Brâncuși este, cu siguranță, cel mai important produs cultural pe care România l-a dat lumii. Din nefericire, țara în care s-a născut marele sculptor a rămas singura care nu a înțeles nimic din tot ce a însemnat sau o să însemne Constantin Brâncuși pentru cultura mondială. Prin ne(re)cunoașterea marilor sale valori, de cele mai multe ori, România a bâjbâit în întuneric fără să găsească lumina izbăvitoare. Printr-o conjunctură favorabilă, cele mai importante opere ale sculpturii moderne se află la Târgu-Jiu. Meritele țării de origine în evoluția artistului de talie mondială Brâncuși sunt minime, dealtfel singurul argument prin care poate fi revendicat acesta fiind cel al originii. În rest, țara sa respingându-l ne(re)cunoscătoare, cum îi stă în fire, de câte ori a putut.
Văzând ce s- a întâmplat cu operele lui Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu după căderea comunismului, am înțeles că ignoranța cu care au fost tratate de oficialitățile comuniste s-a transformat în bătaie de joc o dată cu începutul anilor ‘90. După începerea lucrărilor de renovare ale Coloanei Infinitului, total iresponsabil, fără să existe banii necesari, la sfârșitul anului 2000, lucrările erau finalizate și monumentul era reinaugurat. Amalgamul criminal al birocrației amestecată cu indiferența, incompetența și fuga de răspundere a condus către o cascadă de evenimente care au desăvârșit afectarea iremediabilă a ansamblului.
Mutilarea orașului
Prima mutilarea estetică a monumentelor se produce odată cu renovarea centrului pietonal al orașului Târgu-Jiu, un proiect bine intenționat. Inițial. Doar prostia și lăcomia au condus la ignorarea recomandării primite din partea Ministerului Culturii și a Direcției pentru Cultură. Prin eliberarea unei note de șantier, materialul de execuție era schimbat, din piatră naturală în beton amprentat( material folosit pentru prima dată pe o suprafață atât de mare în România), lucru care a condus, probabil, la unul dintre cele mai urâte centre pietonale din Europa. Apare inevitabil întrebarea - ce legătură are centrul pietonal cu ansamblul Brâncuși de la Târgu-Jiu? Are. Tocmai pentru că o bună parte din el se află pe axa Brâncuși. Mai mult decât atât, o parte din cetrul pietonal se intersectează cu câteva monumente de patrimoniu, printre ele numărându-se și casa boierului Gănescu, imobil în care Constantin Brâcuși a locuit pe toată durata realizării ansamblului. Doar că, nimeni nu a hotărât până acum ca oamenii vinovați pentru aberația arhitecturală să fie trași la răspundere . Din păcate, lipsa unei societăți civile vii și a unor instituții libere au condus către o tăcere absolută. Credeți că artizanii acestei bătăi de joc s-au limitat doar la profanarea axei ansamblului ? Nici vorbă. În anul 2010, ei s-au apropiat din ce in ce mai mult de operele lui Brâncuși.
Vandalizarea patrimoniului universal
Astfel, primarul susținea semnarea unui memorandum cu trei fundații din Statele Unite ale Americii, care aveau sa construiască în imediata apropiere a Coloanei Infinitului, o clădire care ar fi urmat sa devină Centrul de vizitare si interpretare a operelor lui Constantin Brâncuși. Actele la care primarul se angaja demonstrau clar că, în fapt, acele fundații vroiau sa treacă direct la administrarea ansamblului. Din fericire, acesta a fost găsit și făcut public și, în consecință, edilul șef a renunțat. În anul 2013, mai exact, pe 3 iulie, Centrul Brâncuși, o instituție care funcționează în subordinea directă a Primariei și care a fost condusă încă de la înființare de persoane care nu au avut niciun fel de legături cu domeniul administrat, a reușit performanța de a produce prejudicii iremediabile ansamblului. Directorul de atunci al Centrului a hotărât să spele cu jet de apa sub presiune operele din piatră. Acest lucru a condus, inevitabil, la prejudicierea iremediabilă a operelor din patrimonial universal. Cu toate că angajații Direcției pentru Cultură trebuiau să sesizeze dezastrul, aceștia s-au grăbit să semneze recepția lucrărilor. Din acel moment, nu am contenit să atrag atenția, împreună cu sculptorul Paul Popescu, asupra neregulilor (inclusiv într-un reportaj realizat de o televiziune de știri națională). Reprezentanții Ministerului Culturii,au spus că nu există probleme în ce privește spălarea operelor din piatră.
