Excelența Voastră, prea stimate Vers,
Te-aș ruga acuma să-mi revii în pană.
(Mă scuzați, pluralul l-am pierdut din mers,
Mă grăbesc cam tare, n-am băgat de seamă.)

Cum spuneam deunăzi, rugămintea mea
E să vă întoarceți la poeta voastră.
Știu că e prea noapte și cărarea-i grea,
Vă aștept eu totuși, singură-n fereastră.

Nu cer mare brânză, îmi erai amic
Și câteodată chiar amant de-o zi.
Ai plecat în week-end, nu mi-ai spus nimic.
Te aștept zadarnic, chiar n-o să mai vii?

Am gonit eu muza? Hai să fim serioși!
Am mai înghiontit-o, ce e drept, e drept.
Și-ați plecat hoțește, ca doi păcătoși,
M-ați lăsat ca bleaga să vă tot aștept.

Un cuvânt acolo, o scrisoare mică:
Salutări, amice, tu cum o mai duci?
Am bătut poștașul, n-a adus nimică,
M-ați uitat cu totul, parc-ați fi năuci.

Te-am dat dispărut, am scris și la ziar:
Pierdut vers simpatic și puțin tembel.
Este când fierbinte, când vioi, sprințar.
Recompensă mare, mă sting fără el.

Mi-a venit la ușă un moșneag cam hoț
Cu o poezie bleagă și-amărâtă,
Îi pusese fundă, papion și moț,
Dar era zurlie și era urâtă.

L-am gonit cu zarvă de la ușa mea,
Au ieșit vecinii, au chemat pompierii…
Vezi ce mi se-ntâmplă din cauza ta?
Vino, măi nebune, nu mă da uitării!

Nu-ți promit nimica, nu mă pot schimba,
Vom fi tot aceiași: doi prieteni vechi.
Dacă te mai supăr, pe onoarea mea,
Faci ce vrei cu mine, mă tragi de urechi.

Fără tine, însă, am să mor străină:
Nimeni nu mă crede, nimeni nu mă plânge.
Pentru tine numai visul meu se-nchină,
Căci te port în suflet și te am în sânge.