umbrele dormeau inghesuite in talpile noastre
te intrebam daca ai auzit vreodata de kant iar tu
somnoroasa mi te strecurai sub aripa si bolboroseai ceva sub limba
nu stiam cu ce sa incep si cu ce sa tac
vorbeam aiurea ca sa nu zici ca sunt prost
era pentru a nu stiu cata oara cand iti aratam
raiul pe pamant - camera mea cu postere perverse pe pereti
canapea televizor si sticle aruncate la intamplare si totusi era camera mea
pe care o tineam in mine oriunde ma duceam
de care nu ma desparteam niciodata
tin minte prima oara te-am invitat la o cafea
mergeai pe blocuri carpind cerul ca nu cumva sa curga pe strazi
erai rusinoasa si blonda acum nu mai esti la fel
dar totul e schimbator si te calca tramvaiul cand nu te astepti
tin minte a doua oara te-am invitat la o cafea
de data asta nu mai aveai ocupatie si rataceai
trubadura prin piata romana
tin minte a x-a oara te-am invitat la o cafea
si am ajuns la cinematograf apoi intr-un taxi
apoi in camera mea apoi ne-am uitat la televizor toata noaptea
apoi ai plecat si ai venit nepoftita a doua zi
mi-ai dedicat un poem dar pe-atunci nu ma interesau
lucrurile marunte imi gaseam mereu ceva de facut
astazi sunt singur si-ti scriu mereu mesaje pe internet
poate-mi raspunzi macar la unul iubito
nu conteaza cu cine ma inseli
nu conteaza cu cine ma inseli
nu conteaza cu cine ma inseli
daca mai repet si a patra oara ma sinucid
da ma arunc in fata tramvaiului toamna asta
sa-mi zdrobeasca oasele cum mi-ai zdrobit tu soarele
sa-mi sfarame trupul cum mi-ai sfaramat tu cuvintele
sa ma umple de sange sa ma faca bucati sa ma arunce in aer
ca sa pot fi mai aproape de tine
mai aproape de tine
ma enerveaza repetitiile intr-un poem
dar vreau sa stii cat de aproape vreau sa-ti fiu
sa construiesc un pod de cuvinte pana la tine
sa pot sa-ti ling zaharul de pe buze
sa pot sa musc din dragostea ta cu toata puterea
sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa pot sa te iubesc pana la capat