Fata blondută ce-o stiam
Radiind de frumusete sus la geam
S-a întunecat precum un nor
La pasul ploii batrân rătăcitor

La tară, la olteni, bag de seamă
C-a vrut să se facă din fată-o damă
Cu pălărie de nobilă strengărită
Si aere de pretentioasă copilită

S-asa, în fiecare zi cu soare
S-a tot gătit, iar niște babe cu mirare
Au întrebat-o: "Fetito esti d-aci, din sat?"
"Căci am un mândru băiet de însurat"

Ea nici măcar nu le-a salutat
Pesemne că nu vroia pe-acel băiat
A grabit pasul către casa lui Bunelu
Unde-o astepta vărul ei: Ionelu'

Ionel, cum îl stie lumea din cătun
Mic, dar puternic ca un tun
I-a așezat pe dinainte o batistă
A îndemnat-o: "Hai urcă-n a mea riscă!"

S-amandoi s-au plimbat pe ultiti
Tuturor ea arunca priviri cu suliti
La-acestea, tinerii cruci îsi făceau
După garduri, de frică se-ascundeau.

Ionelu', simtit, cum a fost învatat
Grăise:" Vărută, te faci de râs în sat
Renuntă, te rog, la al tău prost obicei
De nu - te urc în tren si pleci la ai tăi!"

I-a aruncat un fulger din ai săi ochi
De l-a lăsat pe Ion, săracu, cu deochi
"Ce? Eu să-i salut întâi pe ei?
Si îndraznești să spui că-i prost obicei?"

"Bine fată, dacă asa vrei de cuviintă
O să înghit, prea-bine, si astă umilintă
Dar mâine, te conduc la primul tren venit
O să mă duc cu gândul că ai pierit"

S-așa, dragii mei, fătuca cu păru-n codite
Cu mintea verde, necoaptă, plina de fite
S-a intors la plictiseala de la oras
În geam se asează, jeleste ca un copilas.