agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-08 | | OAMENI DE HARTIE Motto: Poate că era un nor Poate piatră era Altcineva Mă-nvățase să zbor OAMENI DE HÂRTIE Trăiesc pervers Într-o lume fără margini Pe care de-abia acum o creez În prima zi am făcut Oameni de hârtie În ziua a doua am inventat Pentru ei un alfabet În cea de a treia I-am învățat să citească A patra zi ei au început să scrie Poeme și rugăciuni Ziua a cincea a fost Ziua mirării Priveau unii la alții De parcă atunci deschiseseră Ochii A șasea zi m-au întrebat Cine ești tu Și ce cauți printre noi În ziua a șaptea M-au bătut și m-au Alungat cu pietre Așa că m-am întors Cu gânduc că mâine O să fac același lucru Dar mult mai bine. *** Poemele pe care le scriu prind viață Și pleacă să își caute cititori Aiurea Prin lume Se întorc la mine După un timp Sleite Și fără vlagă Mor pe masa mea de scris Cenușa unor metafore Pe care nu le recunosc. Și în timp ce le tânguiesc Îngropându-le în inima mea Alte poeme își iau zborul În cer E la mine în casă așa O defilare de poeme de parcă Ar începe un război fratricid Iar eu nu mai prididesc Cu scrisul și cu bocetul Că nu mai știu care sunt poeme Și care tânguiri. ORA OPT SI UN VEAC Sunt prizonier în miezul unui război Care crește în jurul meu Așa cum crește fructul În jurul sâmburelui. Simt că nu mai am carne Pe oase Ci doar o carcasă de titan În care încep să Mă simt lejer Eu Saddam Eu Bush Și moartea între Mine și mine Mireasa mea de miere Și piper Dorm cuminte În timp ce războiul Se transformă ntr-un Pirat cu picior de lemn Cei care mor Sunt cei care vor trăi Iar cei vii Putrezesc deja. Si nu... DECLARAÞIE DE AVERE Mă numesc Mihai T. Ioan Și sunt președintele Universului În această calitate Conform legislației în vigoare Declar pe proprie răspundere Că nu am alte bunuri personale Decât cele pe care le-am moștenit De la strămoșii mei: Zamolxis, Osiris, Zeus, Iehova, Budha, Allah, și ceilalți Pe care i-am pierdut din vedere Și că nici nu am de gând Să dobândesc alte bunuri Îmi ajunge cât am Ba chiar socot Că am prea mult Drept care dau Această declarație Și nu numai Semnat: ss indescifrabil ------------------------------ *** Are pleoapele Ca două perechi De buze Mă sărută cu privirea Și îmi cresc aripi Sub unghii Când îi sfâșii carnea De urcăm dincolo De al șaptelea cer O sorb și o fac Vie Și o îngrop în mine Mormânt Lin Cu o cruce roșie De sânge răstignit. *** Tăcerea are margini De spaimă Când cazi Dincolo de ea Și apoi vezi În timp ce te prăbușești Că tăcerea E construită Din cuvinte fără suflet Însăilate între ele De o mână Nepricepută Are goluri prin care Vezi Poți vedea Cum ar fi fost viața Pe care ți-o doreai Și pe care N-o s-o ai Niciodată. *** Ce banal cuvântăm Despre dragoste De parcă ar fi o piatră Funerară În fața căreia Așternem flori Și lacrimi Puțini sunt cei care înțeleg Că iubirea nu încape în cuvinte Și în nici o inimă De pământean Să iubești E aproape un miracol Ca și cum clădești Universul Din nou. *** Vin basmele Unul câte unul Vagoane vechi Fără călători Eu așez în ele Eroi Cu chipuri frumoase Prinți Ilene Cosânzene Și dintr- o dată Vine un zemeu Cu gheaqre de smoală Și le trage în adânc Sunt o gară Pustie Și am Un singur peron *** Paharul cu alcool e Fântână Sunt mereu însetat Și nu beau niciodată Aștept să crească Un cearcăn de rouă Apa vieții și a morții Cred că Voi obosi Așteptând. IUBITA Are trupul abia conturat Margini de cenușă Petale de trandafir Iasomie și ambră moale Când o strâng în brațe Parcă sunt Și așa cresc De lumină Că mi se fac ochii Stele Inima lună Și