Ultimii ani care au trecut ,mi-au marcat intr-un mod brutal viziunea asupra amalgamului de intamplari, ilustrate in mintea mea, retraite cu placere uneori cand gandurile mele reusesc sa sparga lacatele amintirilor si sa elibereze un zambet in coltul gurii...din ce in ce mai rar

Prezentul imi ofera numai ganduri viitoare,de cele mai multe ori schitate in prapastii adanci fara fund,neguri de nepatruns sau povesti cu final nefericit in care actorul principal sunt eu...

Intr-un final am realizat ca sunt un pericol pentru mine,mintea mea nu mai tine cu mine,gandurile devenind mai negre si surprinzandu-ma in cele mai neasteptate momente...Gandurile mele au devenit un viciu ,le alung...dar nu ma lasa in pace...am momente de panica...am momente de absenta fata de cei din jur si am momente in care rabdarea imi lipseste total.

Privesc in gol si aud tot ce se vorbeste in jurul meu dar nu gandesc nimic...o intrebare mi se tot adreseaza "La ce te gandesti"...raspunsul vine la fel de usor..."La nimic"...greu de crezut dar cred ca uneori pierd simtul realitatii,distorsionez zambetul in tristete si ma retrag tot mai des in mine...

Eu nu mai sunt ce eram la 20 de ani si nici cei cu care am crescut nu mai sunt ca odinioara insa noii "prieteni" pe care ii intalnesc sunt doar niste imagini sterse si false a definitiei de prietenie,
uneori prieten esti cu tine,uneori iti poti fi dusmanul cel mai evident...nu trebuie sa cauti departe ,cauta in tine si vei afla raspunsul...

"Am imbatranit" imi spun uneori schitand un zambet care de cele mai multe ori ascunde mii de grimase...mi-e teama de batranete,mi-e teama de singuratate,mi-e teama de gandurile pe care o sa le am dupa ce inchei de scris tot si gandurile care or sa vina dupa ele...si..."nu mi-e teama de moarte,mi-e teama de vesnicia ei"...