agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3869 .



suburbia
proză [ ]
se dedica lui Anghel Pop, pt. contribuția adusă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2009-07-16  |     | 



cînd l-a găsit era cald încă. semn că nu se dusese de prea mult. ce ironic, își spuse, dacă ar fi apărut mai devreme, ar fi fost prea tîrziu. probabil l-ar fi găsit în viață și n-ar mai fi avut nicio șansă. așa, era perfect, picase la țanc. a scos cu o mișcare ultrarapidă oglinda, i-a pus-o aproape lipită de buze, ca și cum l-ar fi pus să-și sărute propria icoană. nu mai respira, bun, se simțea ușurat. pulsul era de asemenea lipsă. doar lui îi bătea inima tare, avea o tahicardie de-ai fi zis că vrea să doboare recordul mondial la sprint pe 60 de metri plat.

cum stătea în genunchi, s-a apucat să-l miroasă, mai întîi fața, apoi mîinile, apoi i-a desfăcut cămașa, înfigîndu-și nasul în părul des și aspru de pe piept. aproape că-i venea să plîngă. nu avea niciun membru lipsă, fața era intactă, ochii, de un cenușiu vrabie, fixau sticloși un punct pe cer. cristalinul era încă elastic, probabil că nu se uscase încă de tot. se uita la el și simțea în vintre, jos, o căldură puternică, o văpaie care își întindea rădăcinile pînă în măruntaie, spre piepți, și a cărei dogoare îi fierbea creierul.

bărbatul avea vreo 40 de ani, purta costum de catifea reiată, cu textură fină. părea cineva respectabil, bine îngrijit și cu un aspect puternic, de om cu importanță. ce chestie, de mult nu am mai văzut un cadavru care să arate așa bine, atît de sănătos, și chicoti cînd își dădu seama ce tembel sună gîndul asta, mort care arată bine, zici că-i viu, perfect sănătos.

trebuie să ne grăbim, își spuse, cu toate că în clipa aceea privea în ochii deconectați ai ființei care fusese lipsită de viață din cine știe ce cauză stranie, una care nu lăsase niciun semn evident. nu urme de sînge, nu răni, nu traumatism cranian, nu spume la gură. cu adevărat ceva deosebit, ceva care valora o avere, asta dacă avea de gînd să-l repună în circulație, cu toate că se gîndea că ar putea să-l păstreze pentru el. și nu era exclusă treaba asta, se putea înălța cu asta.

îl încărcă în spate și porni în grabă spre ascunzișul lui, care se afla doar două străzi mai departe. ah, numai de-ar avea noroc să nu-i întîlnească pe ceilalți. zece pași, douăzeci, acum traversăm strada, stop. parcă a auzit ceva în spate. trebuie să se ascundă cît mai rapid. lăsă trupul încă moale al proaspetei achiziții proptit de un zid și plecă în recunoaștere. în niciun caz nu avea nevoie de cineva prin preajmă, nu, n-ar fi fost drept să împartă norocul cu vreun ratat care stă doar la pîndă, vînînd șansele altora.

repede, trebuia să se miște cît se poate de repede, să profite de întuneric atîta vreme cît noaptea mai era stăpînă peste suburbie. măcar că în perioada asta a anului erau interzise luminile în case și avea de înfruntat doar cele cîteva lămpașe împrăștiind o ceață gălbuie, de grăsime animală. în depărtare se auzi un țipăt de femeie și un urlet de cîine sau lup. of, încă o fericire, apoi îi îngheță sîngele în vine. dacă mai era vreunul prin apropiere a pus-o. cu oamenii se putea discuta, se putea negocia, cu fiarele nu. de fapt nu punea mare preț pe asta, ar fi fost fericit să i se întîmple, dar nu acum, ăsta putea fi momentul vieții lui.

nimeni în urmă, nimeni înainte. suntem doar noi, oo, suntem pe cale să o facem. cu un icnet înăbușit îl urcă din nou în spate și cocoșat de greutate se pregăti să traverseze a doua stradă. umbrele se lungeau pofticioase pe caldarîm, îi străpungeau privirea și pieptul și el se simțea bine în brațele lor. aproape că nici nu simțea cele aproximativ 85-90 de kilograme ale trupului neînsuflețit. cînd ajunse pe celălalt trotuar se opri o secundă să tragă aer în piept și să se mai asigure o dată că nu e urmărit. avea tot timpul impresia asta, dar era o chestie normală, în ultimii ani viața se împuțise de tot în zona asta de la marginea civilizației.

cu vreo 12 ani în urmă, cînd fusese inițiat, treaba stătea cu totul altfel. în primul rînd, pe vremea aceea încă mai funcționau regulile, era simplu, primul venit - primul servit. trebuia doar să fii primul, dacă tu erai norocosul, nu aveai niciun fel de probleme din partea celorlalți. e drept, și atunci erau haitele, dar parcă nu așa multe și nici așa de feroce. pe de altă parte atunci erau licitații publice, nu războaie. și parcă ploua mai des, era o fericire în momentul acela să te surprindă cerul, să se deschidă pentru tine, să te spele cu apele alea mirosind a mucegai, a fungi și a licheni. acum aproape că nu se mai putea scăpa de mirosul de sulf nici cînd ploua, ba chiar avea impresia că uneori tocmai picăturile de ploaie îți pătrund prin piele sădind mirosul ăsta definitiv.

doar vreo cîteva zeci de pași, 47 mai exact de la colțul străzii pînă la gang. cerul părea destul de limpede, dar bucuria unui cadavru intact nu se putea subția cu una, cu două. zece pași, cinșpe pași, douăjcinci de pași, douăjșase, stop. e cineva. puse dintr-o mișcare prada pe caldarîm apoi scoase cuțitul sculptat în os, singura armă pe care și-o permitea în suburbie. fusese al tătălui său, mai precis îi aparținuse, la modul acela în care îți aparține scheletul pe care ți-e clădită ființa de carne. îl lucrase singur, bărbătește, fără să reușească să plîngă, și tocmai de aceea se bucura tare cînd reușea să-l înmoaie în trup cald. se gîndea mereu că e ca un colecționar al ultimilor bătăi de inimă, cele pe care le făcea cadou osului de tată dezvelit prematur.

gîndurile îi fură întrerupte de senzația unei mișcări în spate. era ceva acolo, îi simțea respirațiile, întretăiate, marcate de efort, probabil și de emoție. putea fi un om, gîndi scurt, însă un mîrîit scurt îi împărți părerea în două. ori un om, inteligent, care se preface, gata să-l ia prin suprindere înșelîndu-i așteptările, ori un animal, unul destul de circumspect deoarece încă nu-l atacase. își încordă simțurile spre maxim și se depărtă trei pași de trupul a cărui căldură se mai menținea încă, ajutată cumva și de efortul conjugat al temperaturii lui împreună cu frecarea pe umerii unde-l cărase. se chirci, încordînd fiecare mușchi, așteptînd atacul.

știa că nu există o altă șansă, doar lupta. lupta înseamnă libertate, lupta înseamnă viață, sau măcar începutul uneia. de asemenea și sfîrșitul alteia, ceea ce nu însemna decît o nouă porție de fericire. se simțea în pielea unui luptător, de fapt chiar ajunsese unul. tătăl lui, renegat al orașului, îl învățase cea mai nobilă meserie din suburbie. singurătatea și lupta, calea către mîntuire. avea mai bine de 50 de semne pe braț, căpătate în doișpe ani de asceză. era pregătit să se bucure pentru a 51-a oară.

atacul a fost extrem de rapid. cum se aștepta, doar prada sa era în colimator. atacatorul era un lup de dimensiuni mari, cu ochi de jăratec și ghiare de diamant. deschisese botul ca un clește și se pregătea să înșface trupul, pentru a dispărea mai apoi în noapte. era antrenat pentru tipul ăsta de atac, învățase multe pe străzile astea pustii, bîntuite cînd și cînd de țipetele celor fericiți sau de urletele celorlalți, fie oameni fie fiare.

a plonjat pe burtă, răsucindu-se la jumătatea mișcării, cu mîna înainte, cu vîrful cuțitului în sus. s-a strecurat sub animal, spintecîndu-i toracele și abdomenul. întotdeauna cu animalele e mai ușor, animalele caută să fure de la cei din altă specie. dacă ar fi fost un om, apoi acela l-ar fi atacat mai întîi pe el. de fapt și lupii între ei, sau cîinii între ei fac la fel, mai întîi se înfruntă și cel mai puternic ia prada. cînd e vorba de oameni ignoră lupta, vor doar să răpească și s-o ia la goană. asta îi pierde.

urletul animalului ar fi putut aduce în preajmă întreaga stradă. cu încă o lovitură i-a secționat beregata, liniștindu-l pe vecie. și-a luat cadavrul pe care îl proteja acum ca cel mai de preț bun al său, și intat în gang. aproape că nici nu mai mergea, cu adrenalina din sînge se simțea mai ușor, i se părea că face salturi în alergare, din grija disperată de a se pune la adăpost. imediat ce a închis ușa și a asigurat intrarea, a răsuflat ușurat, a pornit generatorul și abia după aceea a așezat trupul decedat pe masa pregătită special.

ceasul arăta că trecuseră 26 de minute de cînd îl găsise. probabil 35-40 de minute de cînd inima îi încetase să bată. trebuia să se miște repede. l-a dezbrăcat cu grijă de haine, erau importante mai ales că erau în perfectă stare, lăsînd la o parte praful și cîteva pete de sînge căpătate în lupta petrecută în urmă cu cîteva minute.

omul avea trup puternic, mai mult osos decît mușchiulos, cu umeri largi și picioare ciolănoase. sexul, ușor întărit, era de o dimensiune incredibilă, impresionantă pentru el. îl privea cu venerație și aproape că i se umezeau ochii. luă o găleată cu apă și o cărpă și-l spălă rapid, din cap pana-n picioare, avînd grijă să-i depărteze și bucile pentru a-l curăța de eventualele urme ale unei defecații involuntare. îl îmbrăcă după aceea cu o cămașă albă, lungă,din pînză de in, lucrată manual. ceva solemn, special ca pentru un exemplar ca ăsta. privindu-l, realiza că era gata, era perfect.

în haine îi găsi cartela de identitate. o scană și prelucră informația cu ajutorul computerului, un lux care îl costase o avere, și pentru care trebuise a face niște chestii de care nu mai vroia să-și aducă aminte. martin page, ăsta era numele lui. cetățean al orașului, locuitor al arondismentului 7, pe strada florilor, la numărul 1. ce frumos trebuie să fie, își spuse, apoi îi conectă sondele. dacă avea noroc, mai putea prinde cîteva frînturi de memorie din creierul încă proaspăt.

transferul n-a durat mult, da, nu fusese chiar foarte norocos. oricum, la așa prospătură se aștepta măcar la claritate, ca să nu mai vorbim de calitatea extraselor. orice s-ar fi întîmplat, trebuia măcar să guste. măcar puțin, cu toate că era destul de periculos să țină generatorul deschis atîta vreme. oricînd putea fi reperat și de aici surprizele se puteau înmulți.

cu toate că ferestrele erau camuflate, închise lumina, nu înainte de a deschide seiful și de a extrage de acolo unicul exemplar pe care îl mai avea. o havana joe footbridge shoe, o raritate aproape neprețuită pentru vremurile pe care le trăia. tolănit în fotoliul improvizat, cu bricheta în mînă, era pregătit să se delecteze cu trufandalele extrase din memoria deja ștearsă a protejatului său.

fragmente dintr-o copilărie fericită. chipul blînd al mamei, mîngîierile ei, fizionomia aspră, autoritară a tatălui, în același timp sfătos și glumeț. ceva despre un cîine…da, un cîine, oau, avea un ciobănesc german, freddie, vai era blînd și drăgăstos, te puteai juca… măiculiță, sex la 7 ani… ascuns după o clădire undeva la țară… la țară? ce-o fi însemnînd asta? aa, la bunici, malena, așa o chema pe fată, nici nu avea sîni și nici păr pe pubis… n-a fost de adevăratelea și totuși simțea emoția aia, a fost îngrozitor de frumos… școală? dragoste? chris? victor? ea era nehotărîtă, el îi trimitea bilețele semnate victor…

fragmente, fragmente… primul sărut și căldura din tălpi, tabăra la munte, fuga din campus, pedeapsa… ah ce bune sunt pedepsele, minunat! fotbal? oau, examene, emoții, orașul, ce bine arăta orașul pe vremea aceea. sandi, ce frumoasă era sandi! puțin mai jos, acolo, da, da sandi, te vreau acum… încă o dată, sandi…nu te-am mințit! paula, nu, nu…tu ești singura mea dragoste. vrei să-l păstrezi? iubita mea…

imagini estompate. puls ridicat. transpirație. emoție. carnație. evoluție. poluție. masticație. reprezentație. ceartă. frivol? excitație. fixație. indemnizație. copil. prostație. abnegație. muncă. generație. robot. corupție. deflagrație. invazie. legislație. compensație. stop. război. degenerare. perturbare. animalizare? încarcerare? eliberare. statut. funcție. stop. viciu? deliciu? sînge? fascinație. circulație. stop.

tremura în fotoliu. venele i se umflaseră gata să plesnească, creierul era un recipient sub presiune. nu-și putea coordona prea bine mișcările și știa că o să mai dureze probabil un sfert de oră în care să reușească să asimileze toate senzațiile primite. mintea lui, un burete uscat cu puțin timp în urmă, era năclăită ca o mlaștină acum, populată de mii de amintiri și fantome necunoscute lui pînă în clipa aceea. se desfăta cu vremea altuia, îi murseca fiecare amintire pe care reușise să o extragă, recupera propria lui viață irosită pe străzi, în suburbia jegoasă în care destinul îl aruncase la virsta de 5 ani, atunci cînd tatăl lui fusese exmatriculat din rîndurile societății, fusese renegat și condamnat la singurătate în jungla străzilor din afara orașului. la asta condusese acel război civil pe care nimeni nu și-l dorise dar avusese parte de el.

era în parte obosit, în parte complet excitat de cele văzute cu ochii ascunși în cap. da, era chiar una dintre cele mai bune capturi, cu siguranță va putea face bani frumoși cu ea. ce-i drept, nici pe departe atîția cît ar putea aduce trupul neînsuflețit dar proaspăt, trupul care abia acum se lăsa încercat de primele semne ale rigor mortis-ului. avea de ales între bani sau propria satisfacție, și tentat ar fi fost să accepte banii. ei conduc lumea și ei deschid cele mai nebănuite și mai bine închise porți. cu suficienți bani, enorm de mulți bani, chiar își fixase un scop din asta, puteai să îți negociezi întoarcerea în oraș. puteai merge în fața consiliului să pici în genunchi în fața lorzilor orașului și cu bani îți cumpărai iertarea. drumul înapoi în mijlocul oamenilor adevărați.

da, ar putea negocia un preț convenabil pentru trup și pentru amintirile lui. încă 3-4 capturi la fel și deja se putea gîndi că ar putea bea o bere, fuma o țigară și discuta vrute și nevrute cu o puicuță într-un bar din centru. ar putea să o invite la o sticlă în doi, în apartamentul proaspăt renovat, proprietate personală, chiar pe aleea florilor, de ce nu, e o zonă liniștită, înverzită, protejată. o zonă în care cîinii fac frumos și sunt iubitori. o zonă în care probabil mai există încă pisici. și probabil primavara apar albinele… ea s-ar dezbrăca leneș de haine și s-ar cuibări la pieptul lui și s-ar iubi neîncetat, an după an, an după an, pînă în viața de apoi…

o bătaie în ușă îl trezi din reverie. era pierdut. îl descoperiseră. nu, nu se putea una ca asta. sări brusc în picioare, încarcă în spate corpul de pe masă și îl ascunse într-un dulap amenajat pentru situații asemănătoare. un dulap camuflat în perete de o oglindă imensă. o oglindă care-i spunea că viața sa, oricît de reală i se părea, era în continuare o mare minciună.

bătăile din ușă încetară pentru cîteva momente apoi reîncepură, de data asta alcătuind un fel de cod. consemnul. trebuia să fie ceva important. deschise ușa cu grijă. era doar un amărît, felipe, unul care trăia din cerșit, unul dintre acele scursuri pe care suburbia le crease ca subspecie parazită. un fel de parazitare a omului cu exemplare lipsite de libertate și demnitate din voință proprie.

am văzut cadavrul, a zis el, vreau și eu ceva, altfel felipe vorbește. lui felipe tre’ să-i închizi gura. știa că o să se întîmple una ca asta, cei ca felipe profitau întotdeauna de cei puternici. n-ar fi fost niciodată în stare nici sa care un cadavru, nici să-l apere și nici măcar să extragă sămînța bună, să recupereze seva dulce a amintirilor. nu, cei ca felipe voiau doar să guste nițel, și să o facă în siguranță, apărați de toate pericolele suburbiei.

dar cei ca felipe erau și ei buni la ceva. dacă nu voiai să vinzi, și voiai marfa doar pentru tine, te puteau ajuta să o scoți din suburbie. dimineața, la răsărit, cînd era cel mai sigur moment de ieși pe stradă cu un mort, unul ca el putea să verifice drumul. de multe ori se întîmpla ca vreo haită de cîini înfometați să dea peste aceste avangarde și să prefere viul înaintea mortului. de multe ori se întîmpla și asta, mai ales cînd aveau avantajul numărului. da, oamenii-felipe erau niște pioni de sacrificiu. trebuia doar să le oferi cîte ceva, ei erau întotdeauna gata.

a promis că-l ajută să-l scoată din suburbie. dar mai întîi trebuia să-l vadă. să-l pipăie. era extrem de încîntat de cît de bine arată. și pentru că părea promițător a vrut niște amintiri. nu prea multe, fiindcă felipe și cei ca el au creiere ca de găină. nu rezistă la suprasolicitări. două episoade, ceva legat de sex. cel cu fetița la 7 ani, cel cu sandi. erau mult prea suficiente pentru cei ca felipe. n-aveau capacitatea de a asimila prea mult și se scurcircuitau, așa că preferau puțin și necomplicat. imediat după încărcare, felipe s-a ușurat făcîndu-i o felație mortului. cei mai mulți fac asta.

cînd a răsărit au pornit-o pe străzi. asta era cea mai bun moment al zilei, cînd fiarele mergeau la culcare și exact înainte ca oamenii să iasă pe străzi. oricum era riscant, așa că mergeau cu fereală, strecurîndu-se pe scurtături, căutînd cele mai întunecoase locuri. nu e bine să fii văzut, ca să nu mai spunem ce nasol e să fii prins în astfel de situații. dar felipe a fost de ajutor și au reușit să ajungă la marginea suburbiei. dincolo de suburbie era un cîmp de vreo 100 de metri. dacă reușeai să treci neobservat, erai scăpat. în pădure nu se aventura prea multă lume. se spunea că e bîntuită.

era un mit, care spunea că dacă duci acolo cadavre proaspete, au să învie și vor urca la ceruri. și din ceruri te protejează. dar cei care nu sunt proaspeți, învie numai pe jumătate și stăpînesc pădurea. și nu e bine să te întîlnești cu ei. el nu prea credea în mituri, dar știa că întotdeauna trebuie să fie pregătit pentru orice situație. în momente dintr-astea nu poți, nu-ți permiți să riști. tocmai de aceea unul ca felipe poate fi și bun sau poate încurca.

avea de alergat. și-a tras sufletul, s-a uitat pentru o secundă în piept, și-a pregătit arma. apoi a gonit ca un nebun, consumînd resurse nebănuite de energie doar din disperarea de a duce treaba spre un final fericit. nu s-a oprit pînă nu a trecut de primii copaci din pădure. a lăsat trupul, a încropit un pat de frunze unde l-a așezat mai apoi și a început să se pregătească pentru ritual.

felipe dădea semne de nerăbdare. sigur avea de gînd să încerce vreo chestie. felipe își făcuse datoria, acum doar încurca. s-a gîndit că venise momentul ca el să fie fericit, aș că dintr-o singură smucitură și cu o singură translație a cuțitului, i-a secționat jugulara, eliberîndu-l. felipe aproape că rîdea, cu toate că singurele sunete au fost vreo trei horcăituri. ochii lui s-au stins insesizabil, ca și cum într-o noapte cu cer senin dispar două stele pe cer, din întreaga mulțime. felipe nu era nici măcar o lipsă, era doar un trup de care trebuia scăpat.

i-a așezat pe cei doi unul lîngă altul. doar corpul găsit îl interesa, numai pentru el servea acest ritual. în acel corp se găsea aceea energie de care avea nevoie, în el, și mintea lui o știa precis. s-a dezbrăcat la piele, gata să înceapă chestia, așa cum știa el că se face. i-a mîngîiat pe amîndoi pe frunte, apoi le-a împreunat mîinile pe piepturi. soarele izbucnise într-o jerbă supremă, era una dintre acele zile în care cădura lui topea aerul și-l făcea să se scurgă spre ceruri. cînd aerul se ridica cerurile se deschideau și-l primeau. și el voia să fie primit. să fie asimilat cu cele două corpuri fericite care odihneau în pacea nelimitată a morții.

pe trupul puternic al bărbatului a lăsat cîteva mîngîieri în semn de rămas bun. deja simțea cum se încarcă, cum îl încearcă părerile de rău. a adunat crengi și le-a așezat peste cele două trupuri. apoi a aprins focul, și își închipuia, aproape vedea cum sufletele morților se ridicau în muzica ritmată a flăcărilor către patria lor ultimă. către acel țărm pe care doar sfîrșitul îl dezvăluie. inima lui se congestiona apoi exploda cu tărie, împingînd sîngele în trup ca într-o dezlănțuire furibundă. emoțiile îl copleșeau.

își aducea aminte de martin page, îi era dor de el, îi era dor de cîinele lui fericit și cuminte, freddie, de iubitele lui… îi părea rău pentru pierderea mamei, ar fi vrut să doarmă o ultimă noapte în casa din poiana florilor numărul 1. se gîndea la muncă, la job-ul lui tihnit de politician, suferea pentru copil... oh, cît de puternică este lipsa copilului, da, suferea, tristețea îl inunda în valuri, se amplifica intra în el prin sute de receptori și toată ura lui de om și toate celelalte lucruri, fie amintiri sau senzații se înghesuiau în el sub forma unei melancolii pure, distilate, încălzite de flacăra care topea corpul lui martin lîngă corpul unei minți de găină.

și toate astea împreună erau durere, durere vie, excitantă, durere caldă ca sîngele pe care îl simțea pulsînd din tîmple pînă în vintre, îl simțea pulsînd în stomac, apoi din ce în ce mai jos, pe pubis, în penis în scrot. simțea organele genitale umflîndu-se ca o bășică sub presiunea unui puroi abundent, toată masa critică a unei dureri sfinte. apoi s-a întîmplat, a pleznit așa cum se rupe cerul în două părți inegale, și și-a simțit testiculele eliberate și penisul scuipînd cu furie, sperma mînjindu-i mîinile, pieptul, picioarele…

lacrimile îi săreau din ochi, ca niște stropi de apă aruncați de înotători invizibili ce plonjau în pupile. a plîns, a hohotit cu o poftă pe care o ascunsese în sine ani la rînd și pe care nu fusese vreodată capabil să o descarce. și-a vărsat toate lacrimile reținute sau pe care nu le putuse plînge vreodată. și-a jelit propria soartă, moartea mamei, a tatălui. cînd s-a mai liniștit, a sărit de cîteva ori peste rugul mortuar, de fiecare dată perpendicular. niște cruci simple, sălbatice, ultima etapă a procesului său de curățire spirituală.

cînd focul s-a stins, era pregătit să fie fericit. dar nu sosise încă momentul și nici omul care să-i facă această onoare nu se arătase încă. a privit către drumul de întoarcere. în depărtare, orașul sclipea ca un filon de aur masiv, neexploatat încă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!