Apele s-au retras, au ramas in urma munti de ajutoare

Remus Radu

Peste sinistratii din Timis se astern de trei zile valuri de insecticide aruncate din elicopter. Muntii de cozonaci, conserve si paturi sosite ca ajutoare nu le acopera marea spaima, ca o sa-i prinda iarna fara o casa a lor. Intre timp, cei nevoiasi dinaintea potopului se uita cu jind la caravanele cu ajutoare, prada supararii ca nu-s toate ale lor. Si inventeaza mascari si zvonuri, cum ca lumea fura, nascute toate din foamea eterna a calicului ciudos.

Ieri dimineata au coborIt in gara Timisoara din trenul dinspre Capitala patru profesori universitari, chemati de pe la catedrele lor sa schimbe, cum zicea seful de la Directia Apelor Timisoara, Ion Amza, „filozofia indiguirii“. Amza, numit in functie de noua putere, sta acum prin consilii si sedinte, ba cu universitarii, ba cu delegatia sirbilor, iar pe teren, linga digul spart de la Crai Nou, zace in bejanie de vreo saptamina, cu camasa transpirata pe la subtiori, fostul sef de la judeteana Apelor, pesedistul Titus Bojin. Acu’ il are pe cap si pe unu’ care, de Paste, s-a aruncat beat in apa si acolo a ramas. L-a chemat Ion Gatii, a avut 49 de ani, si a fost singurul om mort intre ape. Dupa potop.


Trufie de chirpici

Apele se retrag incet, parca nehotarite, ceva mai mult au lasat cale omului in satul Gataia, ivind dintre smircuri privelistea ce o sa ni se arate peste vreo doua saptamini si-n celelalte sate. Porci inecati in colturi de gradina, vaci cu burtile pocnite si picioarele in sus, tintari cit unghia de sudor si, peste toate, un miros ce otraveste de unul singur locul. Zona inundata, peste 600 de kilometri patrati, nu e dintre cele mai prospere ale Banatului. Aici, majoritatea caselor au fost ridicate din chirpici, pamint ars, insa localnicii nu suporta cuvintul, ei zic „vaioaga“. Trufia lor se vadeste la tot pasul, cind vezi ca au ramas in picioare, la marginea drumului de sub ape, doar fatadele caselor: doar ele, fatadele, erau facute din boltari, sa dea bine in ochiul trecatorului, in spate, casa crescuse pitica si fragila, potrivita cu punga nevoiasului. Iar casele ridicate totusi din caramida n-aveau fundatie solida, asa ca satenii se tem ca, dupa retragerea apelor, se vor pravali si ele.
Printre localnici functioneaza invidii numai de ei stiute, unul tinar, bolnav de TBC, din Otelec, sluga cu ziua pe la altii mai gospodari, marturisea cu rinjet multumit ieri-dimineata ca a lui n-a cazut, in vreme ce a altuia, mai instarit decit el, e prapadita sub ape. Cinci sint localitatile ce-au ramas in mare parte sub ape: Foeni, Ionel, Otelec, Cruceni si Crai Nou.

Concediu de odihna intre ape

La Foeni, din 420 de case, au ramas deasupra apelor 68. Comuna e vie doar pret de un petic, in centru. Satenii stau ciorchine in fata primariei si la bufet. Intr-o parte se vaccineaza, in alta se spovedesc la o bere, cu ochii pe televizor. Cel mai informat pare Nicu Tescu, 36 de ani, aflat intr-un fortat concediu de odihna, alaturi de alti 40 de sateni angajati la o firma de cablaje auto din Timisoara. Firma le-a ordonat odihna o luna de zile, iar daca apele vor prelungi repausul, atunci vor intra in „fara plata“. Exista insa si sinistrati, precum cei din Otelec, ce-s gazduiti la Pustinis, care merg in continuare la fabrica de cabluri. Nelinistea oamenilor vine si dinspre ce le vor face copiii, unde vor invata. Tescu, brate groase, privire isteata, si-a saltat copiii in noaptea prapadului si i-a dus cu un tractor la Timisoara. Nevasta, educatoare, ingrijeste acum de sinistratii refugiati la gradinita amplasata in ce-a fost odinioara palatul unui grec. Abia ieri, de la Prefectura Timis, a venit o hirtie prin care s-a anuntat ca elevii vor incepe cursurile la scolile din satele vecine. Nicu Tescu, care-i consilier local din partea taranistilor, zice ca dezastrul a intrat si-n oameni, „acum is mai aspri la vorba si mai far’ de rabdare“, stau cu ochii pe televizor si injura autoritatile, „care lucreaza intr-un ritm somalez“. Nimic nu mai functioneaza ca inainte de venirea apelor. Doar popii isi urmeaza fara stinghereala fisa postului, „la Inviere am vazut o biserica intreaga de oameni plingind“.


