Pe coasta stîncoasă a Thassosului, adăpostit într-o curmătură a țărmului, ca un noaten agățat într-un gard cu spini, se află sătucul Nea Sophia. De aici privea, zice legenda, cu ochii înlăcrimați, întristatul fiu al lui Agenor, unda prin care înotase spre limanul Cretei, libidinosul Zevs, cînd o răpise pe soră-sa, Europa. Thassioții se-ndeletniceau cu pescuitul și împletirea coșurilor din papură, iar cînd găseau și noduri în tulpini erau peste măsură de fericiți.
E de-nțeles că isprăvindu-se papura în cele din urmă, rămaseră fără ocupație. Acesta fu și impasul Anei, o fată isteață și cu mult vino-ncoace, care săturîndu-se de împletit trestia, își adună cîteva lucrușoare, aburcă bocceluța în spinare, sări pe puntea primului cargou ce se opri la escală în insulă, iar cu ajutorul cerului și ocrotită de noroc, făcu ce făcu și ajunse la-ntinderea de pămînt botezată după numele nefericitei surori a lui Thassos.
Acilea dădu peste kir Manolakis, un holtei cam încărcat de ani, dar cu punga ușurică precum norii pe care-i suflă Boreas deasupra cîmpiilor înghețate, cu stirpea de niciunde și trăind peste tot. Pezevenghiul o îndrăgi deîndată pe fătucă, căci era sprintenă ca o naiadă și deșteaptă ca și Pallas, iară dînsa neavînd niciun sprijin pe lumea asta, se lipi de ghiuj cu gîndul de a-i deveni soață.
Toate bune și temeinice în calea acestor noi Baucis și Philomen, dacă hîda nevoie nu le-ar fi încercat firea. Ca să nu fie siliți să trăiască în sărăcie, Ana îl sfătui pe Manolakis să facă oareșce negoț, dar cum dînsul nu se pricepea decît la întorsul vorbelor cu susul în jos și la tocarea înțelesurilor, pînă se-alegea colbul de ele, se hotărî ea, femeiușcă firavă să deschidă o spițerie. În traista ce-o aduse de acasă, mare lucru n-avea, decît niște flori albe, leac pentru inimi tînjinde, oleacă de tutun rău, aspru și cam mucegăit, de se răzvrăteau bojocii cînd îl băgai în lulea și o mînă de omag amestecat cu mac, bun de făcut fiertură pentru-adormit pruncii plîngăcioși.
" Bune și astea"! hotărî isteața Ana și-și încropi o tarabă în buricul tîrgului ridicat taman pe locul în care-și pripășise oierul Bucur, turmele.
Negustoria mergea binișor, se găseau destui naivi care cumpărau flori uscate de cireș și rădăcină de mătrăgună pentru lingoare și oftaturi nepuntincioase de liubov. Isprava aceasta ținu pînă cînd îngălbeniră frunzele, dar cînd vîntul îi îngheță mădularele, spițăreasa se oțărî la bărbatu-su (că în acest răstimp își puseră pirostriile, așa cum se cuvine) și-l îndemnă să ridice acoperiș trainic, ca să nu degere cînd își va vinde dresurile și buruienile de leac.
Mai mult de rușine decît de gura nevestii-sii, se porni Manolakis și adună grinzi, bușteni de temelie și cărămizi de cirpici, ca să dureze pentru Aniki a lui, o dugheană strașnică. Dar fie că nu prea se pricepea el la zidit case, ori că era urmărit de nenoroc, tot ce încropea peste zi, noaptea se năruia.
Prima dată, nu sprijini bine pereții, cu popi zdraveni, astfel că dimineață găsi din toată strădania doar o grămadă de moloz. A doua oară, o vijelie smulse acoperișul și toată încropirea se nărui ca un putregai. A treia oară, niște vecini pizmași îi puseră foc și dugheana arse ca o bucată de iască. Văzînd că n-are spor, kir Manolakis se scărpină în creștet, acolo unde șuvițele-i începeau să se rărească din pricina grijilor și-i vise nevestei:
" Phili mu, tu Aniki, aicea nu-i lucru curat! Dac-ar fi după mintea mea aș face ca străbunii mei din vechime cînd ridicau vreun așezămînt ori capiște: zideau între cărămizi o fecioară, ca să-i facă pe plac Hestiei și să-l îmbuneze pe frate-su Zevs!"
" De unde fecioară, Manolaki, ai căpiat? Mai degrabă găsești în tîrg o capră cu cinci picioare și trei ugere, decît o muiere neîntinată! Sau ai de gînd s-aduni de pe drumuri vreo paciaură, ca să-ți faci mendrele cu ea?"
" Păi, phili mu, eu la tine mă gîndeam...să te jertfești!"
" Þi-ai băut mințile Manolaki? Păi dacă mă prinzi pe mine-n zid, cine mai vinde leacuri în spițerie? Fără să mai pun la socoteală că nu mai sunt demultișor fată mare!"
Atunci ,de parcă își pogorîse Pallas-Athena harul ei deasupra creștetului său chelios, o lămuri palicarul pe duducă la ce tertip se gîndise: avea să dureze un părete din două rînduri de cărămizi, între care să se miște-n voie, iar pentru a putea ea negustori la tejghea, zidul avea să aibe niște deschizături pentru mîini și una mai largă prin care să-și vîre capul; la capătul pereților dubli se va deschide într-un gang o ușă, astfel că seara, după ce-și va isprăvi treaba să poată ieși din zid fără nicio opreliște.
Așa izvoadă șmecheră nu-i trecuse prin cap nici lui Odiseu, astfel că lămurită pe deplin Aniki se-nvoi să fie băgată-ntre ziduri. Nu numai că încropirea ținu, dar și deverul spițeriei crescu vîrtos, căci veneau destui ipochimeni, cale de șapte poște, să tîrguiască leacuri de la spițereasa din perete, minunîndu-se peste măsură de așa vedenie!
Manolakis fu mulțumit, căci păcălise ochiul cel veșnic neadormit al Ziditorului: isprava lui se dovedi trainică, avea o nevastă harnică și pricepută la tămăduit fandacsiile sufletului, negoțul spori, iar cînd dugheana deveni neîncăpătoare făcu alta mai mare, dar păstrînd aceiași tocmeală între două ziduri și deasupra puse o firmă mare, de tablă, încondeiată cu slove albastre ca cerul: " La Higieya din părete!"
Kira Anika de-asemenea era bucuroasă, căci își vedea de treburi, ziua-n zid, iar seara înafara lui și pe nimeni, în veci, nu vătămă această taină!