Ultimele clipe....iubirea....



Au venit rezultatele analizelor. In timp ce mintea mea este un vid imens, mainile imi tremura pe plicul alb. Simt cum mi se taie respiratia si pielea mi se face de gaina.
As vrea sa am curaj sa-l deschid, dar totusi as vrea sa nu ma aflu in situatia asta. Este ca si cum iti tii viitorul in propriile maini si nu poti afla care este......daca vei muri sau daca vei continua sa traiesti.
Incerc sa-mi iau inima in dinti si desprind partea de desupra a plicului, scotand cu un impuls misterios foaia de hartie alba care imi va decide destinul. Am cancer...si e in faza terminala. Se pare ca fac parte din grupul oamenilor care vor muri mai devreme. Sau poate ca asa mi-a fost scris. Doar Dumnezeu stie de ce doreste sa ma ia mai devreme langa El.
Ma sperie gandul ca va trebui sa-i dezvalui rezultatele Mirelei. O iubesc atat de mult incat cred k voi muri doar privindu-i chipul inmarmurit de durere....dar se aud batai in usa si ascund repede foaia sub patura. E chiar Mirela.


-Buna Cristi.
-Buna iubito.
-Cristi stii ca vroiam sa vorbesc ceva cu tine.....nu am mai putut astepta...
-Aaa..da....despre ce este vorba?
-Vezi tu,.....nu cred ca mai putem continua relatia....
-....???!!! CE?????.........Cum adica? Ce vrea sa insemne asta?
-Cristi te rog nu reactiona asa dar,......nu mai simt ce simteam la inceput.......
-Adica nu ma mai iubesti....
-Pai....se poate spune si asa, dar te rog nu te pripi sa ma judeci, stii doar ca te-am iubit foarte mult....
-"M-ai iubit"....

Atunci am scos foaia de sub patura si i-am dat-o. Am privit-o citind cu atentie, ca mai apoi sa ramana inmarmurita. S-a albit la fata si apoi a fugit pe usa la fel de repede cum a intrat, lasand foaia pe pat.
Mi-am dat seama ca plangea deoarece foaia era patata de lacrimile ei marsave. As dori sa mor si sa o iau cu mine in mormant, ca o razbunare pentru nepasarea ei.
Oare chiar m-a iubit atat de mult? Sau a fost doar un motiv pentru a avea pe cineva alaturi cand toti ceilalti i-au intors spatele? Oricum nu mai conteaza tinand cont ca voi muri dintr-un moment intr-altul.

A doua zi am iesit sa ma plimb pe langa lacul nostru....lacul langa care ne-am cunoscut si ne-am sarutat pentru prima oara. Se spune ca dragostea si amintirile nu ti le poate lua nimeni...nici macar Moartea. Acum raman cu amintirile frumoase si cu imaginea ochilor ei verzi k apa marii in minte.
O iubesc si stiu k si ea m-a iubit la un moment dat cu adevarat, dar acum nu stiu ce a schimbat-o si nici macar nu am timp sa ma gandesc la asta tinand cont ca nu voi mai fi...
Am intrat in prima biserica pe care am zarit-o in calea mea si m-am spovedit...poate asa mai am o speranta sa ajung langa Dumnezeu, acolo sus in Rai. Acum nu mai simt rautate in suflet...am sufletul bland si iertator. Cred ca daca as vedea-o acum nu as intreba-o nici macar daca exista un altul in viata ei. O iert....ma simt mandru ca sunt capabil de iertare. Multumesc Doamne!

Nu am mai auzit de Mirela, si asta ma face sa sufar deoarece nu mai este langa mine sa ma aline si sa-mi spuna ca sunt frumos, acum cand imi privesc in oglinda cearcanele mari si intunecate de sub ochi.
Azi am vomitat sange....se pare ca Moartea e mai aproape decat credeam. Oare va veni Mirela macar la mormantul meu cand eu voi fi la trei metri sub pamant si nu voi mai putea sa-i cer explicatii?.... De ce Mirela?......Nu stii ca te iubeam?......Nu stii ca erai lumina mea si totodata intunericul?......Tu reprezentai pt mine tot ceea ce conta in viata....dar pe tine nu te mai intereseaza. Tu doar "m-ai iubit"..........si atat.........

Azi stau pe banca si privesc rasaritul langa lacul nostru.....Doctorul mi-a spus ca sunt norocos daca mai apuc doua saptamani, dar nu mi-e frica. Incerc sa mai fac o fapta buna cat mai sunt in viata. Ma voi duce la Mirela sa-i spun ca o iert si ca nu are de ce sa ma planga.

-Buna Mirela.

Ma priveste cu nesiguranta si apoi isi lasa privirea in pamant, incercand sa ma evite.

- Sa stii ca nu trebuie sa-ti feresti privirea...

Isi ridica incet capul si cu ochii ei mari de caprioara incearca sa-mi sustina privirea....apoi izbucneste in lacrimi:

-Imi pare rau Cristi....te rog iarta-ma, dar nu stiam (plangand si sughitand).....te iubesc chiar te iubesc, acel "te-am iubit" nu este adevarat dar nu stiam ce sa-ti mai spun........am incercat sa sfarsesc suferinta, vroiam sa ne despartim ca sa nu mai fii nevoit sa suporti si problemele mele in ultimele tale clipe......
-Cum adica?.......stiai?
-Da...... mi-a spus doctorul dupa ce ai plecat tu de la spital......imi pare rau dar nu am mai putut suporta........TE IUBESC prea mult ca sa te vad murind langa mine...stiu...sunt o lasa si nu te merit....dar nu am putut.......
-Mirela....linisteste-te!.......e totul bine........promit...... te iubesc....

Dupa aceasta intamplare, nici acum nu inteleg de ce a spus Mirela ca ea este cea lasa....dar cert este ca eu nu mai am mult de trait. Acum ma aflu pe un pat de spital...incercand sa-mi scriu ultimele randuri, in timp ce Mirela doarme ca un prunc langa patul meu. Promit solemn ca voi fi alaturi de ea si dincolo de moarte, incercand din rasputeri sa o fac sa nu-mi simta lipsa. Nu-i merit iubirea, stiind ca eu am gandit si spus atatea lucruri rele despre ea...TE IUBESC PUIULE si sper sa ma uiti cat mai repede..........nu merit lacrimile tale.

ADIO