Biserica Poli

O alta biserica, ceva mai sonora, e pentru sinistrati echipa de fotbal Poli Timisoara. Un somer din circiuma de la Foeni are tatuat deasupra burtii albe, crescuta cu nadeje in iarna, numele „POLI“. Cade intr-o mistica excitatie, racnind intruna „Poli da banii la sinistrati... Sa moara Dinamo!“ Daca tot sint in concediu, barbatii din ramasita vie a Foeniului au mers la Timisoara la meci, „eram cam 50 la numar si-am strigat toti pentru regina noastra, Poli“. De primar nu stie nimeni nimic, doar ca a facut un atac cerebral intre cele doua tururi de scrutin, oamenii i-au dat un vot de suflet, ca-i bolnav, saracul, iar acum Ioan Lajos nu-i de gasit. La marginea insulei care e centrul satului, de la o masa incarcata cu sarmale si cozonac, gemenii Tigaeru, ciobani din tata in fiu, urmaresc cu binoclul cele 900 de oi tinute pe un petec izolat de ape, la un kilometru departare. Subprefectul avea sa-i linisteasca, anuntindu-i ca le-a gasit locuri de pasunat in alte sate ale judetului. Oamenii din Foeni tin la cel mai mare respect pe doctorita Mariana Cauca, a pierdut trei case si 20 de vaci sub ape, e la dispensar zi si noapte, cum te prinde te si vaccineaza antitetanos, antirabic, zece ani are vaccinul valabilitate, doctorita nu stie sa inoate, da’ nu i-e frica de ape, numai sa nu faca oamenii malarie.

La avizierul primariei, anunturi de ajutoare din toata tara, ba chiar un loc de munca oferit de o firma din Comanesti. La punctul 13, un anunt dintre cele care te pot face om: „D-nul Sandu din Alexandria ofera cazare sau o eventuala casatorie cu o doamna cu virsta cuprinsa intre 60-63 de ani, care a ramas fara casa. D-nul Sandu locuieste la bloc si are toate conditiile. Solicitarile numai dupa ora 18.00. telefon - 0247 - 318.224“. Linga propunerea domnului Sandu, un avertisment de la directia agricola: „Conditiile climatice din ultimele zile au favorizat aparitia gindacului ghebos si a mustei de ceapa“.



In dormitor, la Biologie

Parte dintre stramutatii din Foeni si-au gasit adapost la citiva kilometri inspre Timisoara, in comuna Peciu Nou. Vreo 60 au fost gazduiti doua saptamini in laboratoarele liceului. Dormeau pe saltele, printre plansele cu „Etnogeneza poporului roman“, „Polenizarea“ si Tabelul lui Mendeleev. Erau 320 in toata comuna, impartiti 190 la oameni in sat, iar restul la cantina fostului IAS si la liceu. Acum doua zile, cei de la liceu au fost mutati la cresa, ca trebuia sa inceapa elevii cursurile. In drum, sforaia un tractor cu doua remorci, linga un barbat ce parea mina dreapta a primarului si racnea: „Acu sa coboare Fizica, sa se pregateasca Geografia si Istoria!“. Primarul Ignia Luchin distribuia apa minerala si paturi, toate zavorite, alaturi de tone de conserve, ulei, zahar, in sala de sport. A 370-a de pe lista lui Nastase, cum scrie pe tablia de la intrare. S-a apropiat de primar unul posomorit, „Dom’ primar, macar la cresa, nu ma mai dati impreuna cu tiganii, ca put astia de ma doare ochii si se uita numa’ dupa ce maninc!“


