„ Renunțarea- nici umbră, nici contur".
Totuși, nu era ultima zi. Mai avea multe de tras, fără să sufere cu adevărat. Chinul lor era jocul unor copii, care nu vedeau nimic deosebit în ceea ce credeau că se numește viață. În vis era cu totul altceva; erau simple fiare hăituite și prinse doar din dorința de a face rău, nici măcar pentru un simplu trofeu.
Aici, în celule, rămâneau pentru multă vreme convinși că situația lor disperată e un izvor de fericire și continuau să reziste naivi, extrăgând din orice strop de speranță o liniște profundă capabilă să-i deruteze și pe cei mai temuți temniceri.
…îi vedea pe cei care, plăpânzi, în verdele crud și otrăvitor cu o lună înainte, izbucniseră în roșul florilor mature, pline de seva aromitoare.
După ploi, ea- desculță, în rochia neagră de după petrecere, cu pardesiul acoperindu-i umerii goi, părul întotdeauna prins în coc și mâinile gingașe păstrând picurii culeși cu grijă din vișinii înfloriți– îl aștepta chiar în mijlocul lanului. Râdea în valuri, felurite valuri, de la unda de șopot a unui izvor pașnic până la hula oceanului scuturându-se negru sub o perdea de nori neguroși; întindea brațele exagerat spre el răscolind totodată cu vârful ascuțit al pantofului pământul reavăn. Răsuflarea ei caldă, parfumul ei de iasomie, fruntea înaltă, șuvițele rebele, ochii acoperiți cu petale roșii de flori: de vis păreau acele clipe și în vis o striga neputincios, cu obrazul lipit de geamul rece, până ce, tulburat, se trezea brusc.
După o rotire împăienjenită în compartiment, se abandona iarăși somnului. Întorcând privirea spre macii înfloriți, ascultând cum poartă ecoul râsului ei, se înfioră realizând pentru prima oară, că a pierdut-o. Numai în câmpul de maci o putea regăsi, dar perioada lor trecuse de mult, nu mai putea să revină la acea holdă de foc dezlănțuit.
Nici lacrimile lui imaginare nu mai puteau șiroi pe stâlpul amenințând să cadă și să se sfarme în bulgări de sare încinsă, mirosind a pucioasă. Fugise din acel loc al păcatului și la umilinței, suportând stoic povara zilelor petrecute acolo. Își acoperea fără rost urechile. Corul macilor se auzea hohotind limpede într-o descriere de zbucium:
„ Ochii ei de căprioară plâng acum, buzele-i dulci se ofilesc, dinții de fildeș nu mai oglindesc chemarea zburdălniciei. Desculță, floarea închinată numai ție, zace cu lujerul înecat în noroi. Gheața morții se întinde; sângele n-o mai topește, nu-i mai îmbujorează obrajii stinși. E o stâncă de sare cu ochii pietrificați, cu râsul de ivoriu înăbușit de suspine neputincioase, pierdute în amarul gândului ei. Gâtul ei marmorean nu mai are parfum de iasomie ci, e sarea unei mări secată de arșița iubirii, iar buzele fierbinți i se sting în cenușă. Prea târziu să ceri îngenuncheat iertare; prea târziu privești spre pustiu când, acum și aici, limpezește ochiul suveran al morții.”
Pe culoar se auzeau militari zgomotoși. Jintaru își întorcea mohorât ceasul. O tânără încerca să deslușească în semiîntuneric, cu o răbdare de paleograf cuvintele unei scrisori. Jintaru, neavând altceva de făcut, privea obsesiv când la Druțu, când la tânăra destinatară ce-și mușca buzele fără să reușească să descifreze mare lucru, spre
a-și agăța într-un târziu, istovit, ochii de tavan și continuând să-și rotească neîncetat inelul pe deget. Pesemne, are obiceiul să-și pună monograma pe fiecare obiect pe care îl atinge și, chiar părea să-i disprețuiască pe toți cei cu asemenea apucături, gândi Druțu căscând.
Am coborât în locuința morților, repetă stins Druțu. Trenul poposise în prima gară, pustie și inundată de o ceață gălbuie. La fel rostea și în noaptea când asculta răsuflarea grea, înăbușită a lui Jintaru pe drumul de întoarcere.
Blestema des ploaia frecându-și mâinile crispate și încercând să caute o boare de căldură în lumina oarbă a unor lămpi încă aprinse.
Nu reușea decât să-și zărească jetul de aburi ce-i învăluia fața. Zorile reci își dezgropau trăsăturile ursuze. Pomii golași șiroiau negri, iar pe gardurile de care se sprijinea simțea putregaiul moale și verde-umed. Picioarele obosiseră învăluite în noroiul cleios înotând nebunește prin ploaia nopții.