O cerule, azur, vegheat de îngeri
Eden zugrăvit în nuante de verde-smarald
În care n-au sălăsluit vreodată plângeri
O cerule, cât ne-esti de cald.

O cerule, sălaș de libertate
Câmp înverzit cu mielușei ce zburdă
Ciobanul îi privește din cetate
Cu dragostea ce îl abundă.

O cerule, înalt, cu-aripi de noblete
Copiii tăi vor al tău trup s-atingă
Doar atât si împrastia-vor lumii blândete
O cerule, slăvit de mâini cu frică…

O cerule, măret, cioplit cu surâsuri sincere
Rămâi, de vrei, deasupra si mâine
Razele tale oglindi-vor o taină de-nviere
În hrana-ndestulătoare, în sfânta pâine.

O cerule, prilej de fericire
Nădajduiește zile celor ce nu au
Iar ochii lor zâmbi-vor către tine
Și vor putea gândi la nemurire

O cerule, pe-nalte piedestaluri
Asează, Tu, pe cei ce au trudit
Sudoarea curgă-nlăntuită-n lauri
Medalii si onoruri - un vis împlinit.

O cerule, pavat cu bunătate
Nu pedepsi pe oamenii avizi si rai
Caci singuri se vor afunda, mai departe
În coasa durerii a propriilor călăi.

O cerule, în timpul foarte-ndepărtat
Cu cataclisme si molime necrutătoare
Cu Noe-bun si Samson cel patat
Revărsari de ape si dorinti mistuitoare,

Oglindă veche, nestirbită de chinul
Lumii rele ce pângăreste sacrul tău
Înjurături, blesteme cufundate-n vinul
Valtorii, coboara tot mai adânc în hău.

O cerule, deschis la inimi, Biblia la căpătâi
Ne-a instruit si, cred, n-a fost suficient
Asa, te rog, trimite pe omul tau dintâi
Să ne povătuiască înca-o data la poarta din torent.

O cerule, eu stau, s-astept un frumos semn
Sclipindu-ti pe fruntea cu stele brodată
O poruncă,-o exclamatie, un îndemn
Pe haina noptii cu flori d-argint tapitată.

Atunci, oamenii se vor îndrepta
Cârmind o barcă pe ape linistite,
Cu fiecare val cu care vor înainta
Câte o plecăcine, -o rugă la icoanele sfintite.