Duseră nava la docul indicat; era un doc de reparații. Cei de acolo îi anunțară că sunt așteptați imediat la cartierul general. Porniră, deci, spre barul lui Hauser.
Acesta era deja închis când ajunseră, dar cel care zăcea, ca de fiecare dată, pe butoiul de combustibil, le făcu semn să meargă în spatele barului. Acolo găsiră o ușă mică și o deschiseră. Imediat îi întâmpinară cei din serviciul lui Hauser. Erau aceiași mercenari care fuseseră prezenți și la prima consfătuire. Alana trecu printre ei și-i trimise bezele mercenarului care-i conducea. Erik îi reaminti că acesta era ucigașul de copii, pe care ea nu-l putea înghiți. Femeia aștepta doar să aibă o ocazie ca să-l suprime, cu toate că acesta părea a fi un mercenar de pe Sibaum, unul dintre cei originali, cu un antrenament complex. Erik trecu printre ei, fără să-i privească. Mercenarul privi lung în urma femeii cu părul portocaliu. Nu se citea nici un sentiment pe fața acestuia, dar Erik ghici o parte din intențiile lui. Atunci când gândurile cuiva erau foarte puternice, nu putea să respingă atacurile de străfulgerare, cum le numea el. Văzu că mercenarul o considera atrăgătoare pe Vrăjitoare și nu-i displăcea tupeul pe care aceasta îl afișa. Se scârbi în fața unor gânduri perverse ce includeau flagelarea Alanei.
Intrară în sală, unde îi așteptau Hauser și partenerul căruia nu-i aflase numele. Acesta le făcu semn să se așeze și așteptă până când cei doi se făcură comozi.
--Tinere pilot, deci ai declarat război celor care aveau drepturi asupra…
--Nu au nici un drept. Dacă ați avea puțină minte, ați ști că ei sunt doar mai deștepți, nu și mai puternici decât voi. Își bat joc de organizația voastră !
Cei doi pirați se priviră, uimiți de izbucnirea tânărului.
--Ce vrei să spui, Faden? întrebă Hauser, ridicându-se de pe scaun și mergând la barul din cameră, încercând să-și prepare o băutură.
Erik îl privi pe insul din fața sa și îi simți totodată curiozitatea și iritarea.
--Vreau să strângeți toți membrii organizației aici, într-o oră. Voi vorbi doar de față cu toți.
--Cred că glumești! Te crezi, cumva, mai cu două perechi decât noi? Să nu uiți că eu… Noi conducem această organizație. Asta, dacă nu vrei să aibă loc vreun accident stupid.
Alana îl fixă cu privirea și schiță un zâmbet. Erik se ridică și se apropie de bar. Îl privi pe Hauser concentrat și, deodată, imaginile începură să vină. Hauser era al doilea om în organizație, dar avea o datorie către bărbatul necunoscut, care-l însoțea și căruia i se supunea. Nu-i plăcea această situație, dar se supunea din motive pe care Erik nu le putea încă afla. De fapt, Hauser îl ura pe celălalt cu toată ființa sa.
--Hauser, vreau să mă susții în fața celorlalți, spuse Erik, privindu-l serios și sincer.
Acesta îi întoarse o privire nedumerită, iar el continuă:
--Nu cunoști tot adevărul în ceea ce privește familia ta, pe care ai pierdut-o. Nu te-ai întrebat niciodată de ce el a fost acolo când autoritățile au intrat în casă? întrebă, arătându-l cu degetul pe individ.
Hauser privi la omul de lângă el, care rămăsese mut de uimire. În privirile căpitanului luceau flăcări de nebunie.
--Hauser…, amenință acesta, ridicându-se, dar nu apucă să continue, deoarece Alana îl prinse de beregată, cu un zâmbet în colțul buzelor. Ei nu-i plăcuse niciodată acel om. Alana îl strângea de gât, doar când acesta încerca să vorbească sau să se elibereze. În scurt timp, omul renunță să se zbată, aruncând priviri pline de groază către Hauser. În acest timp, Erik afla toate detaliile din amintirile lui Hauser. Așa cum ele îi fuseseră povestite de către celălalt. Întrebări la care căpitanul nu găsise răspuns.
--Așa este ! Femeia ta nu suporta armele, iar poliția federală nu avea nici un interes s-o ucidă. Cum poți răspunde la această întrebare: de ce a murit ea, atunci ?
Imagine după imagine, Erik primea toate informațiile și toate temerile căpitanului.
--Dar copilul? O acțiune legală nu avea nici un interes să elimine eventualii martori. Ce șanse erau ca un copil de cinci ani să deschidă focul? Eu tare nu cred că a fost prins între focuri de armă. Cunoști procedura, nu se trage sub un metru, iar copilul a fost împușcat în inimă. Alt detaliu interesant: drept în mijlocul inimii. Ce șanse erau să îl nimerească la fix, dacă era prins într-o încrucișare de tir ?
Hauser îl privi cu ochi goi:
--Ai și răspunsurile?
Erik clătină din cap.
--Încă nu. Poate aș putea să aflu, dar asta nu-ți va umple golul pe care-l simți de atâția ani.
--Atunci ce vrei? îl întrebă căpitanul pe Erik, fixându-și privirea asupra celuilalt.
--Vreau să preiei organizația și să închizi aceste răni din sufletul tău.
Hauser îl privi din nou, adăugând sec :
--Îl voi ucide pe acest om.
Erik nu spuse nimic, ci așteptă. Hauser nu se mișcă din loc, ci o privi pe femeia care-l strângea de gât pe celălalt.
--Ar fi cazul să plecați. Mercenarii sunt ai lui. El le plătește loialitatea și ne vor ucide. Este o ușă în peretele acela, spuse, indicându-le un perete.
Erik clătină din cap nemulțumit.
--Nu vreau să plec. Vreau să preiei organizația și să o conduci în continuare. Te va ajuta să închizi rănile…
--Faden, nu putem scăpa toți de mercenari, omul își consultă ceasul. Au rămas patru minute. În curând vor intra, să se asigure că totul este bine. Plecați.
--Putem să ne ocupăm și de mercenari.
Alana luă o pastilă și începu s-o mestece. În scurt timp, părul ei începu să-și schimbe culoarea în alb, iar privirea îi deveni ca a unui animal de pradă.
--Suntem un cuplu special, căpitane Hauser.
--Mi-e egal ce se întâmplă. Vreau doar să-l ucid.
--Vei conduce organizația. Acesta este prețul, căpitane.
Acesta îl fixă cu o privire crudă.
--Orice, dacă mi-l dai mie! Nu vreau să-l ucidă ea.
--Ia-l și pleacă! îi ordonă Erik, privind cadranul ceasului.
Hauser se apropie de masă. Condamnatul stătea cu privirile ațintite pe femeie. Ajunse la un pas de el și o privi pe femeie. Alana îi zâmbi și scoase de sub manta un cuțit cu lama scurtă.
--Este un cuțit special. Orice rană duce la moartea individului după 48 de ore. Ai destul timp să te distrezi ?
Omul încuviință, apropiindu-se de bestia care îl privea îngrozită.
--Folosit cu grijă, poate scoate de la un om orice secret, spuse Alana, crestându-i dosul palmei celuilalt. Să fiu sigură că nu-ți scapă. Ia-l! șopti ea și-l împinse cu scârbă.
Hauser se repezi la acesta și-i acoperi gura cu mâna sa imensă. Nu exista nici o șansă ca celălalt să se împotrivească căpitanului, care îl trase spre peretele fals.
--Nu uita, Hauser! Când termini, te vom aștepta aici, spuse Erik, înainte ca cei doi să treacă prin ușa mascată.
Erik privi spre femeie. Alana scoase de sub haină câteva pachete de plastic și le desfăcu, scoțând la iveală componentele unui pistol. Începu să-l asambleze cu mișcări sigure și cu o rapiditate uluitoare chiar și pentru un soldat de carieră. Termină de asamblat arma în câteva secunde, introduse magazia de muniție în ea și armă pistolul. Își lăsă mâinile să atârne de-a lungul corpului și îl privi. El trecu în spatele barului și cotrobăi câteva secunde frenetic, apoi puse pe tejghea un pistol. Zâmbi satisfăcut.
--Haide, Erik, trebuie să atacăm noi. Avem o putere de foc net inferioară în spații deschise.
--Știu. Ce sugerezi?
--Ieși pe ușă, trăgând la foc automat cu ambele arme, iar eu te urmez ! Coridorul este prea îngust pentru a folosi armele de asalt. Să nu uităm că vor fi surprinși. Nu cred să apuce careva să scoată pistolul.
--Putem încerca.
--Trebuie să te miști repede. Nu uita ce ți-am spus în timpul antrenamentelor: un obstacol este acolo, doar dacă vrei tu să fie.
--Am înțeles, spuse Erik, prinzând arma pe care i-o aruncase Alana. Ea scoase cuțitul Hartonian și apăsă mânerul cu podul palmei, într-un fel anume, scoțând a doua lamă din mâner. Mai strânse arma o dată și țepii otrăviți ieșiră printre degetele ei.
--Dacă vrei, ies eu prima. Poate ar fi mai bine, pentru că știu sigur că nu îmi va sta nimeni în cale. Ce spui ?
--Ies eu primul, ca să nu am grija că te-aș putea răni.
Cei doi înaintară până în fața ușii, iar Erik poziționă pârghia armei la foc automat. Femeia prinse cu mâna stângă clanța ușii și mâna cu pumnalul și-o lipi de piept.
