-Maria, grabeste-te! Intarzii si o sa pierdem trenul! Maria!
Pasi mari si repezi de parca cineva ar fi alergat la etajul vilei se auzira catre scarile acesteia. In clipa urmatoare la gura scarilor se ivi chipul unei fete ce nu parea de mai mult de 16 ani, al carei trup cobori intr-o viteza uimitoare. Ajunse langa persoana care o strigase si cu care semana leit si zambi larg de parca ar fi facut o sotie de care nimeni nu stia. In clipa urmatoare era inhamata la un ditamai rucsacul pe care abia putea sa il duca, iar cealalta persoana se inhamase la un geamantan enorm. Usa fu inchisa iar drumul pana la gara, fu strabatu repede si in cea mai mare liniste. Discursurile cu „Ai grija ce faci; ma suni cand ajungi acolo; fii atenta la oricine...” fusesera tinute de atatea ori incat aproape ca le memorase, ba chiar mai mult, acolo in autobuzul ce o ducea catre gara realiza ca le stia pe de rost. O usoara teama era perceptibila in sufletul Mariei, teama legata de calatoria pe care avea sa o faca din nou, de data aceasta pentru un termen lung. Mai fusese pana la Bucuresti de atatea ori si mai statuse o data acolo, dar nu atat de mult pe cat avea sa stea acum.
Gara din Sinaia. Teama pe care o incercase mai devreme se transformase intr-un imens nod in gat. Ajunsesera prea devreme.
-Sa fii cuminde, da? Sa ma suni cand ajungi acolo.
-Ana, ti-am promis deja lucrul acesta, nu trebuie sa il repeti de zeci de ori!
-Stiu, dar nu ma pot controla. Ma stii, Maria, ma cunosti... Stii ca si tu ai facut la fel atunci. Si in puls o sa-mi fie atat de dor de tine.
Copila al carui nume era Maria, dupa cum am spus, parea mult mai tanara pentru varsta ei. Orice om ce ar fi intalnit-o pe strada nu i-ar fi dat mai mult de saisprezece - saptesprezece ani, pe cand tanara dominsoara avea sa implineasca foarte curand douazeci de ani. Un chip superb, tipic genului frumos italian, nu prea inalta nici prea scunda, ce combina o pereche de ochi scandinavi stralucitori precum smaraldul si mai calzi decat soarele cu un par negru ca abanosul lunga pana la talie si prins intr-o coada ce acum ii era cazuta rebela peste sanul stang; alaturi de un nas mititel si usor ascutit ce ar fi ametit orice baiat de varsta ei.
Proaspat studenta la Facultatea de Jurnalistica din cadrul Universitatii Politechnica din Bucuresti astepta acum trenul in gara din orasul sau natal, alaturi de sora ei, Ana. Tatal lor era plecat la munca inca de la primele raze de soare ce se ivisera printre varfurile golase ale muntilor, iar mama celor doa fete... ei bine mama lor se prapadise cum cativa ani in urma. Astfel, singura care avusese timp sa o conduca fizic la gara fusese sora ei mai mare. Ana terminase facultatea cu un an in urma, iar acum lucra la unul din liceele din micul oras montan ca profesoara de informatica. Modelul perfect pentru Maria, care mereu ascultase mai mult de sora ei decat de mama lor pana cand aceasta sa se prapadeasca si dupa aceea numai de sora ei chiar daca aceasta era plecata de acasa cateva luni pe an; considerand-o mai aproape de varsta sa si mai aproape de ceea ce se intampla in jurul ei.
