agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-03 | | Privi prin fereastra închisă albul nemăsurat al zăpezii care îi provocă o scurtă durere în spatele ochilor. Ninsoarea se oprise. Două ciori mari, negre își luară zborul de pe creanga unui copac din apropiere și se așezară plictisite pe omătul alb din fața casei. „Oare ce vârstă or avea? Cu siguranță au prins mai multe ierni decât mine.” Ciorile stateau neclintite asemeni unor stalagmite. Bătrânului i se păru chiar, că îl priveau pe el. Brusc avu un sentiment ciudat, așa că trase scurt perdeaua. Nu trecu mult timp și ciorile începură să croncăne. Bătrânul se duse la geam din nou să vadă ce se petrece. Ciorile priveau fix înspre fereastră și croncănitul lor din ce în ce mai amenințător, se ridică deasupra caselor din jur, după care încetă brusc, însă nu pentru mult timp. -Ciori haine! De ce stați aici? Ce așteptați? Bătrânul puse pe masă o cană de vin fiert și o bucată de pâine cam uscată. -Mâine dacă se mai domolește vremea, merg la magazin. Zicând acestea, se ridică de pe scaunul vechi, aproape putrezit, și merse să mai arunce în sobă, două lemne uscate... măcar frig să nu-i fie! Vorbea uneori singur, păcălindu-și astfel singurătatea. Copii nu avea, iar consoarta plecase cu ceva ani în urmă, dincolo. În tot acest timp nu o visase niciodată, până acum o săptămână, când îi apăruse în vis și îi spusese să nu taie cei doi nuci tineri din fața casei. De unde știa Ana că soțul ei vroia să taie nucii cei tineri? Și oricum, la ce-i mai foloseau ei? În schimb el, și-ar fi încălzit bătrânele oase, măcar până mai trecea urgia aceea de vreme, ce amorțise satul întreg cu ulițe cu tot. Târziu, aproape de miezul nopții, puse pe masă o a doua cană de vin fiert ai cărui aburi deveniră repede prietenoși, făcând mici tumbe, deasupra cănii. -Ciorile astea pe mine mă pândesc... îmi pândesc sufletul. Ciori haine! Așteptați degeaba! Se uită din nou pe fereastră. Întunericul și frigul acoperiseră totul, dar bătrânul putu să vadă pe zăpadă, cum ciorile rămăseseră neclintite, în așteptarea lor. -Bine că măcar au tăcut... De dimineață, ghemuit în patul său, păru că doarme... Camera era înghețată, iar focul din sobă amorțise undeva după miezul nopții. Peste toate se așternu o liniște deplină, sinistră. În fața casei, două cioturi de lemn străpung zăpada. Cândva fuseseră doi nuci tineri, dar bătrânului îi trebuiseră lemne pentru foc. Acum păreau două ciori mari, negre, străjeri lăsați să păzească bătrana casă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate