agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ O clipă de intruziune ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-23 | |
E clipa disperată
Când din somn trezesc cu-o șoaptă Și tu nu mi-o alinți. Ș-atunci întind spre tine Cu gesturi tremurate Dar nu pot să te mângâi Cu un sărut de pleoape. Și văd că patul moale A fost prădat de-o floare De către zorii zilei ce mă-mbată în alt vis. Dar patul ăsta moale Încă poartă petalele tale. Și este cald, înmiresmat și dornic Zodiacul din odaie și din forme. Și-atunci te văd frumoasă cum îngrijești de mine Să-mi dai curajul lumii să-nfrunt o zi ostila Când n-am să strălucesc. Și-n pragul ușii mă cuprinde dorul. Aș vrea să mai ramân să te-ntâlnesc. Dar știu că asta este calea lumii, Și-n lumea asta vreau să te iubesc. Și pas cu pas mă-ndrept spre ziuă, Și gând cu gând învăț să te urăsc Căci treburi încâlcite mă pândesc din umbră Și n-aș vrea să m-abat din calea lor, să prăvălesc. Iar când din nou îmi ești prea dragă Se țes o mie despărțiri. Căci mă frământă depărtarea De mă vei amăgi. Și toată ziua cât eu învârtesc pământul M-ajung închipuiri abrupte dintr-un rit. Și mă-ngrozesc cu mila mea măruntă Cum un alt astru te poate ocroti. Și mă mai zbat puțin turbat de o dorință Ș-anume să te mai iubesc o zi. Închid aceste gânduri într-un tavan de ploi Și mă strecor prin ziuă mai monoton, sau mai cu spor. Iar când o zi apune și eu sunt amăgit Mă-ntorc din nou la tine, tăcut și obosit. Iar tu mă iei în brațe, mă strângi și mă-ncovoi Și-mi povestești de lumea ce am clădit-o noi. Atunci în mine se dedică luna Ce dăinuiește din obrajii tăi Și îți închin o cană de aghiazmă plină Din care tu îmi sorbi și dulce mă-nfiori. Toate acele fantasme ce peste zi m-au bântuit Devin o lumânare, ș-un glas ce m-a-nfrunzit. Te recunosc pe tine în odaia noastră caldă Și tremur și suspin să-ți povestesc de-o creangă. Iar ochii mei sub rouă vestesc înseninarea Căci iarăși m-am îndragostit pentru întâia oara. Împreunați rămânem tot restul nopții Și ne-ntâlnim și-n vis: un strigăt și o torță. Acum mă văd din nou un soare ce are-o floare. De nu voi reuși să trec prin pâcla grea Iubirea va pieri, și tu la fel ca ea. Și iar se va aprinde dorul mâine-n zorii zilei Când voi pleca din nou să-nfrunt vedenii. Ce greu e fără tine, amar, pustiu, e crunt de dor. Dar și mai greu e să devin cerneala Ce încearcă să cuprindă o-ntreagă primăvară... Adică noi.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate