nimic apă rece și fier ruginit iarbă uscată eclipsa bea apă din pumnii donei juana
fac dragoste în imaginație cu o femelă de dromader mi-e scârbăvomit versuri excentrice
dona juana nu mai are din prea multă dragoste pentru mine nici măcar pielea pe ea
mă iubește direct cu globulele albe și roșii mă îmbrățișează cu măduva oaselor

***

miezul nopții tristețea în cerul gurii ca un câine mort pe șosea
și totuși nu pot să urăsc pe nimeni nu pot să înghit piatra somnului nu pot să înjur
mă doare poemul și splin poemului și polenul poemului curge vertiginos sub ochii mei pe coapsele transparente ale poemei
miezul nopții se rostogolește odată cu mine în haos tristețea în cerul gurii ca un câine mort pe șosea

***

pe o bicicletă de aer apoi pe o bicicletă de argint apoi pe o bicicletă de aur
generația mea înainte la orizont paște arginții mileniului
burțile unora dintre foștii prieteni fac explozie-n zare concurând migrena constelațiilor de pe bolta cerească
eu cu un picior pe pedalele bicicletei de aer cu mâna pe coarnele bicicletei de argint cu poeziile pe șaua bicicletei de aur
pedalez fără frică la capătul nopții un tigru de fosfos numără capodoperele și le mușcă de gât

***

soare negru cu sex negru cu sămânță neagră de diavol dona juana plânge zilele care vor veni
să fie plânse nicolae zice să fie jelite să fie iubite înainte de a se naște întocmai ca pruncii
eu îi îmbrățișez șoldurile o sărut pe buric îmi amestec polenul meu cu al ei vrem un prunc
care să-l înlocuiască pe dumnezeu vrem un prunc care să desființeze noaptea cu soare negru cu sex negru cu sămânță neagră de diavol

***

m-am gândit îndelung la glorie ca la un vers cu zona pubiană irigată conștiincios de sânge tânăr și fericit
m-am gândit la dona juana ca la poezia mea m-am gândit la gura ei și la pântecul ei ca la două capodopere ale destinului meu
ce e oare mai bine să vreau glorie pentru fruntea poemului meu sau glorie pentru spinarea plexul și sexul poemuluiobraznic și afurisit
ce e mai bine să am o femeie de litere și versuri sau o femeie cu o mie de coapse splendide de carne tare ca granitul
pe fiecare dintre ele să mă urc cu o poftă nebună ca și când m-aș sui pe himalaia reală cu crestele ei de frig zăpadă și moarte

***

nu pot accepta o existență banală incoloră ca apa de ploaie o femeie fără destin o poezie fără implicații psihice fizice cerebrale
nu pot înota dintr-o piatră în alta dacă pietrele alese oentru înot nu sunt lacrimi pietrificate și sânge pietrificat
nu pot sări peste o coardă dacă sfoara ei nu este împletită din vene artere și nervi
nu pot dormi lângă o femeie care nu mă iubește sau lângă o carte cu poezii plicticoase între obloanele de carton

***

dona juana mă-mbie să-ngenunchez dona juana mă roagă să alerg în genunchi prin bibliotecă și să mușc din sânii ei de câte șapte ori din fiecare
dona juana se-aruncă în spatele meu și mă strânge cu coapsele ca-ntr-o chingă neiertătoare
dii dii căluțul meu dii dii magnificul meu dii dii pegasul meu cu crupa de foc zboară hai cu mine în spate printre rafturi și cărți printre litere și poeme
printre unicii îngeri de pe planetă deopotrivă cu aripi și sex de bărbat supli eficienți
ah versul tău nicolae bisat de îngerii indecent vascularizați ah poemul tău de carne sânge și metafizică
sunt beat de dragoste și extaz aud ca prin vis dezmierdările incoerente post-post-postmoderne ale donei juana
dii dii căluțul meu dii dii magnificul meu dii dii pegasul meu cu crupa de foc zboară hai cu mine în spate în tine însuți
în burta ta verde de împărat al clipelor care tocmai s-au sinucis


1 august 1999