--Gata? întrebă ea, observând cum Erik încuviințează.
Ușa se deschise încet. Timpul parcă înghețase, mișcând totul cu încetinitorul. Mercenarul comandant chiar dădea să intre. Avea un zâmbet tâmp întipărit pe figură. Când arma lui Erik clămpăni, lovind capsa de igniție, el încă îl privea surprins și uimit. După aceea, totul se acceleră la o viteză incredibilă. Erik țâșni înainte lovind cadavrul comandantului cu umărul. Corpul fără o jumătate de cap fu proiectat într-o parte. Apăsă trăgaciul ambelor pistoale și înaintă, forțând deschiderea unui coridor printre mercenarii care încă nu înțelegeau ce se petrece. Când ajunse la jumătatea drumului spre ieșire, iar soldații își reveniră, urmă atacul femeii. Ca un uragan, ea intră între ei. Lovea cu cuțitul hartonian, sfârtecând și împungând. Folosea mâna stângă, ca să lovească pe cel pe care-l înjunghiase, eliberându-și drumul și favorizând mișcarea liberă a armei albe. Când Erik ajunse la capătul coridorului și se întoarse, gata să deschidă din nou focul, o mână îi devie traiectoria armelor, împingând tirul în sus. Înaintea lui văzu o făptură, care lucea în lumină, fiind acoperită aproape în totalitate de sânge și resturi. Ochii galbeni ai făpturii aveau o lucire de nebunie, dar în rest nici un sentiment.
--Gata, Erik! spuse femeia, privindu-l cu aceeași privire pe care i-o întorcea el. La început nu identifică despre ce este vorba, apoi își dădu seama.
Femeia se gândea la același lucru: cum se simte celălalt după un asemenea măcel. Își coborî privirea rușinat, observând că și el este plin de sânge. Femeia îi mătură cu lama cuțitului ceva de pe umăr. Întoarse capul să vadă ce era, iar când identifică o bucată de creier, i se făcu brusc rău. În acel moment simți și mirosul de fecale calde și sângele dulceag ce încă curgea din răni sau se prelingea pe pereți. Cu un horcăit, izbi ușa din spatele său și se prăbuși amețit pe trotuar. Începu să vomite. Valul de vomă amară i se părea reconfortant.
--Stai liniștit, omule. Suntem în slujba lui Hauser. El este șeful acum.
Erik ridică privirea la auzul vocii blânde și domoale a femeii. Îl zări pe omul, care stătea întotdeauna la intrarea barului, pe butoiul de combustibil. Acesta îi privea terorizat. Venise la intrarea din spate, când auzise împușcături.
--Eu…, și începu să se bâlbâie.
--Ești amicul lui Hauser. Nu îți face nimeni nimic.
--Da, spuse omul, neputând susține privirea femeii.
--Ai idee unde putem face un duș, o baie, ceva ?
Omul privi în spatele femeii la ușa întredeschisă. Acum curiozitatea era mai puternică decât frica. Alana îi observă privirea.
--Nu cred că vrei să vezi ce e dincolo.
Omul o privi o clipă, apoi privi din nou ușa.
--Eu sunt omul care face curățenie… trebuie să văd. Sunt plătit să elimin orice urmă…
--Dacă reușești până noi ne vom spăla, îți voi da 100 de credite, spuse Alana, smulgând un zâmbet șiret omului. Erik conchise că acum îi câștigase încrederea pe deplin.
--Spălătorul este a treia ușă pe dreapta. O luați pe ușa din spatele mesei. Să vă arăt unde este?
--Nu. Știm ușa.
--Găsiți haine curate acolo sau puteți să puneți hainele voastre în spălătorul automat. Vor fi gata într-o jumătate de oră. Aveți în camera alăturată un bar și un răcitor de unde puteți să vă serviți. Simțiți-vă ca acasă!
--Mulțumim. Ne anunți dacă vin autoritățile. Nu vrem să dăm ochii cu ele.
--Ph, stați liniștiți, nimeni nu vine aici.
Alana îl ajută pe Erik să se ridice și îi duse brațul după umeri. Îl conduse până în camera cu pereți falși.
--Pot merge singur. Mulțumesc.
--Să știi că este o reacție normală. Nu trebuie să te jenezi.
Erik îi evită privirea.
--Erik, uită-te la mine! Femeia îi prinse obrajii între palme și-l obligă s-o privească. Privirea ei era blândă și protectoare.
--Este în regulă, omule. Eu mi-aș dori să mai am asemenea reacții în fața morții. Haide să ne spălăm.
După două ore, Hauser veni în camera alăturată spălătorului. Se așeză pe un fotoliu și privi la cei doi oameni, care stăteau pe pat gata îmbrăcați. Scoase cuțitul cu lamă scurtă și îl întinse femeii. Ea îl luă și-l ascunse rapid sub mantaua pe care o avea din nou peste umeri.