„Rapidul 351R cu traseul Sinaia – Ploiesti – Bucuresti va ajunge in gara la peronul 3 in cinci minute.” Vocea care parea la zeci de kilometri distanta de cele doua fete anunta sosirea trenului cu care Maria avea sa plece spre Bucuresti, asa ca se mutara cu imensul bagaj traversand liniile de tren pana la peronul numarul 3 al garii. In urmatoarele doua minute trenul trecu de ele, incepandu-si incetinirea zgomotoasa. Nodul din gat se mari amenintator „Ai mai facut drumul asta. Ce e cu tine, Maria?” se apostrofa singura fata, in gand; in timp ce mergea spre catre vagonul numarul doisprezece, urmata de sora ei, ce inca tragea dupa ea imensul geamantan. Gasi vagonul repede, si dupa ce isi imbratisa sora, dezlipindu-se cu greu de ea, si isi urca cu greu bagajele si le duse pana la compartimentul in care isi avea locul, Maria se repezi la unul din geamurile vagonului tragandu-l pana jos si privindu-si sora cu cea mai mare dragoste.
-Sa ai grija de tine, da? Sa fii cuminte!
Ana avea lacrimi in ochi si privea ca si cand s-ar fi despartit de sora sa pentru totdeauna.
-Ana, peste trei saptamani ma intorc sa va vizitez...
Zambi pentru ca si sora ei sa zambeasca in acelasi timp cu ea. Intelegea cel mai bine grija surorii ei. Ele doua se intelesesera intotdeauna ca doua suflete pereche. Era inde-ajuns o privire a unei ca cealalta sa isi dea seama imediat. Invatasera usor sa se inteleaga numai din priviri. Chiar daca diferenta de varsta dintre ele era de mai bine de patru ani, chiar daca Ana, in ultimii patru ani lipsise cu lunile de acasa, plecata fiind la facultate, aproape in fiecare vacanta plecau impreuna la mare sau o petreceau tot impreuna la bunicii din partea mamei, pe malul Dunarii, undeva intr-un sat aproape de Braila. Erau aproape de nedespartit cu toate ca tendintele lor de a se afirma in lume fusesera total opuse. Si cu toate aceasta, Ana fusese cea care o pregatise pentru examenul pe care Maria il daduse cu trei luni in urma. Atunci, prima persoana pe care o sunase fusese bineinteles, Ana. „Am luat Ana! Media 9.5! Sunt a treia, Ana, sunt a treia!” Ana amutise la telefon. Nu stiuse ce sa spuna, iar ochii incepusera sa ii nasca diamante mici ce i se topeau pe obraji. „Puiul meu, sora mea cea scumpa... Bravo puiule, daca mama ar fi aici...”
-Asa sa faci, caci altfel vin eu dupa dumneata domnisoara. Ne-am inteles?
-Da, mami...
Ana zambi din nou, in timp ce trenul se puse in miscare. Usor, usor, intreaga masa metalica a trenului capata viteze, parasind peronul si lasand-o pe sora Mariei in urma. Maria se intoarse in compartiment unde isi lasase bagajele si realiza ca avea sa mearga singura, cel putin pentru o parte a drumului. Cu greu trupul ei firav ridica rucsacul si il aseza in compartimentul pentru bagaje, insa privind si geamantanul concluziona imediat ca statea mai bine jos, langa scaunul ei. Pe geam se desfasurau ultimile case din apropierea orasului Sinaia, in curand avand sa priveasca din nou succesiunea de minuni ale padurii ce se desfasura de-o parte si de alta a caii ferate. Un drum lung o astepta inaintea sa si era hotarata sa il parcurga cu capul sus oricate hopuri avea sa intalneasca. Nu vroia sa isi dezamageasca sora, tatal si... si mama. „Si mama ma priveste de acolo de unde o fi. Mi-e dor de tine mama! De-ai sti cat de dor...” Se aseza pe bancheta, strangandu-si genunchii aproape de piept, si continua sa priveasca pe fereastra. Imaginea unui ce se simtea copil parasit de lume ii aparu in minte, imaginea unui copil ce veghea de unul singur la capul unei femei de aproape cinzeci de ani, bolanva si pe patul de moarte, tipand in launtrul sau dupa sora sa care era la sute de kilometri distanta, in Bucuresti, sau dupa tatal sau care era la munca. Incerca sa ii faca viata mai usoara mamei