Motivație

Dat fiind că: “Mai mulți politicieni, artiști și jurnaliști au constituit Grupul de Inițiativă pentru Apărarea Presei.”; și că “Grupul își propune să militeze pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor.”, am să-mi exprim și eu o părere, e drept că limitată și subiectivă, cu privire la ceea ce spune un formator (oare?!) de opinie, care-i extrem de econom atunci când își scrie editorialele, atât de econom, încât își mănâncă și literele de prin texte, deși, alteori, face risipă!.*


După o prima ocheală, Alecu** (mare formator de opinie!) sare peste suta de kile, fără a lua în calcul greutatea adăugată a sării aferente conferirii calității unei slane, cât de cât ingurgitabile – așadar, nu tocmai din pricina asta îi este imputabil (Alecului) faptul că n-are fire de păr pe cap, drept pentru care nu-i indicat să-ncercăm a-i smulge, despre România, ceva din Alecu Russo, asta dacă finalitatea demersurilor noastre ar fi să dezgropăm ceva, precum un răsad din răsad, care ar trebui să arate cam așa: la urma urmelor, de ce ne-am irosi noi timpul?
Totuși, luat cu amănuntul, fără pripeală, Domnul Alecu Racoviceanu ori s-a pierdut sau/și s-a “zdupănit” rău de tot “la” “și” -n cap, după o lovitură (necuvenită?!) venită de prin ZOOTANATO (ultimul și cel mai nașpa joc “vidio” inventat de mine!), ori face pe nebunul, ori e “in-inteligibil” (de ne-nțeles – n.a.!) din varii motive pentru care, iar, ca să nu-mi pierd timpul aiurea, chiar n-am să fac altceva decât să citez din enormele-i vorbe: “Niciodată nu am înțeles de ce o femeie care vrea să te facă praf te așteaptă în desuuri din alea din mătase și broderii, ca și cum visul tău despre ea este să o vezi îngropată într-o grădină, sub un răsad de trandafiri din ață, negrii și roșii, ornați cu steluțe care te înțeapă când le iei în palmă.”
Eu, după ce-i citii, aci, pe: http://www.alecuracoviceanu.ro/2010/08/20/ea-in-chiloti-tetra/N, eu, mă trandafirii și mă “negrii și mă roșii”, după care mă gândii eu, mult, și decisei, eu, cum că “negrii și roșii” e o metaforă! care, musai, trebuie să fie scoasă din context – cu titlul de “așa și pe dincolo”, însă recunosc că, din nefericire, înainte să citesc articolu' lu' Nea Alecu mă bărbierisem, astfel că, după lecturarea textului Alecului, m-am luat la rost: ce peri ai tu să-ți smulgi, tu, anonime?; de unde tu, ce încă n-ai chelit, vrei să-ți alegi, în pripă, pricopseala?, adică numai vorbe ce par oarecum șocante și “shockeaspearieriazante” la spus!, nu-i așa?; dat fiind că-i vorba doar de doi de “i” metaforizanți.
Dar, ca să nu vă mai bag, și pe dumneavoastră, la idei și prin alte cele legate de surplusul “i”-urilor, vă-ntreb: dacă respirăm, dacă ne hidratăm, dacă ne hrănim și ne regulăm (futem!), o facem doar pentru că suntem și suntem și dorim să fim simple ființe, nu “metaforii și negrii” d-ale lui Alecu, nu-i așa? Îmi puteți răspunde cu orice monedă și cum vă vine pe/la gură, … puteți să aruncați și cu pietre-n mine, fiindcă eu nu am să mă recunosc a fi fiind decât un firesc respirant, un firesc hidrofic (cu înclinații alcoolice), un firesc halitor, și, firește, și un obsedat genetic de condiția-mi sexuală. Cu alte cuvinte: Alecu sforăie; bea de stinge și se pișă, halște din instict și are o trebuință și satisfacții ale sexualității, ce depășesc metaforicul.


…
Riguros, dar cu îngăduința cuvenită până-ntr-un anume loc, Domnul Alecu, fie el și (psihologicește deviant!) “Racoviceanu”, poate fi ușor de găsit prin subsolul textelor (baladictonice!) antologice: “Nea Alecu, Nea Alecu / Tunde oaia și berbecu' ... /”.
Dar, în ciuda faptului că animalele astea-l avertizează, pe Alecul nostru, cum că: “Și berbecul tot zicea, / Nu mai tunde o aia a mea. /”; “Nea Alecu mânios, / Dă cu foarfecele-n jos.” / (către coaiele berbecului, cum ar veni!).
Ce urmează-i firesc: “Iar berbecul, furios, / Dă cu coarnele-n cocoș. /”.***

Cum stă treaba, însă, cu suspendarea epi-schizofrenică a lu' Nea Alecu, și despre suspendarea “judecăți” (asta ce-o ortografiază, “apostolic” Alecul nostru Racovicean!, contrar judecăților lui de Alec Racovicean ce-i!), păi o găsim “la sursă”, sursa de inspirație zăcând aici: “Sare cioara din gutui, / Tocmai pe căciula lui. / Nea Alecu supărat, / Toată ziua n-a mâncat. /”. Ei, care-i treaba?, a mâncat și el un “i”, de foame!


Morala fabulei:

Nea Alecu are, acum, o jucărie ce-nchipuie cocoșelismul, dat fiind c-a rămas făr-atributele necesare judecăților de valoare.****


Note:

* http://www.realitatea.net/mai-multi-politicieni-artisti-si-jurnalisti-au-creat-grupul-de-initiativa-pentru-apararea-presei_733840.html; România deține recordul absolut în ceea ce privește numărul de ONG-uri și “asociațiuni” – cca. și mai mult de 50 000, adică o medie ce cam o “asociațiune” pe capetele a cam 440 de suflete de români vii.

** E de menționat că un câine, aparent neobosit, dă tâcoale oricărei chestii: tufiș/copac, masă, persoană, etc., pentru ca, până la urmă, să renunțe; de ce oare?; presupun că-i din pricină că și-a epuizat stocul de târcoale!; altminteri spus, câinismul bine temperat este un exemplu demn de a fi urmat!

*** V-ați gândit să investigați valențele tremenului: încălțăminte?

**** Dați atenție viziunii, nesimțite, ce ascunde și vreo două învățăminte: intri-n casă; te lovește un miros de tocană (din aceea cu rântaș, poate și cu ceva ceapă prăjită-n exces), genul ăla de iz care se amestecă în carnea femeii și nu mai iese mult timp, dar care te face, după ce o iei în brațe, să-ți tot îmbârligi mâinile, ca și cum ai avea sos pe ele, câtă vreme pe masă e sursa, precum o oală din aia cu smalț pictat cu floricele, așezată pe un fund de lemn, mai fiind și farfurii cu desene verzi pe margini și inscripții palide: “Bran 1986”, de-ți vine să-ți scoți ochii și să ți-i bagi în oală, numai ca să vezi, dinlăuntru, cum stă treaba.