mi-ai învățat deja pe dinafară ridurile amare
strecurându-ți adânc pasul în diminețile bântuite de himere
de pe buzele tale uimirile mă ispitesc una câte una
descifrând conturul perfect al celei dintâi clipe de marmură

te căutam în amintirea sărutului de mâine
cu degete înmugurind aripi încrustate cu diamante
urcând cu stăruință fiecare secol amar către casă
îmbrățișare tainică a pleoapelor întredeschise

e târziu

și poate prea devreme pentru cuvinte cărunte
lacrima îți încolțește flăcări de somn pe obraz
râzi încifrată într-o poveste veche de iubire
și-mi taci cu tandrețe fiecare delir cuminte

mi-ai învățat deja pe dinafară izvoarele ascunse-n penumbră
pe tâmpla implorând tremurător căușul palmei tale stângi
orizonturi născându-ne înlănțuiți într-o altă rătăcire
dinspre noapte spre ziua în care aveam să ne regasim într-un zbor