Viata la cort

La intrarea in Otelec sinistratii locuiesc in corturi si in citeva remorci de tractor. Sint cei care n-au gasit sau n-au vrut sa doarma pe la oamenii din satul vecin, Pustinis. De sub fiecare remorca sare la glezna trecatorului cite un ciine din specia cea mai raspindita in zona, ciini pitici si rai de clont, tocmai potriviti, zic satenii, sa prinda sobolanii si cirtitele de prin coridoarele ce-au fisurat digurile. Dar piticaniile au fost lenese precum angajatii de la Ape, care n-au dat din vreme cu fumigene prin coridoare, lasind digurile subrede. Pechinezii astia rurali au fost cel mai usor de salvat, spun militarii, 200 la munca in zona inundata. Misiunea cea mai grea le-a fost salvarea porcilor. „Ciinii simteau ca le facem un bine, porcii nu intelegeau mare lucru si muscau ce apucau.“

Intr-un cort, stau de zece zile cinci baieti, toti suparati de zvonul ca vor fi mutati cind incep elicopterele sa spulbere insecticide contra tintarilor. Nu vor sa se aciuiasca in Pustinis, au teama ca trebuie sa imparta gazdelor din conservele si uleiul primit ca ajutoare. Cristian Pelic a fost brutar in Otelec, acum brutaria e sub ape, iar el nu-si mai cauta de lucru, zice ca e zapacit de ape, si asteapta solutii „de la cei de la oras“. Vecina lor de cort, Catalina Bucsan, 27 de ani, stie ce are de facut atunci cind s-o reface pamintul, o sa-si recladeasca averea. Avea 2,6 hectare plantate cu lubenita si varza, le iriga cu furtunul ajutat de un motor, acum sint toate irigate parca de blestem, dar o sa-si puna ea copii si barbatul la treaba, zice ca n-o sa stea viata ei in lubenita pierduta.


Livia Bodirca, mama unui sat

La scoala din Pustinis s-au ingramadit 50 de sinistrati, alti 10, la gradinita. Acum s-au imputinat, au gasit fiecare cite un satean dispus sa-i primeasca. Pe o saltea din clasa a II-a isi calcula ieri-noapte Vasile Olteanu, impreuna cu nevasta, cita paguba are la pravalia din Otelec, ce-i acum sub mil. „Vreo 300 de milioane“, marturiseste, cu mina pe inima, cel ce-a fost intre ’92-’96 viceprimar al Timisoarei, retras de ani la tara, „in linistea cimpului“. Motorul satului Pustinis e familia Bodirca, in frunte cu tanti Livia, 73 de ani, fosta telefonista cu tineretea neingropata nici macar de cei cinci ani, cit a fost deportata in Baragan. A trimis tractorul si pe tractoristul angajat de ea la Otelec inca din noaptea cind au dat apele. Gazduieste in casa ei cu sase camere, in care a infipt un steag romanesc, 16 oameni care si-au adus in grajdurile ei si porcii, si vacile, si iepurii, si gainile. Marea fapta e ca batrina face mincare calda pentru cei 350 de sinistrati raspinditi prin Pustinis. La invirtitul polonicelor in niste cazane mari de inox o ajuta diriginta postei, cu barbatu-su, Iosif Batki, singurul hornar cale de fix sase sate, din care trei cu sobele sugrumate de mil. Iosif munceste „pentru ospitalitate“, iar una dintre sarcini e sa pazeasca locul motrice al gospodariei, odaia cu slanina, unde pe sapte rinduri stau agatati cirnatii si slanina oaspetilor, iar pe doua, cei ai gazdei.

S-au gasit banii pentru case

Ajutoarele in mincare si haine s-au strins cu zecile de tone pentru cei 3.800 de sinistrati, insa nu exista o evidenta a conturilor deschise pentru recolta de bani. Subprefectul estimeaza la cel putin 20 de milioane de euro necesarul pentru ridicarea a 1.200 de case, in doua modele, cu cite doua sau trei camere. Intre timp, premierul a anuntat ca s-au rupt de la buget milioanele de euro si a promis ca pina in iarna sinistratii vor intra in noile case. Sinistratii au cerut materiale de constructii si sa-si ridice ei casele, pentru ca vor sa si le faca intocmai cum au fost cele vechi. Primarii, ce tin urechea la telefoanele Prefecturii, spun insa ca celor nenorociti de ape li se vor construi case de catre niste ½rme. Tocmai pentru a evita ca oamenii, acum „mai aspri la vorba si far’ de rabdare“, sa nu transforme termopanul in slibovita.