voi decupa țărâna ce ți-a-mbrăcat piciorul
și-o voi depune-n cupe de diamant cărunt
prin lume trece-un faur nemuritor mărunt
strângând la piept ulciorul

prin păsări trece-o umbră tăiată în rotund
se schimbă mii de fețe în apele luminii
se-ntunecă în noapte apar speriați vecinii
certându-mă în gând

lumină lină totdeauna puțină
între melci vino holbează-te cu ei
nu spune “ceartă!” fraților mei

ploaia le-a spart casele lăptoasele
i-a stâlcit de asfaltul învinețit
zice pielea mea albă mițoasă
scarpină-mă sunt haina ta credinciosă

unghiile i-au jumulit urzeala seara
flămânzii și însetații au golit cămara
nebuni și leproși iconari stufoși
a luat foc târgul a luat apa crângul

sunt buza ta răscoaptă mușcă-mă
zice luna țigănoasă împușcă-mă
nasul meu pușcă de vânătoare are
câte un cartuș de pluș pentru fiecare

și totuși pielea se deșiră în tăcere
buza ghem de cuvinte face și cere
mi-a intrat în ochi un ac de albină
mieruiește-mă lumină lină puțină

holbează-ți melcii mușcă-mă cu ei
tu ești buza de sus a fraților mei