agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-14 | |
Era frumos, medieval, calm, pasnic as putea spune,
Ascuns undeva departe, inspre soare-apune. Dumnezeule ! Am pierdut un oras ! Care, tin bine minte, avea un parc urias… Deunazi m-am plimbat pe strazile-i vechi, pietruite, I-am vizitat, gara, florariile adormite, Iar in vale, cu alei si statui troienite, Micul oras, avea un parc urias… In miezu-i, ca intr-o mica Roma far’ de ruine, Ma privea doica latinitatii, lupoaica, cuminte; Iar mai jos, imi amintesc ca, Dumnezeu, ca intr-un joc poznas, Asezase un parc urias… Sunt sigur ca avea o catedrala mare, Undeva in dosul casei obstescului sfat, Iar la temelie-i, in umbra falnica a sfantului lacas, Se intindea, alb, un parc urias… Avea si-un nume orasul meu, Un nume strajnic, de demon trufas, sau de semizeu, Un nume frumos, frumos, precum un paj, Cred ca se numea… Am colindat mult strazile lui si m-am gandit la mine, Am privit stele si luna si am plans de prea-bine, Hornurile caselor aruncau in noapte fum cu miros de gulas, Iar eu ma plimbam singur printr-un parc urias. Dar acum l-am pierdut… Sau poate l-am ascuns undeva intr-un cotlon de minte, Printre amintiri cu iz de lumanari parfumate, garoafe albe, gari adormite Si cuvinte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate