agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-05 | |
Prima mea zi de studenție cu acte în regulă, își spuse în timp ce își aranja părul în oglinda din hol. Oare mai plouă afară ? Se îndreptă spre fereastra de la bucătărie și constată că stropii de ploaie îi ciocăneau insistent în geam. Porni atunci în căutarea umbrelei, pe care nu părea să o găsească. Oare unde oi fi pus-o ? Rememoră traseul pe care îl făcuse ziua trecută. Și își aduse aminte. Vai am uitat-o în foișor!!!Și asta numai din cauza lui. Dacă nu s-ar fi uitat la mine…Dacă și-ar fi ales alt loc de lecturare a presei, acum aș fi avut umbrelă.
–Numai el este de vină , și spunând acestea ieși trântind ușa. Ajunse mai devreme cu jumătate de oră. Pe holurile facultății mișunau studenți în toate direcțile. Cei din anul întâi erau ușor de identificat…păreau la fel de pierduți în spațiu ca și ea. La un moment dat, se apropie o tânără care o întrebă dacă știe cumva unde este amfiteatrul. –Sinceră să fiu, nu prea știu nici eu. Am înțeles că undeva la etajul 5. –Mulțumesc mult. Am crezut că ești în an mai mare… Eu sunt Ioana. –Iar eu sunt Maruca. Îmi pare bine. –Urci acum să cauți amfitetrul? –Sigur. Și porniră amândouă pe scări, făcându-și loc printre grupulețele de studenți postați pe trepte. Gândul că va trebui să se integreze într-un grup de necunoscuți era singurul lucru de care se temea de când se hotărâse să vină aici. Nu se simțea în stare să adreseze ea primul cuvânt. De când se știa avea dificultăți în a cunoaște direct noi oameni. Prefera să vină ei la ea sau să-i fie prezentați de către altcineva. Așa cum se întâmplase acum câteva clipe cu Ioana. Oare de ce îi spusese că o cheamă Maruca? Doar prietenii o strigau așa. Se gândi să îi spună că de fapt o cheamă Maria. –Ioana … însă întâlni privirea zâmbitoare a acesteia și renunță. Oare nu există nici un lift pe aici ? –Sau măcar o scară rulantă. Dar cred că am ajuns, spuse Ioana arătând o mulțime de studenți strânși în fața unei uși care se deschise și dinăuntru cineva le invită să intre. Pășind acel prag, cu noua sa colegă alături, simți că într-adevăr începe o altă etapă a vieții sale. Se așeză în bancă lângă Ioana, care răspundea cu zâmbete oricui îi adresa fie și o privire. Aș vrea să pot zâmbi și eu atât de sincer ca ea. La un moment dat apăru o altă tânără care o cunoștea pe Ioana. Aceasta le făcu cunoștință : –Bună, eu sunt Tabita. –Bună. Iar eu Maruca. Îmi pare bine. Iar Maruca? Oare de ce continui să mă port cu ele ca și cum mi-ar fi prietene? Nu ți-au fost suficiente lecțiile pe care le-ai învățat până acum ? De câte ori să-ți mai spun că nimeni nu vrea să-ți fie prieten fără a avea ceva de câștigat de pe urma naivității tale? –Ești de aici ? o întrebă Tabita. –Nu, sunt din Constanța. –Ce frumos, spuse Ioana.Ai marea la picioarele tale. –Cred că te-ai săturat de mare. –Nu chiar, le răspunse Maruca. Abia apuc să o văd . Între timp în sală se făcuse liniște. De la catedră cineva explica studenților tot felul de probleme administrative. Însă Maruca nu putea fi atentă. Ce aș fi făcut dacă nu ar fi venit să vorbească cu mine? Par a fi tare drăguțe. Știu, nu mă mai arunc cu capul înainte. Dar nici să stau singură nu pot, oricât de mult mi-ar plăcea. Mai bine aștept să vedem ce se mai întâmplă. –În ce grupă ești ? o întrebă Tabita. –Cred că în grupa 4. Dar voi ? –Și noi la fel , răspunse Ioana. –Ce bine, reuși să spună Maruca. De la catedră se dădeau în continuare indicații și se hotărî să le asculte. Când colajul de sfaturi se încheie, sala s-a lăsat cuprinsă de un zumzet asurzitor. Toată lumea încerca să se cunoască și să lege conversații. Marucăi îi erau întinse o groază de mâini și o mulțime de nume îi trecură pe la ureche. Însă nu reuși să rețină decât foarte puține. –Bună, eu sunt Cristina. –Bună, eu sunt Maria. –Bună, eu sunt Andrei. –Bună, eu sunt Maria. –Bună, eu sunt Iulia. –Bună, eu sunt Maria. Maria Maria Maria Dacă nu ar fi fost Ioana la mijloc, câți ar fi vrut să mă cunoască? Dar ce-mi pasă mie de ei? Vru să se ridice, să plece. Dar îi era teamă să nu le jignească prin plecarea bruscă. Așa că rămase, afișând zâmbetul de conversație și răspunzând binevoitoare întrebărilor care i se adresau. Când în sfârșit se termină procesul de socializare și ajunseră la ieșirea din facultate, stabili cu noile sale colege să se întâlnească în ziua următoare. Afară începu din nou să plouă. Stropii reci îi înțepau obrajii. Numai el este de vină, și spunând acestea fugii spre stația de autobuz din apropiere. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate