m-am născut prea târziu când verbele au început să se certe
iar alizeea uzualelor debite îmi cerea drept garanție tăcerea

rostogolirea mea purta un singur nume: a trebui
m-am chinuit să neg să mint și-apoi să tac
ratarea mea avea pe vers un zâmbit clădit pervers
ritmat în ochii unui verb, un verb banal din orice vers

gândurile unei foi cu teamă au prins un grai de verb: a iubi
am încercat să neg să mint și-apoi să tac
ratarea mea nu cunoștea minciuna
strângea în ore albul vederii obosită de-atâta credință:
când se va opri pământul voi fi un mușuroi de praf
ce își așteaptă rândul la un val de răcoare pe culme de neam

verbele își revendică dreptul la viață, eu ucid suflete...
îmi savurez în liniște plăcerea zdrobirii:
mințind crezând că voi iubi când mă voi naște