Mai sunt oare sculpori ? Asta m-am intrebat mergand spre mine. Cine se mai ocupa cu acesta meserie ingrata si prea putin remunerata. Apoi mi-am dat sema ca sculptorii fac parte din aceea categorie de oameni care exista dincolo de noi, cei banali si obisnuiti.
Dar care le-ar mai putea fi muzele in ziua de azi, ma intrebam. Si in ce mai incearca sa imortalizeze eternitatea dupa ce renasterea parca a inaltat sculptura pana langa sarpele din paradis ?
Si apoi m-am gandit ce minunat ar fi sa poti sculpta acesta ceata a toamnei... sa o poti modela asa cum vrei tu... sa fie si frunza sa fie si sicomor...
Si parca, cu ochii inchisi, chiar puteam construi diferite chipuri, diferite stari, diferite idei... toate prindeau forma dar, invariabil, se destramau. Parca toamna era invidioasa ca puteam construi ceva care sa rivalizeze cu frumusetea ei.
Si tot jucandu-ma, m-am impiedicat in zborul unei frunze si am cazut. Cand am deschis ochii aceeasi ceata... numai cineva se vedea in departare incercand sa modeleze irealul... de unde sa stiu ca priveam in mine...
Si, poate, acestia sunt sculptorii, acestia sunt oamenii care traiesc dincolo de noi, dar din pacate pentru ei si din fericire pentru noi, nu pot sa traiasca si fara noi... cei care se straduiesc sa modeleze ceva in ceata sufletului nostru...