fără mâini, fără limbă, fără piele pe spate

sunt atât de sărac într-atât de mult aur
pe-un morman de comori sunt doar rege, nu faur
am o lume întreagă, dar, de fapt, n-am nimic
n-am săgeata pe care pân-la stea să ridic

vine noaptea și-o văd, ziua știu unde e
barba mea netăiată crește prea repede –
Irod sunt, sunt singur, n-am prunci, n-am femeie
și nimeni nu are – sunt un rege sub cheie…


Irodiada 3

de n-aș fi fost Irod, cine-aș fi fost? satan?
aș fi spurcat văzduhuri, aș fi scuipat catran?
că eu ucid doar pruncii, ce altceva ucid?
fir-ar-al dumnezeu, ce milă m-a lovit!

aș dărui, iar, pruncii cu capete și duh
dar pot să îi condamn la un așa văzduh?!
cum aș putea în bale, în beznă să-i arunc?!
fir-ar-al dumnezeu, dar, ce, eu sunt năuc?!

le-aș dărâma și peșteri și le-aș sfărma și lire
dar de așa tăceri din nou au să se mire
din nou vor bate marea, vor bate iarăși nordul
pe cine vor da vina? păi, pe Irod, nerodul!

de ce-am ucis cu milă și n-am ucis de tot?
de ce bărbați ca să ucid nu pot?
de ce ucid doar mame și nu ucid fecioare?
fir-ar-ar dumnezeu care mamă nu are?

o, morților! tăceți! m-am săturat de voi!
v-aș da-napoi toți pruncii, mai lacomi și mai goi
dar orele nu curg în urmă pe cadran –
eu sunt Irod! ce credeți? că eu aș fi satan!?…