Parcă mai ieri vă-mpărtășeam
Că plec de-acasă, bucuria,
Și virtual vă-mbrățișam
Lăsând în urmă agonia.

În tabără, când am sosit,
Privindu-mă c-un fel de milă,
Chiar comandantul m-a primit
Călare mândru pe-o cămilă.

Și mi-a șoptit atunci pe loc
Făcând cu ochiul ca amicul
Că în curând, de am noroc,
Am să mă bat cu inamicul.

Arabii-s oameni cu simțire
Ce știu a-și respecta dușmanul
Și-n semn de mare prețuire
Îl bărbieresc cu iataganul.

Chiar eu m-aș fi-necat la mal
De n-aș fi avut în rucsac
Nu bastonul de mareșal
Ci sticla mea de basamac.

Că-ntr-o patrulă, pe furtună,
Stația mea pe unde scurte
M-a cam lăsat cu ochii-n lună
Și-am nimerit la ei in curte.

Un pic am fost neliniștit,
Îngrijorat de capul meu,
Până-am realizat uimit
C-apreciau un bun trăscău.

Am combătut, vă spun cinstit,
Și-am băut sticla pân’ la gram
Și lui Alah i-am mulțumit
Că nu i-am prins la Ramadam.

Și-n toiul luptei mi-am pierdut
(o spun acum pe față, franc)
Kalașnicovul la barbut,
Da-n schimb am câștigat un tanc.

Mărturisesc, m-am bucurat
Dar m-a-ncercat apoplexia:
Pe tancul meu, am constatat,
Scria “made in Romania”.

Și după-o noapte, fără armă,
Gândind la viața efemeră,
M-am îndreptat către cazarmă
Cântând călare pe turelă.

Dar dimineața m-am trezit
Cu comandantul ca un leu
Zbierând la mine c-a găsit
Cămila lui in cortul meu.

Fi’ndcă eram cam obosit
Să-mi amintesc mi-e anevoie
Dar cred cămila c-a venit
În cortul meu de bună voie.

El însă n-a vrut să-nțeleagă
Și astfel s-a aprins scânteia
Și cum îl știu cu mintea bleagă
Mă va trimte-n Eritreea.

Nu că aș vrea să mă sustrag
Dar mă apucă isteria
Când știu că m-aștepta cu drag
O balerină-n Slobozia.

Și mă mai roade un foc viu:
Din cunoștințele-mi umile
Se pare că, din câte știu,
Pe-acolo nu prea sunt cămile.

De-aceea azi vă scriu din nou
Ca să vedeți ce negru-i dracul,
Cum am ajuns să-mi pară rău
Că mâine părăsesc Irakul.

Totuși mi-e clară socoteala
Și știu de ce plătesc obolul:
N-am să mai fac în veci greșeala
Să combin sexul cu alcoolul.