în semn de salut bărbații își mănâncă mâinile drepte
femeile își mănâncă buzele și obrajii copiii acadelele
și bicicletele

legea firii obligă fiecare om să declare numărul
anticipat al prietenilor
și pentru fiecare poartă în suflet o pungă de plastic
în care adună sângele scurs

sângele de prieten este singurul sânge reciclabil

așa cum animalele
de casă încep să semene cu stăpânii
(sau invers cine știe)
trupurile longevivilor seamănă între ele întocmai crucilor
pe care nu s-a scris încă nici un nume
și pentru care cratima dintre ani nu simbolizează: aport!

eu
ascunzându-mi acadelele în zâmbet
mi-am luat mâna dreaptă cu mâna stângă
obrajii cu buzele și bătându-mă în cuie pe bicicletă
m-am ascuns într-o groapă a nimănui
unde mă prefac atât de bine mort

nici un animal nu mănâncă hoitul de prieten

doar noaptea haite de cuvinte cu rât încolțit
rup și rup în arcade lespezi grele de piatră
ieri sunt mortul de azi astăzi mor înc-o dată
fiindu-mi mie animal și mie stăpân

sângele scurs din mine nu am unde să-l pun
legiuitorii nu au prevăzut sinele cu pungă de plastic
vor răsări trandafiri roșii mâine pe mormânt
spinii vor semăna cu mine și cu tine

fiecare trandafir crește într-un prieten

ce fericire când începe să plouă
spălând mirosul de râme uscate și de melci striviți
(fericire efemeră desigur
totul după ploaie se naște la fel)
aducându-mi în peșterile memoriei umbrele focului
dansându-mi retina lângă țărmul abrupt

nu mă întristează nici faptul că aerul plin de iod
îmi lipește mâna dreaptă de mâna stângă
îmi prelinge sare de pe obraji pe buze
(ah prieteni cuvintele ustură cel mai tare)
acadeau mi se dizolvă în apa sărată
nu îmi pasă dragul meu suflet voi pedala
pe bicicleta prieteniei noastre până la malul
de pe lumea cealaltă

pe lumea cealaltă mă așteaptă câinele meu