sale, orice nimic pe care mama ei il cerea ea il indeplinea cu cea mai mare grija, doar pentru a mai trezi pe chipul femeii un dram de fericire, un zambet vag sau o privire calda care sa nu trezeasca nici un pic de durere in ea. Avea saptesprezece ani si era clasa a unsprezecea la unul din liceele din Sinaia. Cum ajungea acasa nu facea altceva decat sa aiba grija de mama ei, dar cu fiecare zi ce trecea aceasta se simtea din ce in ce mai rau. Medicii nu ii mai dadusera decat cateva saptamani. Intr-o zi, venind de la scoala, mama ei o chemase si ii spusese ca ea se duce. A cautat nebuneste o lumanare aprinzand-o la capataiul suferindei, dupa obiceiul crestinesc. Mama ei o privea cu drag. I-a spus ca o iubeste si sa nu planga dupa ea, ca Dumnezeu nu facea altceva decat sa o elibereze de durerile pe care avea; ca regreta doar ca avea sa plece atat de devreme, ca nu putea sa isi vada si cea de-a doua fiica implinita, apoi a privit in sus si nu a mai scos niciun cuvant. Maria a ramas asa cateva ore, plangand nebuneste alaturi de trupul inert al mamei sale. Cand in sfarsit i-au revenit puterile a sunat la serviciul tatalui ei chemandu-l acasa. Apoi a cautat-o pe sora sa sunand-o pe telefonul mobil pe care chiar ea i-l facuse cadou cu cateva luni in urma ca sa poate vorbi mai mult si i-a spus si ei ce se intamplase. In urmatoarele doua zile Ana era acasa, insa mama ei fusese deja inmormantata, si nu avea sa plece pentru alte doua saptamani. Nu stia ce s-ar fi facut fara sprijinul surorii ei. Doua lacrimi mici si rebele cazura pe obrazul fetei la amintirea lucrurilor acelora, insa acum trecuse; erau departe... dar erau inca in inima ei.
Ar fi vrut de multe ori sa uite perioada aceea in care mama ei se prapadise, dar intotdeauna cautase refugiu in amintirea ei; Ana nefiind acasa, neputand vorbi cu tatal ei despre propriile temeri i le povestea mamei ei in visele pe care le avea cu aceasta. Privi din nou padurea ce se derula pe fereastra trenului, gandindu-se sa isi ia la revedere de la ea pentru o vreme. „O sa-mi fie dor de tine, de aceea promit sa ma intorc cat mai repede.” Se spune ca un om, nu prea observa frumusetile locurilor in care a copilarit si chiar daca el pare mai atras de frumusetile altor locuri... astfel, spre exemplu, cel ce a trait la mare toata viata nu isi va da interesul atat de mult fata de ea insa va dori cu mult mai multa ardoare sa viziteze muntele in fiecare vacanta. Astfel „bastinasul” nu vede locul in care traieste precum este vazut de ochii vizitatorului, insa Maria nu era sub nici o forma astfel. Ea adora muntele, se nascuse sa urce in fiecare vara pe munte, sa mearga pe munte si sa exploreze fiecare coltisor ascuns al acestuia; si cel mai mult pe munte adora padurea. Linistea, racoarea, parfumul coniferelor abia inflorite, limta virfurilor infipte in panza de albastru ce ii acopera, violetul rozaliu al florilor de rododendron, salbaticia cruda si inca necucerita a varfuilor de munte erau putine dintre lucrurile dintre frumusetile montane adorate de Maria, care acum, pentru o indelungata vreme avea sa isi ia la revedere de la ele... „La revedere pentru o vreme paduri de muguri din vise plapande cu sori de argint! Am sa ma intorc cat mai curand... sa va vad!”

Bucuresti... acelasi soc pe care il avusese jcand venise ultima oara, aceeasi aglomeratie in gara, aceeasi harababura. Isi trase din nou lunga coada in fata si inhamandu-si spatele la imensul rucsac iar bratele la geamantan, usor, usor isi facu loc pe culoarul trenului, apoi dupa ce cobora cu mare greu din tren isi continua drumul catre iesirea din gara. Traversarea Garii de Nord, mica de altfel, i se paru cel mai mare efort realizat pana atunci, avand in vedere imensa cantitate de bagaje pe care o cara de una singura.
-Domnisoara, aveti nevoie de un TAXI?
Vocea salvatoare a unui barbat la vreo cinzeci de ani se auzise langa ea si o facu sa tresara. Bineinteles ca avea nevoie si bineinteles ca nu avea sa il refuze. Accepta mai mult in priviri, iar barbatul se apropie de ea si mai mult si se oferi galant sa ii duca geamantanul, iar ea nu refuze oferta avand in vedere greutatea acestuia. In urmatoarele doua minute erau la masina, iar geamantanul si rucsacul erau asezate cu cea mai mare grija in portbagaj; Maria se asejase deja pe scaunul din fata alaturi de cel al soferului ocupat la randul sau de taximetrist.
-Podul Grozavesti va rog.
-Inteles, domnisoara. Ce vant va aduce prin Bucuresti?
Fata il privi un pic neincrezatoare... Mirata de altfel de intuitia omului pentru ca nu ii daduse nici o ocazie din care el sa inteleaga ca ea era straina de orasul acela.
-Ce va face sa credeti ca sunt din afara?
-Mergeti la camine nu?
Maria isi lasa privirea in jos... Intr-adevar Podul Grozavesti... o mare sansa ar fi fost sa mearga la camine, avand in vedere ca in jur nu prea erau locuinte; in plus, cantitatea imensa de bagaje pe care o cara dupa ea... Da, omul intuise bine si logic locul unde avea sa locuiasca fata.
-Facultatea.
-Facultatea? Felicitari domnisoara, felicitari... Stiti, am si eu o fiica, care e la facultate, anul patru... la Jurnalism.
-Multumesc mult. Ma bucur pentru dumneavoastra.
Tacerea se lasa asupra lor in clipa in care masina fu pornita, iar omul conduse masina cu grija si incercand sa evite imensele gropi de pe drum, in timp ce Maria se pierdu in gandurile sale legate de facultate. Cand venise in vara sa dea examenul, sora sa o insotise si locuisera la un fost coleg al ei, insa acum trebuia sa locuiasca in camin. I se spusese sa nu se astepte la cine stie ce, ba chiar la ce era mai rau si stia cat de cat ce avea sa gaseasca in camerele acelea pline de mucegai si aratand de parca nu ar mai fi intrat nimeni acolo de ani intregi.
-Multumesc mult...
-Nu face nimic domnisoara. Va costa douazeci si cinci de mii.
Maria ii plati taximetristului si dupa ce acesta ii dadu din nou bagajele jos se inhama la ele, de data aceasta pentru ultima oara. Cautarea camerei nu avea sa fie foarte grea. Avea sa stea impreuna cu o prietena de-ale ei, din copilarie, mai mare cu un an decat ea, iar aceasta o astepta in fata caminului.
Un trup mititel, si slabut dar nu foarte, plin de vitalitate si emanand fericire tot timpul, cu niste ochi mititei, negri si stralucitori, constituiau fiinta care se afla acum la intrarea caminului P9, privind in jur mereu si uitandu-se la ceas la perioade din ce in ce mai scurte.
-Aici erai! Ai intarziat!
-Scuza-ma Angela, a intarziat trenul, nu am avut ce face. Ba chiar am venit cu taxiul pana aici. Nu am putut veni mai repede.
Angela zambi cu drag, iar apoi isi lua vechea prietena in brate de parca nu ar mai fi vazut-o de ani intregi. Si intr-adevar asa era. Angela isi gasise de lucru pe timpul verii in Bucuresti si nu se mai intorsese in Sinaia.
-Ce mai faci mai copile mai, nu mai stii de gluma de loc?
-Ba da, Angela, dar acum sunt atat de obosita dupa drumul asta infernal, nu credeam ca are sa tina atata...
-No hai ca mai ai doi pasi pana in camera, insa nu te astepta la prea mult. Si... ar mai fi un mic inconvenient.
-Zi-i!
-Suntem doua fete si doui baieti in camera.
Maria ramase blocata cu geamantanul in mana si cu rucsacul in spate la intrarea in camin.
-Ce? Cum e posibil asa ceva?
-Pai... simplu... pe ei ii doare in cot ce se intampla aici, atata timp cat isi umplu locurile. Cica nu au mai avut loc si i-au repartizat la noi in camera.
Maria tacu si isi continua drumul pana la camera in care avea sa isi petreaca timpul mai bine de opt luni, aproape zi de zi. Impertinenta mai mare ca aceea nu vazuse niciodata. Totusi! Nu se putea un asemenea lucru, nu era posibil! Insa peste inca doua minute avea sa realizeze ceea ce Angela ii spusese. Era posibil. In camera in care avea sa stea locuiau si doi baieti, insa avea sa ramana profund impresionata de ei. Cum intrase in camera unul dintre ei se si ridicase sa o ajute, vazand-o atat de incovoiata din cauza bagajelor.
-Salve, Maria, eu sunt Marius. Dupa cum ai aflat, cred, vom fi colegi de camera in caminul asta mare si urat. (Zambi, privind-o direct in ochi, prin ochelarii fumurii si firele de par ravasite ce se desprinsesera si cazusera din pleata imensa, prinsa intr-o coada de cal.) Stiu ca nu iti surade ideea, insa iti promit ca vom incerca sa facem in asa fel incat sa nu consideri prezenta noastra aici un inconvenient.
Baiatul de langa el, ce se redicase si el de pe pat, dadu din cap.
- El este Rares, fratele meu.
Fratele lui? Dar nu semanau deloc!
-Stiu la ce te gandesti. Ochii tai o arata mult prea bine. Nu semenam deloc, insa suntem frati gemeni. Doar ca cel de sus, dupa cum vezi, nu a vrut sa plamadeasca doua fiinte la fel cand am iesit din pantecul mamei.
Maria ramasese blocata. Angela nu ii spusese nimic despre ei, nu stiuse ce sa isi imagineze. Erau atat de haiosi, incat hotari instantaneu ca nu avea nimic impotriva lor. Ajutata de cei doi baieti isi aseza geamantanul langa patul in care avea sa doarma, iar rucsacul il desfacu, scotand din el un pachet de prajituri facut de ea. Ii servi pe amandoi baietii, care luara amadoi cu pofta cate una, iar apoi pe Angela si puse pachetul pe masa. Se aseza pe pat alaturi de prietena ei, rezemandu-se de perete si inchise ochii. Era atat de bine dupa drumul infernal cu trenul ce durase mai bine de patru ore. Statu cateva clipe cu ochii inchisi fara sa vrea sa realizeze existenta camerei si a persoanelor din interiorul ei. Se gandi la Ana, la tatal ei si zambi. Ii paru ca gandul la ei o va ocroti mereu, ii avea aproape in inima ei, ocortindu-i la randu-i cu toata dragostea pe care o avea.
Deschise apoi ochii si privi in jur camera in care avea sa locuiasca si ramase dezamagita total. Zambetul aproape ca ii disparu de pe buze cand privi unul din pereti care era inca umed, si mai ales mucegait.
-Aceasta este maritul palat in care avem sa ne ducem viata inca trei ani de acum inainte, iar dumneata domnisoara mai mult de atat. Ne cerem scuze, dar incercarile noastre de a-l face sa arate macar un pic mai primitor au esuat odata cu sumele de bani investite anul de anul trecut.
