n-am știut niciodată
aceste umbre îmbrățișate îmi erau cătușele
îmi construisem din ele mausoleul
coagulat moloz al atîtor temeri seducătoare
locuiam în el savurînd morți alternative
sepulcral despletite peste pieptul meu gol
îmi devorasem singur propriul cap și inima
trăiam într-o simbioză perfectă cu viermele uriaș al tăcerii
într-un simulacru de beatitudine
atunci mi-am trădat prima dată minciuna
sunetul uimirii s-a prelins
printre cărămizile citadelei mele
război exilat din afară spre înăuntru
am întins mîinile din palme a răsărit soarele
mi-am simțit oasele pipăite
era dimineață