În luna noiembrie, la 75 de ani de la inaugurarea ansamblului de la Târgu-Jiu, petrecerea a fost umbrită de omul care trebuia să semneze recepția lucrărilor de la Poarta Sărutului, pe motiv că nu au fost făcute așa cum trebuie și că în urma spălării din vară, monumentul prezenta o deteriorare vizibilă. Prezent la Târgu-Jiu, Radu Boroianu reitera ideea că operele din piatră nu au suferit în urma spălării din 3 iulie. Doar că scandalul a devenit atât de mare, încât în februarie 2014, o comisie formată din specialiști români și străini, recunostea că, da, operele din piatră fuseseră avariate. Însă, până ca acest lucru să se întâmple, directorul Centrului Brâncuși, instituție responsabilă pentru dezastru, anunțase, în presa centrală, că operele urmează să fie spălate prin același procedeu de două ori în acel an. Din fericire, șefa a trebuit să plece de la conducerea instituției în urma rezultatelor prezentate de comisia de investigații. După un an de la acest moment, situația a rămas aceeași, adică nimeni nu plătește și, din păcate, ansamblul de la Târgu-Jiu este administrat în același fel de o adunătură de incompetenți cocoțați în funcții fără vreo legătură cu protecția patrimoniului culturii și spiritualității române. Și, ca o încununare a batjocurii generalizate, în tot acest timp, în satul natal al lui Constantin Brâncuși se vizitează o casă care nu are legătură cu marele sculptor, în timp ce ultimele bârne ale casei sale originale putrezesc în ploaie.
Brâncuși este îngropat în fiecare zi de incompetență
Pentru a vedea cât de autentic și de actual e Caragiale, s-a găsit cineva care propune repatrierea rămășițelor pământești ale lui Constantin Brâncuși, aducând ca motivare faptul că acesta ar fi vrut să fie înmormântat în țară. Nimic mai fals. În primul rând, Constantin Brâncuși a avut un testament în care nu a scris că ar vrea să fie înmormântat în țară. În al doilea rând, din păcate, Constantin Brâncuși a murit, având cetățenie franceză, fiind nevoit să renunțe la cea română ( în acea perioadă românii nu puteau avea dublă cetățenie) pentru a putea să își doneze operele și atelierul statului francez ( pentru că România le refuzase). Mai mult decât atât, Constantin Brâncuși și-a cumpărat locul de veci înainte să moară. Oricum, România îl îngroapă pe Brâncuși în fiecare zi, prin lipsa de atitudine cu care tratează tot ce înseamnă sculptorul, de al cărui nume se folosesc toți, de la politicieni, până la oameni de rând. În timp ce în Franța sau în America ( acolo unde se află cele mai multe opere semnate C.B), lumea îl apără și îl prețuiește pe artist, în țara de origine el devine subiect de campanie electorală și, mai grav, pentru a motiva existența unor instituții care în loc să îl protejeze, îi vandalizează opera. Singura soluție care ar putea salva situația ar fi o comisie de specialiști care să aibă în îngrijire ansamblul, funcțională în subordinea directă a Ministrului Culturii și care să fie schimbată o dată la trei sau la cinci ani. Până atunci, se ridică unele semne de întrebare, cele mai multe fiind legate de această situație fără ieșire. Nimeni nu este tras la răspundere și, mai mult decât atât, incompetenții își continuă activitatea, producând noi și noi erori voite sau nu asupra patrimoniului cultural. Din păcate, Constantin Brâncuși, un colos al artei mondiale este o uriașă povară pentru o țară obișnuită să fie dominată de mediocritate.
Constantin Brâncuși este înainte de toate, o linie firească a adevărului, a sensibilității profunde nealterate de indiferență, mizerie și ură. Este cu siguranță, acea formă a unei Românii veritabile aplecată doar în fața lui Dumnezeu. Ansamblul de la Târgu-Jiu este ridicat în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, cel care a dus la reîntregirea națională a României. Azi, lumina este dată doar de speranța că, într-un final, autenticul va învinge minciuna și firescul o să domine prefăcătoria.