va veni o zi
cu aripa negru-încordat
pe marginea mâinilor pline cu seve
degete-pene tuciurii de cerneală
să-mi smulgă pletele speranței din coate, din oase, din coaste
și rădăcini de rugă din genunchi
voi fi atunci
a ta pentru totdeauna
mă voi vinde ție
pentru ultima oară
taci!
voi face ultima dragoste
pe chipul corbului
până atunci... moarte
taci!
fii și tu măcar o dată credincioasă
așteaptă curat ultimul preludiu
nu mai călca pe nimeni în jur șoptind amar
cuvintele-ți de aur înfierat...
nebuno
în brațele tale amorfe
singurătatea are culoarea destinului în oglinda unui bob de rouă
somnul are culoarea zăpezilor rubiniu ruginite în venele ploii
iar visul... greu... greu mai cuprinde ființa
doamne, cât n-am apucat să iubesc lumea asta
taci, moarte, taci
clopote surde zdrobesc în porțile umbrei
auzul ultimei clipe
limba
în care-ți sună tăcerea
se prăvălește despicată-n adâncuri pământ pietrificat
bolovani răstigniți suflete-n care ari nerostite ziduri
taci? moarte, taci?...
cu fața de noapte spurcato în veci nepoftit mesager
am să-ți trag de pe umeri pleoapele
din burtă am să-ți scot urechile
să ți le-ndes în gura ta pofticioasă ai să plângi
și-ai să plângi... ai să plângi moarte
taci, blestemato!
Atunci
... când durerea neputiinței
te-o chema într-un glas cu mila urmașilor
Atunci...
când spinul anilor adunat pe răboj
o vedea rostul înțelepciunii și bunul tău simț
atunci să vii...

dar acum...
taci, moarte, taci...
nu-i mai lua de lângă noi