agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-03 | |
Strada e doar poezie fără rimă, fără sens,
locul în care paranoicii visează intens că sunt cei mai normali, în care oamenii se adună din disperare în haite ca să-i sfâșie pe cei singuri, pe cei bolnavi. Căzuții îngeri urinează pe la colțurile orașului meu care arată ca un bordel uriaș, marchează ca niște câini apocaliptici teritoriul pe care, goi-pușcă, se plimbă bețivii cu panglici de doliu pe capul golaș. Curvele sunt niște cucoane în ruină, vânează bărbați în derivă intrați în delir, vomitându-și speranțele prin canale. Ceilalți, ca niște ploșnițe banale, muribunde, se ascund în case și rod și rod și rod timpul. Pe crucea din piața centrală Dumnezeu e legat și oamenii trag în El la țintă cu săgeți de dartz, din plictiseală... Câinii urlă când Dumnezeu cântă în fiecare seară un cântec subliminal, perceput de animale ca un urlet arhaic ce coboară, blestem ceresc, peste oraș. La acea oră din amurg încep să mă simt ca un ocnaș și știu că și ceilalți regretă, în fiecare noapte, ceva vag, se căiesc, se pocăiesc, se roagă fără motiv. E apusul zilei, al vieții... E regretul tardiv al încă unei zile ratate în orașul damnat. Mă plimb pe străzile jilave de asfințit ca un condamnat prin mucegăita temniță a trupului său, adulmec orașul acesta pe care-l iubesc, oraș putrezit și scârnav și rău, care miroase a sifilis și a neocomunism, care miroase a hoți și a lupanar, orașul meu iubit, orașul meu revoluționar în care aveți cu toții loc, intrați, nu vă sfiiți, poftiți pe aici, vă strig, poftiți și pe aici, gesticulez, mai poftiți! „Ajunge cu strigătele”, mi se atrage atenția, „doar ești într-un oraș european, ce-i atitudinea asta de cântăreț golan?”. „Mai bine golan decât...”, fredonez și încerc să mă port ca un domn, să fiu decent în timp ce mă piș pe mine și zâmbesc larg: mai poftiți în orașul meu! Mai poftiți! Am să incendiez într-o bună zi cetatea și am să urc singur pe rug, cântând la trompetă; am să evadez, o să vedeți, din orașul meu iubit, sub formă de flacără, urcând spre cer în piruetă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate