agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-03 | |
Gata de culcare, Alexandra?
Văd că ți-ai adus paharul cu apă pentru la noapte. Asta mi-aduce aminte de unul din drumurile mele la bucătărie, după cana cu apă. - Ia tăceți o clipă!! se aude din coș vocea unei prune, cea mai mare dintre toate. - Dar ce ți-a venit? Tocmai vorbeam despre ce bogat a fost anul ăsta! răspunde o prună care se ridicase din codiță la marginea coșului. Niciodată n-am fost așa de multe într-un copac! Mai mai să întrecem frunzele la număr! - De acord, dar mai’nainte a sărit cineva în coșul nostru și nu mi-am dat seama cine, continuă pruna cea mare. - Aici? La noi, în coș? Eu nu văd decât prune.Una mai frumoasă ca alta! Mama lui Alexandra va fi tare mândră de noi. Parcă văd că o s-o sune pe vecina ei să se laude cu prunele ei de magiun! - V-am rugat să tăceți o clipă! Cineva a sărit în coș și nu era prună… - O fi fost o fantomică….spune, făcând cu ochiul celorlalte, o prună mai închisă la culoare. - Cum? Dar ce credeți că eu nu știu cum arată o fantomă? - Eu nu văd pe nimeni și, să știi că, aici, cu voi, eu mă simt foarte bine, spune cea mai mică prună dintre toate. - Suntem ca o familie, aprobă, emoționată, o prună, pe care soarele nu apucase să o coacă și în jurul codiței. - Mai degrabă am revedea lista cu pregătirile pentru magiun, intervine și pruna cea mai voinicuță. - Știți ceva! Eu nu vă înțeleg deloc. Vă rog de câtva timp să faceți puțină liniște, și voi ? Sunteți voi multe și frumoase anul ăsta, dar și prea guralive. - Noi ne simțim bine și atât, chiar și cu fantomica pe care ai văzut-o tu. - Și apoi tu mereu ești nemulțumită de ceva! - Da. Mi-aduc aminte că și în copac comentai, când pe seama lui Pussy că se cațără pe trunchiul copacului, când pe seama lui lui Puppy că latră prea aproape de copac. - Biine! Dacă-i vorba de așa n-am să mai spun niciodată nimic. Și apoi, poate să vină o armată de fantome, că eu n-am să vă sar în apărare. Eu… nici n-am să contribui la magiun…! - Stați! Stați! Nu vă certați! De când mă tot lupt să ajung la suprafață să vă explic. Dar sunt așa de mică ! - Tu de unde ai mai apărut? - Dar ce mărunțică esti! Ce fel de prună ești tu? - Păi eu sunt o boabă de strugure. Nu sunt prună și nici fantomică… - Boabă de strugure? - Da. Eu vin din coșul cu struguri de pe colțul mesei. - Și tu faci magiun anul ăsta? - Nu știu. Trebuie să-l întreb pe ciorchinele de care aparțin, că așa e la noi: ciorchinele hotărăște. Anul trecut am fost într-un butoi mare unde am fost transformate în vin. Acum doi ani am fost la producția de sucuri. Acum, chiar că nu mai știu ce vom face. - Eu cred că anul ăsta voi, strugurii, veți ajunge dulceață, pentru că stați în bucătărie, și pe aceeași masă cu noi. -Dar cum de-ai ajuns tu, o boabă de strugure, în coș cu noi? -Păi să vă explic…. -Oh, dar nici nu-i nevoie să ne explici! Ne bucurăm așa de mult că ești cu noi… -….