Maria continua sa priveasca in jur ramanand din ce in ce mai umita. Desi destul de aranjata camera parea a fi a unui biet om de rand, plasat la mijlocul secolului trecut. Isi dadu seama insa ce exagereaza. Pe pereti ai camerei opusi se aflau cate doua paturi suprapuse ce nu aratau prea comode, insa nu putea cere mai mult decat un loc moale in care sa puna capul si in plus, avea sa cumpere cat mai repede o saltea mai buna si problema patului avea sa fie rezolvata. Masa din fata geamului, al carui pervaz era deja plin de borcane si sticle, parea a fi sculpatata de fiecare student ce isi traise viata in camera aceea si inca nici atunci nu erau destui oameni ca sa primeasca fiecare cate o scrijelitura de pe picioarele sau de pe suprafata mesei. Pe colt se afla o fata de masa frumos impaturita ce tocmai venise de la spalat, dupa cum ii spusese Rares cateva momente mai tarziu. In coltul de langa usa aveau chiar si un frigider, ceea ce ii paru initial mai mult decat o minune, insa realiza ca ar fi fost culmea ca nici macar atata sa nu aiba in camera. Langa frigider se afla un aragaz protabil ce se dovedise a fi al gemenilor, conectat la o butelie micuta si pusa cat mai departe de orice sursa ce ar fi putut crea scantei. Doua dulapuri ce serveau pe post de sifoniere stateau in pe pereti diferiti in apropierea paturilor dar pareau atat de mici incat s-ar fi chinuit nopti intregi sa inghiesuie toate hainele pe care le adusese cu ea. In plus acel sifonier era pentru doua persoane in conceptia celor din administratie. Mergand mai departe, intoarse ochii la ultima masa din camera unde se aflau doua monitoare imense.
-Bine ai venit in clubul studentilor calculatoristi rase Marius. Eu sunt student la Facultatea de Automatica si Calculatoare.
-Iar eu sunt student la Facultatea de Inginerie in Limbi Straine, sectia Calculatoarea in limba engleza.
-De mine stii... Nu am ce-ti spune nu-i asa?
Maria rase...
-La cate scrisori ai putut sa imi trimiti anul asta am crezut ca o sa stiu totul despre ce e pe aici, dar ai omis sa imi spui cateva lucruri marunte... si totusi vitale.
Intelegandu-i aluzia, Angela incepu si ea sa rada.
-Domnisoara, spunandu-ti totul nu ar mai avut nici un farmec. Trebuia sa iti vad reactia cand iti spuneam de baieti si apoi reactia cand ii intalneai... Sau nu am dreptate?
-Recunosc ca eu as fost si mai rau decat tine. Si in plus a fost o surpriza placuta.
Se intoarse si se duse la Angela spunandu-i la ureche: „Sunt chiar frumusei sa stii!”
Angela o privi uimita. O cunostea pe Maria ca fiind o fata cuminte, dar... asa era, nu o mai vazuse de destul timp. Vazu apoi in ochii fetei ca glumea si se linisti.
-Intotdeauna interpretezi... o fel fac si eu... e frumos nu?
Ochii lui Marius o priveau intens. Imensa pleata prinsa in coada acum si ochelarii ce ii stateau pe nas ii dadeau o aliura mult mai matura decat ar fi parut in realitate. Insa nu il cunostea deloc.
-Bun, noi doi trebuie sa ne vizitam niste colegi acum asa ca o sa va lasam singure pe voi doua, fetelor. Ne vedem mai tarziu. Marius se ridica si isi lua fratele dupa ce insfaca o mapa de masa cu cele doua calculatoare si iesira pe usa intr-o clipita.
-Hm... foarte politicosi vad...
-Intr-adevar, Maria; stai sa ii cunosti pana la capat.
-Cum sunt?
-Ei? Sunt niste ingeri... nici nu stii cat de haiosi si de buni sunt!
-Buni?
-La toate... in toate domeniile. Dar sa trecem peste asta... Cum te simti la un pas de inceput de facultate?
-Ametita!
Angela rase...
-Perfect! Hai ca o sa te ametim si mai rau! Dar mai intai hai sa te ajut sa iti desfaci bagajele.

Dupa vreo doua ore de palavrageala intre fete si de aranjat cateva din haine in micul sifonier... Angela ii propuse Anei sa ii arate campusul, ceea ce ea ratase pentru simplul fapt ca daduse la o facultate care dupa parerea Angelei nu i se potrivea.