„Trezește-te doamnă că avem de vorbit! Ce? La ora asta încă mai dormi? Sau... ești cumva prea obosită? Hai trezește-te nu mă face pe mine să stau aici ca prostu’!"
Luminița îl privea nedumerită, simțindu-se totodată inundată de acel val nedorit, încărcat cu panică. „Iar o să se dezlănțuie prostu’, deci trebuie să-l iau cu binșorul”, îi trecu acesteia prin minte fulgerător.
-Ce s-a întâmplat de ești atât de pornit încă de dimineață? rosti în timp ce se forța să schițeze un zâmbet binevoitor. Nici nu-și termină bine întrebarea că simți duritatea palmei pe obraz. Îl privi cu ură. Și printre lacrimile ce începuseră a-i șiroi, îi spuse dintr-o suflare:
-Auzi tu? De aia m-ai adus aici ca să dovedești cât de forțos ești? Ce-ți veni?
-Am auzit că azi noapte ai chefuit, te-ai distrat, da’ spune măcar i-ai mulțumit pe toți? Acum ești satisfăcută? Hai spune! Spune, așa-i c-au fost mai buni decât mine?! Că doar i-ai verificat!
-Măi omule da’ tu ești întreg la minte sau nu? Unde te poartă mintea? Sau ce crezi că, dacă m-am dus să le pun muzică, acum gata, toată lumea a sărit călare pe mine! Și-au lăsat nevestele baltă și s-au iubit cu Luminița! Așa impresie ai tu despre mine? Și mai ales, spune-mi așa se petrecea de obicei la sindrofiile la care ai fost tu? Ce sari pe mine ca un cocoș? Acuma dacă m-ai adus aici, ai făcut-o ca să-ți bați joc de mine? Te-ai achitat de datorii, și gata! Luminița e o stricată! Da’ nu-i nimic tovarășe că Luminița plecă! Uite chiar acu’ merge fata și cu primul tren, via Timișoara! Că... doar n-am făcut nici un pact cu tine să-ți îndur toate pornirile tale negândite! O să te pup din mers tovarășe, și te las aici cu Ileana Babii să-i descânți de deochi. Că e prea frumosă.
Spunând acestea Luminița se ridică din pat, și furioasă adună cele câteva mărunțisuri de prin noptieră, le aruncă într-o pungă, apoi salutând celelalte bolnave, ieși val-vârtej pe ușă. În urma ei, Dan își schimbase starea de spirit fulgerător, transformându-se pe loc, din omul revoltat în omul care cerșește înțelegere.
-Ei hai nu pune și tu totul la suflet... am greșit! Că așa mi s-a spus că ai dansat cu unu’ p’acolo... Ce să fac dacă-s turbat de gelozie? Și asta numai pentru că te iubesc!
Luminița se opri din mers, și mulțumită că vede câțiva săteni pe străduță, își focu vânt, cu piciorul și îi trase una cu sete țintind exact una din maleole. Luat prin surprindere, acesta o privi derutat, neștiind ce să facă, îi zise cu năduf:
-Nebuna dracului! De ce oare m-o fi pedepsit Dumnezeu să iubesc o nebună?! Ei lasă că-ți arăt eu ție acasă! Nu mă faci tu de rușine în întregul sat!
- Ba am să-ți arăt eu ție dosul măgarule! Că nu sunt chiar atât de proastă să mai rămân aici... Crezi că m-ai câștigat la loz în plic? Chiar așa mă crezi, că nu nimeresc gara?
-Nu-ți dau nici un ban! Să te văd cu ce o să pleci! Nu te las să pleci!
-Spală-te cu ei pe cap! Fac blatul na! Și... tot o să ajung la destinație!
-Hai măi Luminițo nu fi așa... zău... uite fac tot ce vrei tu, numai să nu mă faci de rușine! Vezi că-mi recunosc greșeala? Te-am lovit, m-ai lovit, suntem chit! Am zis eu ceva pentru asta? Hai să ne împăcăm, te rog.
-O să mai dai în mine?
-Câte zile voi avea, eu mâna nu mai ridic să te lovesc... jur!
- Biine! Hai să zicem că te cred. Ai noroc acum că sunt la atâtea sute de km de casă, că altfel... Auzind acestea bărbatul schiță intenția de a o îmbrățișa dar fu respins instantaneu.
-Știi ceva? Lasă tu dulcegăriile astea pentru când le meriți! Deocamdată, am acceptat doar să nu te fac de rușine în sat. Asta, nu include nimic afectiv, asta să-ți fie clar! O să rămân să faci tu față frumoasă la nunta fratelui tău. Să vadă lumea că ești om așezat și ai nevastă... că după aia... Dumnezeu să aibă milă de tine! Fiecare pe drumul lui.
