"un gandac ...
ce poate fi asa de minunat intr-un ... gandac?
ce are el de-i minunat?"
ma intreba un gand pierdut de sub control,
un gand ce se vazuse ... gol.

"pai, un gandac ...", am dat eu sa-i raspund,
"da, un gandac", ma intrerupse gandul mai apoi, neobrazat.
"pai, un gandac, e un gandac, nu-i ca si noi",
"ei, si?, ce e la el asa ...
... de minunat?".

ma intrista gandul razlet si incercam sa ii raspund:
"el are aripi, tu nu ai!, nu-i oare asta minunat?"
"te-astepti sa-nghit asa gogomanie? ... nu, eu n-am aripi, insa zbor,
auzi la el, de aripi imi vorbeste ...
... MIE!!!"

"el are cheratina lucitoare", i-am zis din nou,
"cata neobrazare!", raspunse el, "tu nu stii oare,
ca am culori cat lumea nu cunoaste? culori ce numai in povesti
cu feti frumosi, cu zmei si zane,
este posibil sa gasesti?".

"e minunat..", mi-am continuat pledoaria,
"... caci este pur, este curat, nu strica lumea, n-o pateaza,
caci nu cuteaza,
este asa-cum s-a nascut,
... fara pacat!".

si gandul meu cel razvratit
statu o clipa-n cumpanire,
sa-l fi atins?, sa ii fi dat oare motiv
de a se-ntoarce iar...
... catre simtire?

"hm ..., da", raspunse el,
"daca-l arati asa, intr-adevar, se pare
ca nime-n lume nu e mai curat...
da, tind acum sa-ti dau dreptate, este ceva ...
... e minunat!"