buzele O noapte adâncă În care nimic nu mai are Relief. IUDA Îmi învăț trupul să fie Sufletul să cânte Ochiul să vadă Până când aflu Că nu îmi aparțin Sunt trecător Cineva s-a jucat cu mine Și de atunci Am toate arcurile stricate Doar că în vitrină Imaginea mea Are Aproape aspect comercial Și banii pe care mă vând Sunt de aramă. SENSUL Plec pe drumul pe care Și tatăl meu se duse El era mult mai darnic Vorbea cu florile Și cu bucata lui de cer M-a lăsat Să îl aștept Până când Se face din nou Albastru preful Din sângele cu Care ne hrănim Tatăl și fiul … IMAGINI Devenim simpatici Parcă ne cresc suflete noi Uităm simboluri Învățăm cuvinte Și începem să credem Iarăși În Dumnezeu Și când vin îngerii Noi nu Suntem acolo. SABIA O! Tu oțel albastru Parcă ești o carne de înger În miezul tău dorm aripi Și lumina tăișului Vindecă. CUVÂNT Cât de simplu e să Desparți viața În silabe Pui virgule Semne de exclamare Puncte uneori Liniuța care te desparte De lume Și niciodată nu folosești Semnul întrebării. APA Sarea sufletului meu Spălată de apa Cuvintelor Cresc și sunt țărm La care nu trag corăbii Doar albatrosul Se lasă din nou Ucis pentru mine… ERES Scriu din nou Am învățat că sunt tânăr Și n-o să închid ochii Niciodată. *** Unde sunt în pustiu Fir de nisip Piatră albă Vânt obosit Soarele curge și Cerul se clatină Nu trece nici o caravană Doar umbra Unei păsări Fără aripi La orizont. *** Unde încep De la degetele picioarelor Ori de la creștet Sunt prunc Veșnic prunc Și unde mă sfârșesc În umbra alungită Sau în cuvântul Cu care ar fi trebuit Să încep Dacă aș fi încă o dată Aș vrea să nu mai fiu. *** L-am prins pe vânt Avea aripi albe De mătase Am prins-o pe lună Pielea ei Rece ca inima mea L-am prins pe soare Un jeratic verde Efemer Am prins-o pe ploaie Aer ud Cu urme de cuvânt Dar numai pe viață Nu o am prins-o Pentru că s-a fost dus… PETENERA Sângele meu albastru de țigan Þipă Sunt prințul Tuturor țărilor Regele cailor Principele coviltirelor fumurii Trăiesc îmbrăcat în aur De jos până sus De la Alicante la Malaga De la Toledo la Sevilia Femeile mă iubesc Pentru că le dau S-mi bea sufletul Doar cu Dumnezeu Nu mă înțeleg Fiindcă prea mă socotește Un fiu vitreg… Și sunt ! *** Împușcă-l pe poet De câte ori îl prinzi Împușcă-l Trage în el fără milă Nu te uita că nu moare Pe zi ce trece e mai viu Dar învață că Nu e veșnic Într-o bună zi O să-l poți ucide Numai găsește cuvântul Cu care Să tragi în el. *** Locuiesc într-un poem Fără acoperiș Cu uși de hârtie Date larg la o parte Prin casa mea Trec Persoane grăbite Scurtând drumul Spre viața de apoi Îmi lasă gândurile lor Deziluziile speranțele Durerea De îmi ajung nu doar Pentru acoperiș Pot construi o scară Pe genunchii lui Dunâmnezeu Dar nu mai clădesc Nu am domiciliu stabil Dintr-o clipă în alta Voi fi dat afară Din poezie. *** Prin ierburile tale viață Mă târăsc Șarpe fără ochi Nu văd primejdia care Îmi dă târcoale Roua are gust de pâine Și o beau Aștept să răsară soarele Deși printre ierburi Lumina lui Nu pătrunde În lumea mea E mereu un Întuneric albastru Precum în rai. *** Îmi ascut armele Și aștept Sunt pregătit pentru Lupta finală În care simt Că o să pier Dar știu că armele O să-i rămână Fiului meu. *** Trăiesc mai repede Decât viața Între mine și Ea Există un decalaj Pe care nu îl sesizează Decât greierii Și râmele oarbe De aceea Cântecul meu Se târăște Mereu Pe sub pământ De unde căldura Te pipăie indiferent Cine ești Și dacă vrei să mori Trebuie întâi Să cauți un loc În care Încă nu a călcat Poezia Așa… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate