Cuvinte virgine, umezindu-mi buzele arse de sângele închegat - rana infectă a rațiunii.
Visele palide și bolnave își sapă mormintele în stânca sufletului meu - condamnate.
Abisul își pune țărână-n cap, un urlet înfundat urcă din adâncurile prăpastiei - o pasăre pe rug.
O picătură de rouă hrănește durerea frunzei îngălbenite de demoni - în timp ce eu nu sunt.
Pas cu pas, mâinile se sufocă-n țărână, înger animal, maimuță cu aripi - aplecată spre infern.
Din ciclul evoluției s-a mai rupt o coardă, notele melodiei mele au împlinit haosul - în timp...
Îi fac concurență nimicului acid, vidul preschimbându-se într-un câmp de luptă - în timp ce...
Un fulg negru a picat în sus, dintr-o țesătură de ciori carbonizate - în timp ce eu nu sunt.
Nu am coșmaruri. Noaptea m-a protejat, transformându-mă într-unul - în timp ce eu nu simt.
Mânjesc, cu un deget de copil, praful vechi din bibliotecă, ultimul ce a rezistat - în timp...
Cartea pică de pe raft și se rupe-n două bucăți ce-și pierd sensul, despărțindu-ne - de întreg.
Jumătățile căzute din Eden își acoperă, într-o conștiență amară, rușinea - a infinita oară...
Un deget de copil, șarpele veninos al mâinii se întinde spre a apuca poama interzisă - Noi.
Melodie descompusă, semne ale unei existențe ce nu a fost niciodată. Și nu voi înceta a nu fi...