Cine sunt? De ce sunt aici, alături de prezenta ta? Ce vreau? Pe cine vreau? Alături de mine? Tu? Iți dorești oare nebunia, neliniștea, setea si liniștea vieții alături de mine?



Toru tocmai cobora din mașina îndreptându-se spre ușa blocului. In costumul sau veșnic mototolit si ușor prăfuit părea pierdut de lumea in care părea sa se integreze. O mulțime de ochi îl urmăriseră de când se urcase in mașina si pana când oprise in fata blocului. O mulțime de ochi îl priviseră in fiecare intersecție in care oprise, dar Toru nu observase lucrul aceasta in ziua cu pricina.



Sunt curios daca îmi auzi vocea. Daca o simți când te chem in vis. Daca o simți când propriul meu inconștient îmi dictează sa iți spun numele fara rost; doar pentru a-l auzi eu, din nou si din nou si din nou.

Sunt curios daca gândul meu îl simiți. Daca simți cum fuge de orice alt lucru îndreptându-se mereu spre tine încercând sărac sa te invaluiasca; eșuând mereu, zbătându-se mereu sa se apropie mai mult si mai mult de tine…

Dar cine sunt eu sa întreb daca tu? Cine sunt eu sa pretind ființei tale atâtea lucruri supraomenești? Tu ești acolo, undeva in centrul universului meu nevăzut. L-am creat de atâtea ori; de atâtea ori s-a năruit pentru a-l crea din nou. Îl recreez in jurul tău si tu ramai el… te… te iubesc! Îmi doresc sa ca visele sa fie mai mult decât vise. Si devin mai mult in clipa in care iți aud vocea… iți simt pielea fina si sărutul dulce! Te… TE IUBESC!



Erau undeva in centrul orașului ținându-se de mana. Treceau pe langa Universitate, când la coltul alăturat librăriei Eminescu Toru se oprește si cumpăra un buchet imens de cincisprezece trandafiri.

„Cu ce ocazi, Toru?”

„Cu nici-o ocazie, Rhei! Am simtit ca asa trebuie sa fac. ”

Rhei îl lua in brațe si îl săruta cat putut de dulce, imbratisandu-l de parca nu ar fi dorit sa se mai dezlipească de el niciodată. Îl lua de mana si porni sa traverseze strada, insa in mijlocul intresectiei Toru se opri.

„Toru, ce faci?”

„Cine eu? Pai… mă gândeam…”

„Toru? La ce mami, aici in mijlocul intersecției?”

In clipa următoare, ținând-o de mana Toru îngenunche si scoase din buzunar o cutiuța de catifea neagra.

„Rhei, te iubesc! De atâta timp îmi doresc sa fac lucrul aceasta dar curajul meu nu a vrut sa se manifeste pana acum. Rhei, am calatorit mult, am văzut multe, am trecut prin multe mai ales împreuna… as vrea…”

Dandu-i drumul la mana, desfacu acel mic sifet de un negru catifelat, scotand la iveala un inel auriu cu o mica piatra verde in mijloc.

„Rhei… marita-te cu mine…”

Rhei ramasese ca traznita. Aici, acum? In mijlocul intersecției? Toru… Toru… ești atât de… Da! Imprevizibil era cuvântul. Imprevizibil… ce ar fi putut sa răspundă? Îl iubea atat de mult…

„Hei! Oameni buni.. Ce faceți mama acolo? Nu vedeți ca încurcați circulația?”

Se treziră amândoi buimaci din visul lor, treziți de claxoanele si țipetele celor din mașini. Rhei încerca sa îl tragă după ea, dar intelese ca avea sa stea acolo pana va primi măcar un răspuns… nu neapărat DA sau NU… dar un răspuns… Si ce răspuns avea sa ii dea? Era aproape sigura de… Da avea sa ii dea răspunsul acela?

Trase aer in piept si…

„Da!” Da? Nu asta era răspunsul pe care vroia sa îl dea… Si totuși ceva din inima ei dictase!

„Da? Te iubesc, Rhei…”

Se ridica si fugiră inca claxonați de cei din intersecție. Pe partea cealaltă a străzii Toru o opri si o întoarse către el, apoi ii puse inelul pe deget. Rhei ramase blocata pentru o clipa. Chiar spusese DA? Acolo? Dumnezeule, oare ce făcuse? Era intr-adevăr ceea ce isi dorise de la bun început, dar oare de ce vroia sa ii dea un alt răspuns acolo, in mijlocul intersecției?



Mă întreb iubito, acolo din spatele oglinzii, daca ai gândit la scene asemănătoare… Tu, cea in fata căreia am spus mereu totul, mă rog, aproape totul… Tu, cea de acolo, reflecția atât de apropiata si totuși atât de depărtata de mine, ai gândit vreodată la lucrul acesta? Eu l-am gândit… dar la fel de bine l-am respins mereu.