--Am terminat, spuse acesta sec. Ai avut dreptate, Faden. Poliția îl surprinsese în casa mea, iar el mi-a luat ostatică familia. El i-a ucis.
--Îmi pare rău, căpitane, spuse Erik, susținându-i privirea.
Bărbatul lăsă ochii în jos, dar îi ridică imediat, privindu-l lung:
--De unde… ai știut?
Erik își întoarse ochii spre Alana. Aceasta închise ochii, încuviințând.
--Þi-am spus că suntem un cuplu ciudat. Ea este o Vrăjitoare Asasin, iar eu am primit un antrenament special. Uneori pot auzi și vedea ce gândește celălalt.
Bărbatul dădu din cap tăcut.
--Măcar nu mai trebuie să mă gândesc cum să mă răzbun pe autorități. Am ucis cu sânge rece treizeci și doi de polițiști. Erau nevinovați…
Omul începu să plângă mocnit. Ridică ochii și îi privi, vrând parcă să-și ceară scuze.
--Acum poți să îți continui viața. Trebuie să îți continui viața, Hauser! Încă poți închide rănile și chiar să îți îndulcești suferința.
--Poți chiar să uiți, completă Alana. Totul depinde de tine. Dacă alegi să continui să jelești, atunci îmi va părea rău că s-a aflat adevărul.
Hauser o privi, înțelegând.
--Încă e prea devreme să mă gândesc la asta.
Alana se aplecă înainte și privirile lor se întâlniră.
--Ne ești dator să faci asta. Îmi datorezi mie acest lucru, îi datorezi lui Erik și, dacă asta nu e de ajuns, le datorezi fiului tău și soției tale. Moartea nu este decât o poartă spre altă lume. Dacă ei te pot vedea, ce ar spune? Ești dator să te bucuri de viață, altfel degeaba ți s-a oferit șansa de a afla adevărul!
Femeia rosti ultimele cuvinte disprețuitor. Căpitanul o privi, la început, cu dușmănie, dar, mai apoi, cu încredere.
--Hauser, vreau să faci ceva.
Omul privi spre Erik și dădu din cap.
--Ascultă-mă bine! Trebuie să ne mișcăm repede, pentru că acum nu mai sunt mercenarii, care asigurau protecția afacerii tale. Oricând poate apărea cineva, care să preia afacerea.
Hauser clătină din cap nepăsător.
--Nu mă interesează. Nu mai vreau să fac parte din afacerea asta.
--Ba da, te interesează. Îți cer o ultimă misiune, după care, chiar te rog să te retragi.
--Am destui bani pentru o viață liniștită.
--Dar eu nu am. Încă sunt dator, căpitane.
--Îți pot da 50 de mii de credite, Faden.
--Dar eu nu vreau să iau de la tine acești bani. Vreau să îmi dai încărcătură completă și după misiunea asta îmi dai profitul. Dacă nu ajunge, poți să completezi, deși nu am făcut nimic pentru bani.
--Ce vrei, atunci?
--Vreau să întrunești toți piloții din filieră în sală, peste o oră. Le voi propune o afacere mare, care va închide filiera cu acest nod și vei falimenta orice altă organizație care-l exploatează. După această mișcare, vei vinde afacerea, ca să nu riști să o preia în forță careva. Dacă o preiau în forță, te vor ucide.
--Am înțeles. Tu chiar te-ai gândit la toate ?
--Cam așa ceva, îi răspunse Erik, zâmbind.
Erik se adresase piloților și primise susținerea. Treizeci de nave supraîncărcate cu narcotice plecară spre nodul de destinație. La ieșirea din nod, șapte nave așteptau vizitatori nepoftiți, dar, când văzură convoiul ilegal, se retraseră. Erik convenise cu ceilalți ca 25% din profit să-i fie dat lui Hauser, ca primă de pensie, apoi ceilalți formară un comitet, care să se ocupe în continuare de afacere, plătindu-i lui Hauser o sumă de bani drept fond de consultant. Totul fusese o rutină. Vândură marfa, apoi plecară înapoi. La sfârșitul zilei, scăzuseră prețurile pe o distanță de 50 de USS, folosind tehnica convoiului propusă de Erik. Profitul, în acea zi, depăși un milion de credite, fiind livrate peste 2500 de containere cargou standard cu narcotice. Așa cum se înțeleseseră, Hauser luă 25 de procente din profit, iar ceilalți împărțiră în mod egal profitul și creară un fond pentru afaceri de unde puteau împrumuta, puteau repara și recondiționa navele. Erik preluă 150 de mii din creditele lui Hauser și își anunță intenția de a pleca spre Furius.