Stând acolo cocoțată în pat și tricotând, Luminița nu mai putu stăvili șirul amintirilor ce o bombardau una după alta. De fapt, trăiri, imagini, voci și persoane îi reveneau în minte dezvelindu-i încet acel parfum de neuitat, al tinereții. Un parfum revigorant, cu mireasma dorului de vivacitate. Ce n-ar fi dat să poată întoarce timpul! Nu mental ci fizic, transmutându-se în aceeași tânără plină de viață dar care știe ce o așteptă. „Fosta-i lele când ai fost dar acu’ ești lucru prost. Că de n-ar fi reuma asta care să-ți taie avântul și dacă ar fi un pic mai multă putere, parcă ar fi mult mai bine!”Își zise în sinea ei împăcându-se cu situația. Ghemul de lână gri se terminase tocmai când lucra mai cu spor. Își privi lucrătura. Bucata de tricotaj atârna inertă în mâinile ei asemeni unui destin în mâna creatorului. Cele câteva șiruri lucrate în culori deschise, mai îndulceau un pic din sobrietatea produsului. „Hmmm... mi se pare mie, sau acest fular va deveni doar un simplu accesoriu bun doar pentru bătrâni? Ia să-i mai îndulcesc un pic dezvoltarea" Se gândi femeia amintindu-și de o vestă veche, pe care nu o mai purta. Așa că se coborî din culcușu-i cald și cotrobăind prin dulap o scoase la iveală. Era o vestă lucrată de ea cu ani în urmă, vestă mâncată pe alocuri de molii. „Nu-i nimic, că-i roasă, tot mai scot eu din ea măcar pentru câteva dungi verzui," își spuse femeia în timp ce reluându-și locul plăcut, tăia firele de cusătură a celor trei părți. „Și uite-așa Luminițo nu uiți plăcerea de a face ceva cu mânuța ta, așa cum ai fost obișnuită... „Își spuse, decisă a termina acel fular început cândva.
Firul din vestă se desfăcea ușor, parcă torcând ca o pisică, așa că Luminița preferă să nu-l mai facă ghem. Înnădi doar capătul verde al bucății din vestă, de cel rămas din fular și începu să lucreze mai departe. Plăcerea lucrului deschise din nou poarta amintirilor. Și iat-o în dimineața nunții emoționată că poate vedea obiceiurile locului că se poate distra, și dansa după bunu-i plac. Nu mai fusese niodată la vreo nuntă. Așa că avea motiv de bucurie. S-a gătit și s-a aranjat cum știa ea mai bine gândindu-se la cât de frumos va fi. Dar s-a înșelat.
După oficerea slujbei religioase, după un șir de obiceiuri ce au avut menirea de a o amuza, iat-o în cortul imens căutându-și un loc la masă. Foamea începuse să o roadă așa că binecuvânta clipa prezentă gândind că se va înfrupta cu plăcere din bucatele alese. Muzica o interpretau acei câțiva lăutari tuciurii, ce își dădeau silința de a emite sârbe aproapre interminabile. Rând pe rând invitații își ocupau câte un loc la masă asociindu-se în vecinătăți agreabile. S-a așezat și Luminița ocupând unul din aceste locuri la masă, mirându-se că prietenul ei tocmai dispăruse. Aperitivul îi făcea cu ochiul, așa că, punând micuțul plic pe bancă în semn că locu-i ocupat, începu să mănânce cu poftă. Nici nu termină bine de mâncat când își văzu prietenul venind în pași de dans fluturând un șorț ca pe o parteneră închipuită. Și mare-i fu mirarea Luminiței când acesta se opri în fața ei punându-i șorțul la brâu.
-Ce înseamnă asta Dane? Îl întrebă amuzată
-Înseamnă că tu fiind rudă apropiată cu mireasa, trebuie să-i servești pe invitați!
-Asta în cele mai frumoase vise ale tale, sau ale miresei! Ce sunt eu aici? Puțerul vostru de lux? De aia am stat în spital, ca să fac acum pe ospătara? Așa că ia fă bine tu și fă ceea ce se obișnuiește! Că eu am alte obiceiuri! Îi spuse Luminița printre dinți, mimând amuzamentul, dar și legându-i în același timp șorțul la brâu.
Tot cheful zburase pe apa sâmbetei deoarece a înțeles că, ceea ce se întâmpla nu era câtuși de puțin ceea ce își dorise. Primul fel de mâncare era deja pe terminate. Câteva dintre vecinele tinerilor căsătoriți au început să aducă alt fel de mâncare când una dintre acestea îi șopti la ureche a Luminiței cum că, bărbatul ei o roagă să iasă afară în curte. Dominată de un presentiment negativ totuși ieși. Și nici nu se miră prea tare când acesta fără prea multe cuvinte începu să-i tragă palme și pumni.
Umilită și neputincioasă, ca un câine plouat s-a retras în casă. Pentru ea nunta se terminase.

- va urma-