și că nu ești fantomă….ori fantomică…. Mi-am luat cana cu apă și, urcând spre dormitor, mi-am adus aminte că, de fapt, era seara de Holloween….. Gata de culcare, Dain? Nu ? Dar ce s-a întâmplat? Nu-ți găsești păturica preferată? Cea pe care sunt pictate animăluțele din casă? Cea cu Zum, iepurilă, cu Dașa, pisicuța, cu Conc, papagalul și cu Betzi, cățelușa? O s-o găsim noi, dar până atunci, ca să vină somnicul mai repede, am să-ți spun o poveste. Și chiar una cu… stai să văd pe cine alegem de pe păturică. Da. Una cu Betzi năzdrăvana. Era o zi frumoasă de mai, iar tu dormeai în pătuțul tău. Fereastra era deschisă, iar razele soarelui veniseră toate pe pervaz să te încălzească. Liliacul, și el, își adusese în dreptul geamului crenguța cu florile cele mai multe. Cum erai acoperit, am dat păturica deoparte și m-am îndreptat spre fereastră, de unde venea o adiere plăcută de primăvară. Când am revenit, ce să văd ? Aveai din nou păturica trasă până sub bărbie. Tu n-ai fi putut face una ca asta, pentru că erai mic cât o gămălie. Am dat penru a doua oară pătura deoparte și tocmai mă îndreptam spre ușă, când aud un fel de zgomot. Mă întorc și ce mi-e dat să văd ! Betzi care, după ce se necăjise cu lăbuțele să ajungă deasupra pătuțului, se necăjea acum cu boticul să-ți tragă păturica sub bărbie. - Așa face ea mereu, D-na Gheo. Mereu are grijă să-l acopere pe Dain. - Noi i-am spus de multe ori că vara Dain nu are nevoie de păturică. Vara, suntem aici noi, razele de soare. -Uite, surioara nostră cea mică e și acum e în pătuțul lui Dain. O vedeți? Îi încălzește pernița. -Iar eu sunt aici, pe vestuța lui, se aude o altă rază de soare. De aici pot auzi și cum îi bate inimioara. -Știți ceva, doamna Gheo? se aude glasul razei care tocmai sosise. M-am gândit la ceva: să mă așez pe lăbuțele lui Betzi, ca să vadă câtă căldură putem noi da și așa poate nu o să-l mai acopere pe Dain cu păturica. Doar dumneavoastră, dna Gheo, nu puteți sta aici în cameră toata ziua. Am văzut că aveți treabă la bucătărie. Faceți o prăjitură, nu-i așa?. -Da. Așa e, și cred că ideea ta nu este rea . Și raza de soare s-a ținut de cuvânt și s-a așezat pe lăbuțele lui Betzi. Când într-un târziu am revenit în cameră, Betzi dormea lângă pătuț, aproape sforăind, iar lângă ea, Dașa, pisicuța, torcea. Și uite așa, Dain, în fiecare zi, tu primeai în camera ta vizita razelor de soare. O dată am găsit-o pe una chiar pe ursulețul de catifea, care, știi și tu, nu are nevoie să fie încălzit. Altă dată, am surprins o rază de soare pe raftul de cărți, unde citea o poveste în care era vorba despre apariția soarelui. Între timp, o alta rază se juca cu un ciucure de la pantofiorul tău. Iată însă că într-o după amiază, era prin august, cerul se înnourează, vântul trântește geamul de la bucătărie, iar pe pervaz își fac apariția două picături de ploaie. Alerg sus la tine să închid geamul și să te acopăr cu păturica. Și ce văd? Betzi, cu boticul ei mic, îți trăgea pătura sub bărbie, iar Dașa, cu lăbuțele, se muncea să închidă fereastra. Am ajutat-o și eu. Între timp, au început să cadă picuri mari de ploaie și, ce crezi, la primul tunet și fulger, Betzi și Dașa erau deja la pătuțul tău, amândouă ținând de păturică. Iar eu, uitându-mă mai bine, am văzut că de fapt aveai nevoie de o păturică mai mare. Tu chiar crescuseși în vara aceea. Așa că a doua zi, m-am dus și am comandat o păturică nouă, pe care să ai pictate toate animaluțele din casă: Zum, Conc, Dașa și Betzi. Noapte bună, Dain! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate