fără a hiperboliza spectacolul
îți seduc privirea instinctiv
și simt cum îmi cauți reverberația
printre norii venusieni
nepăsător că la mine soarele apune la est

privirea nu are nevoie de pașaport iubitule
iar viforul de gânduri s-a dezlănțuit ireversibil
peste umbra mea

tu știi că veștile toate vin prin retină
iar echilibrul rotației îl regăsesc
în același punct prin care curge
aproape vizibil universul meu de femeie
ce te-așteaptă de-un secol

amână abandonul până la următoarea aliniere
și strânge-mă iluzoriu de mână
să-ți simt steaua polară iscodindu-mi lumina

eu nu te pot iriza niciodată ca aurora boreală
dar voi fi mereu pe calea noastră lactee
cea mai strălucitoare prezență astrală
doar după asfințit