agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-20 | |
Nimeni nu știa de când rodea,
Era acolo din când lumea. După unii, chiar din timpuri mai străvechi, După alții, din rădăcini mult prea vechi. Solitar, un arbore în mijlocul unei câmpii, Ce parcă la umbră te-ademenea să vii. Mai frumos și mai semeț după ani creștea De parcă ar fi vrut să înghită lumea. Doar în nopțile lungi și reci ale iernii, Nemișcat, gemea și își chema călătorii, Iar crengile-n vânt le-auzeai zicând: - Drumețule de cale lungă, Vino, singurătatea de mi-o alungă! Câte-odată auzeai călcând în zăpadă, Câte-un suflet convins să-l creadă. Pași molcomi adesea se împotmoleau În anii ce în spate îi cărau. Până-n zorii primăverii se zăreau pași, Se topeau apoi, de viață încet șterși: Unde erau troieni, roșeau trandafirii Iar lumea uita legea firească a firii. Se adunau în jurul său și admirându-l Se uimeau cât crescuse copacul, Câte frunze noi atingeau infinitul De parcă uneau cerul cu pământul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate