Nu-l mai aștept pe Mitică să mă prezinte verișoarei sale. De fapt nici nu mă mai întîlnisem cu el în ultimul timp. Pentru că aveam de depus cotizația pentru clubul de fotbal din oraș, a cărui evidență contabilă o țineam de cîteva luni, mă hotărăsc să mă duc singur la bancă. Titu, deși un oraș mic, avea de anul acesta echipă în divizia C. Antrenor era un grec, Stradeli, care zilnic venea la mine și-mi cerea bani. Îi spuneam că-mi trebuie acte justificative, că nu-i pot da bani oricum. Îmi aducea fel de fel de deconturi, bilete de spectacole, fără ca vreun fotbalist să fi călcat vreodată printr-o sală de teatru sau de cinema. Cea mai mare bancnotă în vremea aceea era de o sută de lei și avea o culoare cernelie.
Stradeli se văita la mine :
- Tăticu, fără albastre nu faci fotbal !
- Am intrat cu inima cît un purice. La ghișeu erau două doamne. M-am dus la cea mai tînără. Cu siguranță era Tania. O brunetă drăguță, cu părul strîns coc, îmbrăcată într-o rochiță albă, cu buline roșii, destul de scurtă.
- - Completați o foaie de depunere, mi-a zis , după care veniți la mine.
- Am completat documentul și cu banii făcuți teanc, m-am așezat la coadă.
Cînd mi-a venit rîndul, i-am spus că sunt prietenul lui Mitică. A tresărit și m-a întrebat :
- Și tu joci zaruri ?
- N-am pus în viața mea mîna pe un zar.
- Atunci de unde îl știi ?
- Am lucrat o vreme la Aparataj. Acolo ne-am cunoscut.
- Bine, dă-mi banii.
Îi întind pachetul de bani, legați cu un zgîrci.
- A, păi nu așa se vine cu banii. Du-te la masă și așează-i !
M-am așezat din nou la masă și am așezat banii așa cum îmi spusese. Mi-a dat foaia și am plecat. M-au impresionat ochii ei mari, ca de căprioară. Promit să mai trec pe aici.
După armată nu mă mai angajasem sufletește de nicio fată. Trecusem doar prin patul unor tipe cu mare viteză, una dintre ele întrebîndu-mă chiar, vizibil nemulțumită, după ce o rezolvasem în cîteva secunde:
- Ce-a fost dragă asta,doar așa, cocoșește ?...
Cu o săptămînă înainte de 23 August, se organizează o excursie cu autocarul la Poiana Brașov. Am invitat-o și pe Tania în această excursie, acceptînd. La rîndul ei, mă invită la ea acasă. Îi spun că pot veni după defilare, la care eram obligat să particip.
De dimineață a fost frumos, dar pe la unsprezece a început să plouă, alegîndu-se praful de pancarte, de grătarele la care se frigeau micii. Pentru că în această zi ratele nu circulau, venisem la Titu pe bicicletă. Ca să scurtez distanța pînă la Tania, am luat-o pe un drum care trecea printr-un izlaz. La început a fost bine, că era multă iarbă, dar apoi pămîntul mi s-a lipit de roți, că n-am mai putut să merg pe bicicletă și a trebuit s-o car în spate. Am ajuns la Tania obosit, plin de pămînt, cu pantalonii suflecați pînă la genunchi. Arătam ca dracu. M-a băgat în curte, unde era și tatăl ei, un bărbat trecut de cinci zeci de ani, cu părul alb și o ținută sobră. Se pensionase de curînd, medical, de la CFR, unde fusese impiegat.
M-a măsurat din cap pînă în picioare, părînd și surprins și nemulțumit, în același timp
Tania i-a spus :
- El este George de care ți-am vorbit, îți place ?
- Dacă-ți place ție… și a intrat în casă.




-
-